Un restaurant celebru din Copou va intra într-un proces de modernizare

0
1730

Complexul „Casa Vânătorului” din Copou va trece printr-un proces de modernizare, conform unui act urbanistic (certificat de urbanism) emis recent de Primăria Iași. Deocamdată, proiectul este în fază de incipientă de autorizare.

„Modernizare complex Casa Vânătorului prin reabilitare și refuncționalizare clădiri existente”, este obiectul certificatului de urbanism 2438/2023. Pe amplasament se află patru construcții intabulate.Demersurile de autorizare a proiectului sunt făcute prin intermediul firmei Expo Parc (proprietarul), dar complexul este administrat de Oscar Pro Food SRL. Expo Parc este una dintre puținele firme din Iași la care statul mai este asociat (6%), în timp ce Alexandrov Neculai deține 94% din companie, scrie apix.

Expo Parc are în proprietate un teren de aproape 6.200 mp în Parcul Expoziției pe care se află patru construcții:

  • un restaurant cu o suprafață construită de 811 mp (utili – 680 mp)
  • o construcție de tip pergolă de 290 mp utili
  • anexă și cramă cu o suprafață utilă cumulată de 260 mp
  • anexe toalete – 191 m utili

„Casa Vânătorului” este unul dintre cele mai celebre (și vechi) restaurante din Iași. Rămâne de văzut în ce mod vor fi modernizate și refuncționalizate construcțiile de pe amplasament, un proiect în acest sens urmând a fi depus la Primăria Iași, după obținerea avizelor necesare de către investitor.

3.5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments