Ușor nu este să scriu azi despre Adrian Chiper fără să nu-i atribui un număr mare de apelative, dar dacă ar fi să aleg trei cuvinte care să-l descrie ar fi: cunoaștere, evoluție, cărți.
Cunoaștere pentru că are o minte flămândă. Este însetat după noi și noi cunoștințe. Petrece mult timp căutând și consumând informații. Din vremea copilăriei sale își aduce aminte că își satisfăcea curiozitățile cumpărând enciclopedii la școală pe care încă le deschide și-n ziua de azi.
Evoluție deoarece a avut de mic dorința de a crește și de a se înconjura de oameni care îl conduc spre progres, spre a face transformări, spre a îmbrățișa schimbările, spre a fi deschis către nou.
Cărți pentru că soarbe fiecare cuvânt cu aceeași poftă mereu. Se poate observa cu ochiul liber că nu se definește doar prin ceea ce poartă ca vestimentație, ci prin comportament și felul în care comunică, scrie life.ro
În ciuda contrastului cu profesia pe care o practică, cea de judecător, Adrian a răsturnat preconcepțiile și percepțiile limitative. Se identifică perfect cu activitatea de magistrat pe care o întreprinde de aproape patru ani, deși haina office îmbracă o inimă caldă și bună care se apleacă asupra copiilor atunci când este în fața lor, la școală, în cadrul opționalului de educație judiciară pe care-l susține din rolul de voluntar. Să-l cunoaștem!
Adrian Chiper: „Roba în sine reprezintă încununarea cu succes a multor veri sacrificate pe altarul cunoaşterii”
Ai zâmbit azi, Adrian? Te întreb asta căci presupun că nu prea îți dai voie în timpul serviciului.
Am zâmbit, am zâmbit chiar şi la întrebarea ta acum, dar am zâmbit şi la muncă. În ciuda contrastului cu profesia pe care o practic, respectiv cea de judecător, zâmbesc destul de mult şi în timpul serviciului. Există profesii unde e interzis prin fişa postului să zâmbeşti? Eu nu cred şi nici nu îmi doresc să aflu, sincer. Ţine de modul de a fi al fiecăruia dintre noi, până la urmă. Consider că e necesar să ne reamintim constant că doar privind viaţa cu o alură de a nu ne lua prea tare în serios putem face faţă cu brio vicisitudinilor ei. Ce e viaţa fără zâmbete? Doar o înşiruire searbădă de momente seci, pe bune…
Carieră juridică. Ești, oare, unul dintre cei mai tineri judecători de la noi?
Oh, nu, sub nicio formă! Întrebarea, totuşi, e extrem de judicioasă pentru un aspect foarte important. Există o imagine eronată ce s-a creat asupra corpului magistraţilor şi de multe ori o percep şi eu la diferitele ore pe care le ţin cu elevii când mă prezint cu ceea ce profesez: „Dar judecătorii nu sunt toţi bătrâni?” Le răspund că, oricât de mult mi-ar plăcea mie să cred că sportul şi alimentaţia mă vor ţine în putere, nu, nimeni nu scapă de testul timpului. Ideea principală este că doar o minte obtuză poate să creadă că maturitatea derivă doar din acumularea anilor şi nu prin acumularea informaţiilor, a experienţelor prin care trece un om şi, mai ales, prin ceea ce a ştiut să facă din el ca urmare a acestor lucruri. De asta uneori vedem copii cu ani mai mulţi ca noi şi „bătrâni” tineri. Există judecători mai în vârstă extrem de pregătiţi, dar există la fel de bine şi judecători mai tineri.