Timp de 30 de ani, primarul din Țibănești a tăiat pădurile din sudul județului, în mod ilegal. A făcut milioane de euro în toți acești ani, precum un samsar de lemne, fără ca să existe vreun aviz de taiere acoperit legal. Societatea prin intermediul căreia exploatează pădurile și tranzacționează lemne de foc, pasată din când în când pe numele soției, nu a deținut niciodată vreun amenajament silvic pe pădurile exploatate. S.a tăiat în masă, fără să se țină cont de faună, specii de arbori, arii protejate sau alte specificații silvice de protecție. O mafie acoperită de silvicultori și oameni politici care huzurește de 3 decenii prin furt și obținerea de venituri ilicite
Neculai Munteanu, primarul comunei ieșene Țibănești, exploatează de 30 de ani pădurile din jurul Iașului. În cele 3 decenii de când taie pădurile din Țibănești, Țibana, Domnița sau Voinești, nu a avut organizat niciun amenajamet silvic, tăierile făcându-se după ureche, fără niciun aviz de mediu. Are spate puternic la nivel politic și silvic, nu de asta s-a luptat Costel Alexe, fostul drujbar de la Mediu, să-i obțină portofoliul de primar peste comuna cu cele mai extinse păduri din județ.
Sub un astfel de paravan, Neculai Munteanu nici nu ar avea nevoie să intre în legalitate cu loturile de păduri pe care le taie. Romsilva Iași, instituție la vârful căreia Alexe și-a pus un politruc obedient care, după cum s-a dovedit, nu a fost pus acolo pentru a urmări respectarea regimului silvic și a tăierilor legale de pădure, este cea care administrează pădurile concesionate de Munteanu, și tot Romsilva decide cât se taie și de unde. Politicul, prin intermediul liberalilor ieșeni, care coordonează la acest moment întreaga piramidă silvică, este beneficiarul direct al banilor proveniți din tăierile ilegale, dând la schimb acoperire, cum este și cazul primarului din Țibănești.
Nu mai administrează tăierile, dar numără banii
Neculai Munteanu se ocupă de tăierea pădurilor de aproape 30 de ani. Firma Simnec, pe care și-a pus-o paravan pentru tăierile ilegale de pădure, pe care acum neagă cu nerușinare că o patronează, era motiv de mândrie și motor electoral în anul 2020, atunci când Munteanu a candidat pentru funcția de primar. „Sunt administratorul unei firme cu 20 de angajați care funcționează din anul 1994 dezvoltându-se în fiecare an. Așa cum am reușit să dezvolt firma proprie, vreau să dezvolt și comuna Țibănești al cărei ritm de dezvoltare stagnează de 20 de ani. Candidez deoarece îmi doresc schimbarea administrației proaste, a atitudinii actualei conduceri a primăriei față de cetățenii comune„, era deviza patronului Munteanu.
Contactat recent de reporterii 7Est, Munteanu a negat că s-ar mai ocupa cu exploatarea lemnului. “Eu nu am nicio pădure și nicio firmă de exploatare a lemnului. Aa…am intrat în pădure, nu mai am semnal”, a fost tot ce a putut spune Neculai Munteanu, după care a închis.
Atât adresa de e-mail cât și numărul de telefon conținute în detaliile societății trecute din nou pe numele soției, tehnicianul silvic Simona Munteanu, sunt ale primarului Neculai Munteanu, un individ care minte așa cum respiră. În anul 2022, ultima raportare financiară nu arăta rău deloc pentru firma primarului, profitul acesteia explodând față de anii anteriori. Dacă în anul 2021, firma Simnec înregistrase o cifră de afaceri de 3,7 milioane lei și un profit de 600 mii lei, anul trecut firma a reușit să-și dubleze profitul , în timp ce cifra de afaceri s-a ridicat la 4,8 milioane lei.
Această explozie de capital înregistrată anul trecut are o singură cauză –exploatarea forestieră în exces și înregistrarea de contracte cu entități publice, unele aflate în subordinea Primăriei Țibănești, fapt ce îl situează pe Neculai Munteanu într-o poziție deloc convenabilă, aceea de conflict de interese.
Tradiția de a alimenta cu lemne de foc școlile din Țibănești și comunele învecinate, a continuat și în cursul anului trecut, când Munteanu a avut contracte prin SICAP cu 7 entități publice cu care a semnat mai multe contracte pentru livrare lemne de foc în valoare de 388.900 lei (aproximativ 80 mii euro), printre care Școala Profesională de Industrie Alimentară- Țibana – 88.750 lei, Școala gimnazială Domnița- 86.250 lei, Școala Slobozia – 53.500 lei, Școala Gârbești – 76.000 lei, Școala profesională Dagâța- 52.250 lei, Serviciul Județean de Ambulanță Iași – 7950 lei, Școala gimnazială “Andone Cumpătescu” Vaslui – 24.200 lei. Și în cursul acestui an a reușit să încheie câteva contracte în valoare de 165.950 lei, cu Școala Profesională de Industrie Alimentar- Țibana – 71.500 lei, Școala Garbești- 86.000 lei și SAJ Iași – 8450 lei.
Deturnare de fonduri
Dacă SICAP-ul nu conține urme compromițătoare pentru primar, pentru gura lumii nu există nicio reținere. Oameni din primărie și din comună susțin că Munteanu ține firma pe numele soției drept paravan pentru a vinde lemne de foc și că multe voturi din campania lui 2020 au fost cumpărate pe lemne. Localnicii susțin faptul că foștii directori de școală au fost schimbați imediat după ce Munteanu a ajuns primar, în plină pandemie, iar în loc de lemne de foc, în instituțiile pustii ajungeau doar avizele și factura. Mai mult, Munteanu ar fi schimbat centrala pe gaz de la liceul din comună, înlocuind-o cu una pe lemne, cu scopul ca firma administrată de Simona Munteanu să poată încheia în voie contracte. Astfel, în data de 22 decembrie 2020, oferta depusă pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice de firma Simnec SRL, administrată de Simona Munteanu, a primit acceptul ofertei de 19.200 de lei, aproximativ 4.000 de euro, pentru livrarea a 480 de mc de lemne. La finalul lunii octombrie 2020, o altă ofertă a societății a primit imediat acceptul. Valoarea contractului a fost de 5.100 de lei, fără TVA, contravaloare pentru 170 mc de lemne. Și în perioada în care acesta era în plină campanie electorală, Simnec SRL a semnat contracte cu școlile din comună, dar și din țară. Valoarea totală a contractelor semnate, potrivit ofertelor acceptate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în anul 2020 a fost de 238.600 de lei, fără TVA.
Caz clasic de samsar edilitar
În 2009, Neculai Munteanu a renunțat la functia de viceprimar PDL al comunei Țibănești pentru a se dedica întrutotul afacerii cu lemne. „La inceputul lunii, vicele și-a dat demisia pentru că voia să se ocupe de afacerea pe care o lăsase când a venit la primărie. Are o firmă care activează în domeniul exploatării lemnului. Practic, firma participă la licitații pentru a prinde loturi de pădure de pe care să fie exploatați buștenii”, susținea în 2009, fostul primar al Țibăneștiului, Dumitru Spulber.
În acest mandat care se apropie de final, Munteanu nu a reușit să atragă niciun cent pe vreun proiect european. În 3 ani de zile, primarul Munteanu și celelalte năpârci din primărie nu au făcut altceva decât să perpetueze o stare de promiscuitate și subdezvoltare a comunei, gândind metode de înavuțire pentru ei și clica lor, în detrimentul interesului comunitar. O comună din județul Iasi, recunoscută pentru personalitățile pe care le-a dat României, s-a pricopsit cu niște primari trântori și hoți, al căror singur țel a fost acela de a-și țepui proprii locuitori și a jupui comuna de resurse.