La Iași, mașinile sunt ridicate de pe domeniul public și noaptea, în afara orelor de program ale angajaților Servicii Publice Iasi. Predilecte sunt ridicările de mașini cu alte numere decât cele de Iași. Pentru a fi răscumpărată, un posesor de mașină ridicată trebuie să scoată din buzunar până la 500 de lei, sumă care, spun juriștii, nu se susține legal. Desi această măsură a fost contestată o bună perioadă de timp, fiind considerată de mulți ca circumscriindu-se noțiunii de furt, leguitorul a permis poliției să dispună ridicarea masinilor de pe spatiile publice, în anumite condiții. În ciuda unui cadru legal…la limita legii, casele de avocatură susțin răspicat faptul că orice ridicare este ilegală și poate fi contestată.
Să confiști o proprietate a unui om, să îți însușesti acel bun și apoi să ceri răscumparare pentru a-l înapoia, aceasta faptă se circumscribe noțiuniunii de furt, nu unei acțiuni care ar trebui să-și găsească susținerea în niste regulamente făcute de o administratie sau alta. Practic, ridicarea mașinilor private de pe domeniul public, într-un oraș în care nu s-a construit în 30 de ani nicio parcare publică, este un act abject, un atentat la drepturile de proprietate consfințite prin lege. În spiritul acestor fapte, mai mulți posesori de autovehicule și-au manifestat indignarea față de astfel de măsuri abuzive practicate de municipalitatea ieșeană.
“Mi-am lăsat mașina peste noapte pe marginea carosabilului, pe Splai Bahlui, în zona campusului Tudor Vladimirescu, iar dimineață nu am mai găsit-o. Toate cele căteva zeci sau sute de mașini care sunt parcate zilnic din Calea Chișinăului și până în Tudor erau acolo, numai a mea, care are numere de Bacău, a fost ridicată. Este o nedreptate, cu atât mai mult cu cât nu este prima oară când mi-o ridică, iar de mașinile cu număr de Iași nici nu se ating. Mai mult, ridicările s-au produs pe timp de noapte, în afara programului acestui serviciu care se ocupă de ridicat mașini, dintr-o zonă în care mașina nu încurca nici traficul, nu era parcată pe trotuar sau sub vreun semn care să te atenționeze că este interzisă staționarea”, ne-a declarat Alexandru Iacobuț.
O altă problemă ridicată de ieșean se referă la faptul că la Serviciul Parcări condus de Marian Nistor, , nu există nicio adresă sau număr de telefon. Mai mult, aceste ridicări făcute noaptea, ca hoții, sunt o consecință directă a faptului că persoanele de la șefia Serviciului Parcări își declină orice responsabilitate către alte servicii, în loc să constate realitatea din teren și să monteze parcometre acolo unde acesta se impun, cum este și cazul zonei de pe Splai Bahlui.
Venituri cu orice preț, chiar și în afara orelor de program
Din 2015, municipalitatea ieseana a schimbat locul unde sunt depozitate maşinile ridicate de pe străzile din Iaşi. Astfel, maşinile parcate neregulamentar şi cele abandonate care se ridică de pe străzile din Iaşi sunt depozitate într-un spaţiu amenajat pe strada Miroslava, în spatele Cimitirului Sf. Vasile.
Numărul de telefon la care se pot cere relaţii despre autovehiculele ridicate sau ale căror roţi au fost blocate rămâne acelaşi este 0232.230.015, iar programul de funcţionare la noua bază este de luni până vineri, între orele 7.00 – 19.00; sâmbătă: 7.00 – 16.00 și duminică: 8.00 – 15.00. Practic, potrivit programului stabilit chiar de conducerea Directia Servicii Publice Iași, platformele de ridicare a mașinilor nu ar avea ce căuta noaptea prin oraș, însă, așa cum sunt făcute lucruri într.un oras aflat mereu între mântuire și mântuială, peste un program bătut în cuie se suprapun interese și directive imorale ce țin de aducerea cu orice preț a unor venturi suplimentare, chiar prin intermediul unor practici ilegale.
“Polițistul local este cel care dispune ridicarea unei mașini de pe domeniul public. Pentru ridicarea unei mașini din baza DSP, taxa este de 430 lei, la care se adaugă penalități de întârziere pe fiecare zi de staționare în bază. Pe lângă această taxă, mai putem aplica și noi amenzi de până la 750 lei pentru contravenții la regimul rutier și 3 puncte de penalizare care se prescriu după o perioadă de 6 luni de zile”, ne-a declarat Dorel Zota, unul dintre polițiștii locali care dispun ridicarea abuzivă a mașinilor.
Ridicarea mașnilor este o măsură ilegală și poate fi contestată
Nu există democrație în afara interesului cetățeanului. Când statul se îndreaptă împotriva acestuia prin mijloace coercitive, atunci avem de.a face cu un stat abuziv, opresiv, dezinteresat să ofere, ci doar să ia cu japca. Din taxele auto strânse la bugetul local nu s- a construit nicio parcare, în schimb s-a reușit amenajarea unei parcări imense în baza DSP din Aleea Tudor Neculai, unde sunt sechestrate mașinile furate din stradă. E un adevăr crunt, o realitate inimaginabilă în alte orașe civilizate, în care proprietarul unei mașini care ocupă abuziv spațiul public sau este surprinsă în staționare neregulamentară , în condițiile în care există alternativă de parcare cu plată, primește o amendă sau, în cel mai rău caz, i se blochează roțile, dar nu este luată în mod samavolnic și apoi percepute taxe de ridicare și depozitare, amenzi pentru parcare neconformaă și puncte de penalizare. Prin astfel de practici, Iașul rămâne un oraș de lumea a treia, în care dictatura instituțională desființează drepturile cetățeanului.
Desi a fost contestată o bună perioadă de timp această procedură, fiind considerată de foarte mulți ca circumscriindu-se noțiunii de furt, leguitorul a modificat legea și a permis poliției rutiere și locale să dispună ridicarea mașinilor de pe spațiile publice, în anumite condiții. Însăși casele de avocatură susțin răspicat faptul că orice ridicare în afara reglementărilor în vigoare, este ilegală și poate fi contestată.
“Ridicarea mașinilor parcate nelegal sau neregulamentar ridică o problematică deosebită de o bună perioadă de timp. într-un final, legea care reglementează codul rutier a venit și a stabilit în ce condiții pot fi ridicare mașinile parcate neregulamentar iar orice excede acestui cadru se încadrează de fapt la abuz iar soferii pot contesta. Epopeea polițiștilor locali și polițiștilor rutieri care se calcă pe pantofi unii pe ceilalți. De ce spunem asta? În condițiile în care legea codului rutier desemnează ca organe de aplicare a acestor măsuri, pe polițiștii rutieri, apare ca o anomalie că și polițiștii locali să dispună ridicare mașinilor. Prin urmare,având o larghete atât de mare acest text de lege, pot apărea tot felul de abuzuri și anume, polițistul local poate dispune ridicarea mașinii doar cu privire la ceea ce prevede codul rutier la art. 143 în normele sale de aplicare, în alte condiții, totul este ilegal. Spre exemplu, dacă mașina a fost parcată în așa fel încât nu deranja traficul sub nicio formă și totuși v-a fost ridicată, sansele de cîștig sunt foarte mari în instanță. Numărul persoanelor care câștiga în instanță plângerile contravenționale împotriva poliției a început să crească considerabil”, susțin reprezentanții Casei de avocatură SCA Cuculis&Asociații.