Cele două Românii: Avem 100.000 de milionari în dolari, dar și sute de mii de familii care abia pun mâncare pe masă

0
86

România e țara contrastelor. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la riscul de sărăcie, însă avem aproape 100.000 de milionari în dolari, cei mai mulți „superbogaţi” din regiune. Decalajul între cele două extreme s-a adâncit, iar clasa de mijloc reprezintă mai puţin de 10% din populaţie.

Iuliana are 29 de ani şi locuieşte în satul Zaboloteni din judeţul Iaşi. Cu greu reuşeşte să le pună mâncare pe masă celor trei copii.

  • Iuliana Avădănie, mamă: Aștept alocația, fac datorii pe alocație, pe pensia mea fac datorii. Iau la caiet mâncare, mă duc la niște neamuri aici aproape, mă mai împrumut cu bulion, o ceapă.

În situaţia ei sunt peste 34% dintre români, care, potrivit statisticilor europene, sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. 1,5 milioane de copii de la noi din ţară se confruntă cu o nutriţie deficitară.

  • Cristian Păun, analist economic: Toată România, pe toate regiunile de dezvoltare, are problema rural-urban, avem o sărăcie în mediul rural, o lipsa de șansă și vedem acest lucru și prin migrația care apare spre urban. Eexista foarte mulți bogați care ajung bogați din relația lor privilegiată cu statul și există foarte mulți săraci pe care statul îi ține dependenți de ei și de bugetul statului prin schemele de asistență socială.

Şi diferențele economice şi sociale între zone geografice sunt semnificative.

Tocmai de aceea, aproape două milioane de români fac naveta, circa o treime din ei în alt județ decât cel în care locuiesc, iar două treimi în altă localitate din județul în care stau. În Ilfov, navetiștii reprezintă aproape 50% din totalul lucrătorilor, iar cei mai mulţi vin la muncă în Capitală. Urmează județele Dâmbovița, Giurgiu și Ialomița, în care cel puţin 40% dintre muncitori bat drumul zilnic zeci de kilometri până la serviciu. La primele ore ale dimineţii autogările sunt sufocate de călători.

Clasa de mijloc este aproape inexistentă, iar inflaţia crescută din ultimii ani nu face decât să pună o presiune suplimentară.

  • Cristian Păun, analist economic: Nu face decât să preseze și mai mult și să elimine clasa de mijloc, care mai acumulează câte ceva și apoi pierde ce a acumulat. Clasa de mijloc nu prea există. Ea trebuie să se formeze prin tot ce înseamnă mediul privat: IMM-uri, microîntreprinderi.

Puterea de cumpărare a românilor este cu 56% sub media europeană

În schimb, numărul milionarilor s-a dublat în ultimii 5 ani, de la 50 000 la aproape 100 000. În clasamentul ediției americane Forbes al celor mai înstăriţi oameni din lume în 2023 se regăsesc șase români.

Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, și Ion Țiriac sunt singurii miliardari români care au înregistrat o creștere a averii lor. Daniel Dineș, cel care a dezvoltat unicornul UiPath, a pierdut 300 de milioane de dolari. Averea cumulată a bogaților României se ridică la 8,8 mld. dolari anul acesta, în scădere cu 1,4 mld. dolari față de 2022.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments