Sfânta Parascheva, singura speranță a celor a aflați în suferință. Are o istorie de patru secole și astăzi sute de mii de oameni vin în această perioadă la racla cu moaște pentru a se ruga. Minunile făcute de Sfânta Parascheva au rămas în istorie.
Din puţinele informaţii disponibile, ştim că Parascheva a trăit cândva în secolul al XI-lea, fiind născută la Epivat (azi Selimpaşa, în Turcia) într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini, un frate de-ai ei devenind călugăr şi episcop al bisericii bizantine.
Mergând regulat la biserică, copila Parascheva avea să fie tot mai impresionată de predicile preoţilor şi, mai ales, de textul Evangheliei.
Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei.
Tot din însemnări târzii, care au fost preluate şi în sinaxarele bisericeşti, aflăm că după ce i-au murit părinţii, toată partea de avere care i se cuvenea a dăruit-o nevoiaşilor, alegând calea monahismului şi retragerea din lume.
Au urmat mai mulţi ani dificili, mai întâi la Constantinopol, apoi, rând pe rând, a stat la Heracleea, în apropierea Mării Negre, la Ierusalim şi în pustiul Iordanului.
Sfârşitul vieţii pământeşti o va găsi în locurile natale, pe când avea în jur de 25 de ani, întorcându-se în localitatea de baştină, fără ca nimeni să o recunoască.
După ani de post şi suferinţă fizică, Parascheva a murit în Epivat, unde se spune că a revenit la îndemnul unui înger care i-a apărut în vis, şi a fost înmormântată ca orice străin, fără ca mormântul să-i fie cunoscut în anii care au urmat.
Sfânta Parascheva, singura speranță a celor a aflați în suferință. Minunile ei au rămas în istorie
Descoperirea trupului sfinţit ţine tot de întâmplări miraculoase, generate de moartea unui marinar în timp ce naviga alături de alţi camarazi.
Aceştia din urmă au decis să arunce trupul celui decedat în apele mării, iar valurile aveau să aducă trupul marinarului mort la mal, unde a fost descoperit de un călugăr, care s-a îngrijit de înmormântarea lui.
Venind şi alţi creştini, au săpat o groapă pentru cel decedat, dar în locul acela au descoperit trupul întreg şi frumos înmiresmat al unei femei.
Neluând în seamă minunea, bărbaţii au depus trupul marinarului lângă cel al cuvioasei şi apoi au plecat.
Peste noapte, în visele unuia dintre gropari, pe nume Gheorghe, şi ale unei femei credincioase, numită Eftimia, a apărut însăşi Sfânta Parascheva, în chip de împărăteasă, şi a cerut ca trupul ei să fie mutat la loc de cinste, credincioşii locului aducând-o într-o procesiune so- lemnă în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat.
Călătoria osemintelor
Vreme de aproape 200 de ani, moaştele Cuvioasei au stat la loc de cinste în biserica din Epivat. Ulterior, schimbările politice din Imperiul Bizantin, precum şi ameninţarea tot mai apăsătoare a avansului turcilor otomani au provocat mutarea raclei sfinte în mai multe zone din imperiu.
Mai întâi, moaştele sfintei au ajuns la Tîrnovo, în Ţaratul vlaho-bulgar, cândva în jurul anului 1235, date fiind relaţiile de bună prietenie dintre ţarul bulgar Ioan al II-lea şi împăratul latin de Constantinopol, Balduin al II-lea.
Osemintele au rămas aici până la cucerirea otomană din secolul al XIV-lea, când ţaratul bulgar este desfiinţat.
Trupul Cuvioasei a fost mutat apoi, pentru câteva de- cenii, la Belgrad, unde a odihnit până în 1521, an în care şi acesta cade sub stăpânirea otomană.
Având în vedere că orice mărturie creştină se afla în primejdie, patriarhul grec al Constantinopolului oferă mai multe daruri sultanului otoman în schimbul moaştelor, care au fos aduse la Constantinopol, fiind depuse şi mutate în mai multe biserici din oraş, rămânând în capitală până la ultima lor strămutare, în Moldova lui Vasile Lupu voievod.
Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei), a ajuns mai întâi la Galaţi, apoi la Iaşi, unde au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.
La 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în biserica mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului.
Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, fiind mutate în paraclisul mănăstirii.
În seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, un puternic incendiu a mistuit totul în jur, cu excepţia raclei cu moaştele Cuvioasei Parascheva, conform rador.ro
Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi apoi strămutate în noua catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887, unde se găsesc şi astăzi.
Minunile
În cei peste 350 de ani de existenţă pe teritoriul Moldovei, Sfânta Parascheva, moaştele Cuvioasei, au făcut nenumărate minuni pentru cei care s-au adresat acesteia cu rugăciuni.
Prima mare minune a reprezentat-o chiar miracolul trupului ei neputrezit, aducător de vindecare pentru trupul şi sufletul credincioşilor.
Altă minune s-a înfăptuit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, eveniment amintit în rândurile de mai sus. Moaştele Sfintei Parascheva au scăpat neatinse din incendiul izbucnit în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, astfel că argintul care îmbrăca racla s-a topit, însă lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor.
Pe perioada războaielor mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz, Cuvioasa dovedindu-şi astfel puterea ocrotitoare asupra acestor ţinuturi.
De asemenea, pe perioada marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei, iar în urma procesiunii, după rugi şi lacrimi, apăreau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul.
În semn de mulţumire credincioşi se rugau din nou şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
La finalul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava, care suferea de o boală incurabilă, s-a rugat la moaştele Sfintei, apoi noaptea aceasta i s-a arătat în somn spunându-i „Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!”. A doua zi, femeia s-a trezit sănătoasă.
Credincioșii cred în puterile Sfintei Parascheva
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă, însă mama ei a îndemnat-o să nu nesocotească sărbătoarea muncind în această zi.
După o vreme femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva, însă aceasta a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital.
Mama copilei a mers să se roage la moaştele Sfintei, iar după trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
O altă mărturisire vine din bătrâni: de hramul ei, atunci când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei, au apărut două creştine bătrîne din Focşani, care au cerut voie preotului să le dea voie să se închine la Cuvioasă fără să mai stea la rînd şi să-i pună sub cap o pernă nouă adusă drept mulţumire pentru ajutorul dat.
Se spune că Sfânta Cuvioasă şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte.
Veșmintele se schimbă de cinci ori pe an
Înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva are loc în cinci perioade ale anului, după o ceremonie bine stabilită, la care participă doar câţiva din preoţii slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Pe toată durata desfăşurării acestui ritual, biserica este închisă şi nimeni din exterior nu are acces la acest eveniment deosebit. Ritualul are loc seara, după terminarea programului religios în Catedrală, în general după ora 22.00, conform adevărul.ro
,,În ceea ce priveşte veşmintele, ele sunt croite dintr-un material special sau din catifea brodată. Ele au forma unei cruci, lungă de 250 m şi lată de un metru, lungimea braţelor fiind de 1,50 m.
În mijlocul crucii, în dreptul mâinilor Sfintei veşmântul are cusută o cruce sau monograma cu Iisus Hristos. De cele mai multe ori, aceste veşminte sunt făcute la comandă şi sunt lucrate în ateliere bisericeşti specializate.
Doar câteva mănăstiri din ţara noastă au privilegiul și bucuria de a confecţiona veşminte speciale pentru Sfânta Parascheva: Mănăstirea Galata şi Mănăstirea ‒Sfântul Atanasie”-Copou din Iaşi, Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, Mănăstirile Pasărea şi Ţigăneşti din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Veşmintele Cuvioasei Parasheva nu sunt ca nişte veşminte preoţeşti sau arhiereşti. Veşmântul propriu-zis e făcut ca să poată înveli moaştele sfintei care are statura unui om obişnuit. El are o formă specială şi se înfăşoară în jurul moaştelor”, adaugă Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan.
Veșmintele Sfintei Parascheva, oferite bisericilor din întreaga lume
Conform reprezentanților Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, multe dintre aceste veșminte au fost oferite cadou altor biserici din țară dar și din străinătate.
,,Din păcate, nu există un inventar concret al veşmintelor dăruite de Mitropolia Moldovei bisericilor din ţară și din străinătate în anii 1990-2007.
Cu toate acestea, descoperim în diferite articole şi publicaţii că există biserici care s-au bucurat de acest mare privilegiu şi în această perioadă, fie ele biserici din ţară sau din străinătate, precum Grecia, Rusia sau Statele Unite ale Americii.
Aşa s-a întâmplat cu Biserica ‒Sfânta Vineri din Bucureşti, care a primit în anul 2000 din partea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un veşmânt al Sfintei Parascheva.
Tot în această perioadă, un veşmânt al Sfintei a fost dăruit Mănăstirii ‒Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, mănăstire care a adăpostit racla cu moaştele Sfintei Parascheva vreme de aproape 250 de ani.
Biserica cu hramul ‒Sfânta Parascheva, a Mănăstirii Sub Piatră din Sălciua, judeţul Alba, este înzestrată şi ea cu un veşmânt al Sfintei Parascheva. În luna noiembrie a anului 2006, Mănăstirea Eghina din Grecia a primit, în semn de recunoştinţă pentru aducerea la Iaşi a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie, un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva.
Şi biserica monument istoric din satul Şişeşti, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, a primit, înainte de anul 2000, acoperăminte de la racla Sfintei Parascheva de la Iaşi”, a încheiat Pr. Prof. Dr. Ioan Vicovan.
Pelerinaj sfânt
În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, are loc un pelerinaj continuu, credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, venind să înalţe rugăciuni.
În zilele speciale, de sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se roagă şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.
Cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă credincioşi de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării.
În această perioadă are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care cuprinde câteva sute de mii de persoane, şi care durează timp de mai multe zile.
