O tânără din Iași cu grave probleme psihice, sclava sexuală a rudelor. Trei bărbați au violat-o pe biata fată ani la rând

0
367

Poveste înfiorătoare într-o comună din Iași, unde o tânără în vârstă de 33 de ani, cu grave probleme psihice, a fost ani la rând sclava sexuală a trei indivizi, rude cu ea. Din 2019 și până acum, bărbații au împărțit-o și au violat-o pe biata fată de zeci de ori. Atenţie, vă avertizăm, urmează informaţii cu un puternic impact emoţional.Mama femeii agresate era plecată în străinătate, iar aceasta era lăsată în grija bunicului. Bătrânul a murit acum câteva zile şi astfel coşmarul fetei a ieşit la iveală.

Poliția: indivizii ar fi violat-o şi agresat-o timp de 4 ani

În urma unei sesizări, Poliţia a confirmat faptul că indivizii ar fi violat-o şi agresat-o timp de 4 ani. Cei trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi sunt cercetaţi penal pentru faptele lor.

La data de 19.10.2023, organele de poliție din cadrul Poliției mun. Iași – Secția 3 Popricani au fost sesizate de o persoană, cu  privire la faptul că  fiica sa,  adultă cu afecțiuni psihice și încadrată cu grad de handicap mental  „GRAV cu asistent personal”, i-a relatat că în perioada ianuarie 2019 – iulie 2023, ar fi fost victima unor infracțiuni de natură sexuală. 

 

În urma administrării probatoriului de către organele de poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin ordonanţa din data de 27.10.2023, a fost pusă în mișcare  acţiunea penală faţă de 3 persoane de gen masculin, sub aspectul comiterii de fiecare a câte unei infracțiuni de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. 1 din Codul Penal,  cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul Penal, reținându-se și comiterea a 2 infracțiuni de agresiune sexuală, de către unul dintre aceștia, în dauna aceleiași persoane vătămate. În ce privește circumstanțele faptice, a rezultat în esență că fiecare dintre cei 3 inculpați, în perioada ianuarie 2019 – iulie 2023, ar fi întreţinut cu persoana vătămată de gen feminin, persoană adultă și încadrată cu grad de handicap mental ,,GRAV cu asistent personal’’, raporturi sexuale normale, orale și anale, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia, cauzată de starea de sănătate mintală şi de imposibilitatea de a aprecia gravitatea faptelor la care a fost supusă şi consecinţele acestora, întrucât nu avea discernământul necesar pentru a exprima un consimţământ valabil. Totodată s-a mai reținut că unul dintre cei 3 inculpați, în două împrejurări diferite ar fi pipăit-o în zona coapselor şi a sâinilor pe aceeași persoană vătămată,  profitând de starea de vădită vulnerabilitate anterior descrisă. În baza referatului procurorului de caz, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Iași a a dispus arestarea preventivă a celor 3 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, cercetările continuând pentru întregirea situației de fapt și stsbilirea adevărului judiciar. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţia de nevinovăţie”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments