Social-democrații s-au reunit vineri seară pentru a-și alege conducerea organizației locale Iași a partidului. La conferința de alegeri participă aproape 200 de persoane, la Iași fiind prezenți mai mulți reprezentanți ai guvernului, inclusiv doi miniștri.
„Avem capacitatea de a fi un partid modern. Începem să mergem pe drumul cel bun”, a spus Balanişcu.
În contextul în care el şi-a anunțat intenția de a candida la Primăria Iaşi, Balanişcu a criticat în termeni duri administrația locală. „Este o administrație găunoasă: e ca şi cum te-ai îmbrăca cu un costum frumos fără să faci duş”, a spus Balanişcu, amintind de faptul că unele clădiri istorice ale Iaşului sunt lăsate în ruină, dar sunt acoperite cu mesh-uri.
La rândul lui, şeful organizației județene Bogdan Cojocaru a criticat modul în care liberalii conduc acum oraşul şi județul. „Iaşul trăieşte din inerție, nu există proiecte mari”, a comentat Cojocaru, el susținând că liberalii au avut un proiect „la cheie” în cazul aeroportului, iar la proiectele de autostrăzi nu ar fi avut vreo contribuție. În schimb, liderii actuali ai administrației locale s-au remarcat prin problemele penale pe care le au.
Începând de ieri, Organizația Municipală Iași a Partidului Social Democrat (PSD) are o structură de conducere, aleasă prin vot, pentru următorii 4 ani. Delegații prezenți la Conferința de alegeri au desemnat Președintele, Prim-vicepreședintele, Secretarul executiv, Vicepreședinții și Membrii noului Birou Politic Municipal.
Astfel, cu 144 de voturi pentru din 150 de voturi exprimate, Bogdan Balanișcu a fost ales Președintele Organizației social-democrate de la Municipiul Iași.
Bogdan Balanișcu reprezintă Iașul în calitate de Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. De formație inginer, absolvent al Universității Tehnice „Gh. Asachi”, Facultatea de Electronică și Tehnologia Informației, liderul social-democrat a avut un parcurs politic și administrativ fundamentat de valorile stângii șiconstruit etapă cu etapă: membru TSD Iași, președinte TSD Municipiul Iași, vicepreședinte TSD Județul Iași, vicepreședinte TSD Național, vicepreședinte PSD Municipiul Iași, consilier local Municipiul Iași (2010-2012, 2020-2021), consilier pentru doi miniștri și pentru un președinte de agenție.
Pentru celelalte funcții de conducere au fost aleseurmătoarele persoane:
Prim-vicepreședinte: Nicolae IVANCIU – medic, consilier superior în cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Iași.
Secretar executiv: Diana MANOLE POPESCU – consilier Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Vicepreședinți: Marcel POLIAC LUPU, Ioana Diana HLIBOCEANU, Florin BOCA, Costică FLOREA, Cristian Mitică BULGARIU, Florin RÎȘCU, Octavian MATEI.
Membri ai Biroului Politic Local: Doru Adrian PĂNESCU, Liviu Mihai GAVRIL, Bogdan CRUCIANU, Marian Costel DALBAN, Cătălin ANECHITOAIEI, Cristian ANDRIEȘ, Albert LOZNEANU, Cristian POSTOLACHE, Iustina TÂRZIU.
„Felicitări echipei de conducere pe care delegații prezenți la Conferință au investit-o pentru a consolida și extinde politicile social-democrate din municipiul Iași. Unitatea trebuie să fie de acum cuvântul de bază cu care pornim la drum. Avem obiective
îndrăznețe asumate de noua structură de conducere. Organizația Municipală Iași al PSD trebuie să redevină principalul reper politic. Ieșenii trebuie să știe că suntem aproape de ei, că muncim pentru a aduce finanțări și proiecte în Iași, iar astăzi, din zona de opoziție în Consiliul Local Iași, susținem toate proiectele benefice pentru comunitate și sancționăm orice derapaj al administrației peneliste, care are un ritm de lucru foarte lent și ineficient.” a declarat Bogdan COJOCARU, președinte interimar PSD Iași.
„Au fost printre cele mai democratice alegeri pe care Organizația noatră le-a avut în ultima perioadă. Votul primit mă onorează și în egală măsură sunt conștient că trebuie să îl merit în fiecare zi pe perioada acestui mandat. Același lucru este valabil și pentru ceilalți colegi care fac parte de acum din noua echipă de conducere. Îmi doresc să câștigăm anul viitor Primăria Municipiului Iași și să avem majoritatea în Consiliul Local. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în perioada de interimat pentru reconstrucția filialei municipale.” a declarat Bogdan BALANIȘCU, președintele PSD Municipiul Iași.