80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Asta pentru că aceștia, în continuare, au dificultăți când trebuie să vorbească cu copiii lor despre presiunea anturajului, pubertate, violența în cupluri și alte subiecte din sfera educației sexuală, arată un sondaj realizat de SEXUL vs BARZA.
Asociația, în parteneriat cu Federația națională de părinți (FNP Edupart) și Federația părinților și aparținătorilor legali din România (FePAL), organizează, gratuit, primul webinar pentru părinți despre educația sexuală a copiilor acestora.
Ce spun părinții despre educația sexuală? Rezultatele sondajului SEXUL vs BARZA
Motivele pentru care părinții susțin, în proporție majoritară, ca ai lor copii să beneficieze de educație sexuală în școli sunt multiple. 87% dintre respondenți spun că educația sexuală este importantă pentru a preveni abuzurile sexuale, iar același procent consideră că acest tip de educație ar trebui să se facă în școală și pentru că acest spațiu este unul sigur pentru elevi. Următorul motiv invocat de părinți este prevenirea sarcinilor la minore – 79% dintre respondenți, respectiv prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală – 77% dintre respondenți. În același timp, 62% dintre părinții care au participat la sondaj susțin educația sexuală în școli și ca instrument de promovare a respectului și empatiei între elevi.
Dintre cei 20% de părinți care au spus că acordul lor pentru educația sexuală în școli „depinde de ce se predă de către profesor” sau că „nu sunt de acord”, peste jumătate sunt ezitanți pentru că n-au încredere în pregătirea cadrelor didactice. Din aceeași categorie, alți 10% se tem că ai lor copii se vor îndepărta de valorile morale/religioase ale familiei, iar un procent similar se teme de posibilitatea ca copilul lor să-și înceapă viața sexuală mai devreme.
Referitor la cum ar putea educatorii să diminueze temerile părinților cu privire la introducerea educației sexuale în școli, cei din urmă au răspuns în proporție de 41% că ar vrea să știe temele ce vor fi discutate cu copiii lor, iar 33% au spus că ar vrea să primească în prealabil materialele la care vor avea acces copiii acestora. Pe de altă parte, 15% dintre părinți spun că ar trebui să aloce ei înșiși mai mult timp pentru a înțelege ce este educația sexuală.