Afacerile lui Hoha și sifonarea banului public la DAJ Iași! O instituție căpușată de neamuri și piloși în care bugetul este direcționat către salarii și achiziții de lux

0
4406

Directorul excutiv al Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași obține anual 33.000 de euro de la stat. Subalternii îl acuză pe Vasile Gabriel Hoha că pentru acești bani prezența sa la cârma DAJ este mai mult facultativă, mare parte din timp petrecându-l la USV, acolo unde are normă întreagă, la AJPIS, instituție cu care are semnat un alt contract pentru activitate didactică sau la ședințele PNL. Partidul paravan pentru Hoha nu este numai subterfugiu de vreme rea, ci și zonă de afaceri. Directorul DAJ Iași a semnat anul trecut  o înțelegere cu deputatul PNL, Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, cercetat pentru trafic de influență, pentru vânzarea unui teren de peste 5000 mp în intravilanul comunei Rediu, la un preț derizoriu. Sub înalta protecție politică, Hoha își angajează neamurile și folosește DAJ Iași ca pe propriul SRL.

La DAJ Iași plouă cu salarii  mari, în timp ce munca este ținută la nivel de secetă. La un salariu de 9800 lei pe lună (salariul brut fiind de 13 mii lei), mahărul de la DAJ Iași, Vasile Gabriel Hoha mai încasează lunar o indemnizație pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 950 lei, indemnizație de hrană de 346 lei și…un spor pentru condiții vătămătoare de 1302 lei. Un alt beneficiu al lui Hoha este reprezentant de voucherul anual de vacanță în valoare de 1450 lei. În paralel, Vasile  Hoha mai încasează anual 57.158 lei din activitatea didactică la USV Iași și 1627 lei din activitatea didactică  la AJPIS Iași. Bugetar de 160.000 lei pe an, respectiv 33.000 euro.

A făcut praf instituția asta! A muls-o ca pe o vacă si acum o reorganizează, cică. Veniturile proprii ale instituției trebuiau să fie din cursuri și proiecte, dar banii se duc pe alte lucruri. Instituția trebuia să facă proiecte, dar de când Hoha este director nu s-a făcut niciun proiect pentru accesarea de fonduri europene. Potrivit legii, agenda conducerii ar trebui să aibă o actualizare periodică, să fie menționate activitățile desfășurate de conducerea DAJ, dar nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Hoha a scos până și numărul de mobil de serviciu de pe site-ul institutiei. Nici la audiente nu apare numele lui. Era obligat să implementeze măsuri dar nu a ridicat un deget. De când este director nu a făcut altceva decât să prăpădească patrimoniul direcției”, susțin surse din cadrul instituției.

Dar să vedem pe ce a prăpădit directorul Hoha patrimoniul și veniturile instituției. Programul de achiziții publice al DAJ Iași seamănă mai degrabă cu cel de la Palatul Parlamentului. Bani aruncați în vânt pe achiziții de lux, opulență și mai puțin pe asigurarea bunei funcționări a instituției. De exemplu, pentru furnituri de birou și articole de papetărie s-au dat 44 mii lei, pentru parfumuri de toaletă, produse de curățat și lustruit, inclusiv pentru automobile s-a alocat suma de 13 mii de lei, carburant și piese auto – 21.000 lei, servicii poștale și de telefonie – 53.000 lei, servicii de reparare și întreținere a echipamentului de securitate audio video, aer condiționat, tonere etc.-66.000 lei, servicii auto – 67.000 lei, deplasări interne – transport și cazare – 34 mii lei, servicii formare profesională- 11.000, mașini, echipamente și mijloace de transport – 120.000 lei sau cărți, broșuri și publicații tipărite – 4000 lei.

Trei posturi nou ocupate în mai puțin de o lună

În timp ce Guvernul anunță cu surle și trâmbițe reducerea numărului de bugetari, la Directia Agricolă Iași se fac transferuri și angajări pe bandă rulantă. După modelul „Apele Romane”, Hoha Vasile Gabriel, directorul cu două norme întregi la stat, face sfidător transferuri și angajări. După ce a umplut instituția de “cumetri și fini „profesorul” Hoha face transferuri de la primăriile din județ după reguli doar de el știute. În cursul anului trecut,  în instituția condusă de Hoha și-au găsit loc mai multe persoane angajate prin detașare, numire sau pe pile. Ana Prodan, a fost adusă de la Primăria Popești și numită pe postul de consilier principal în cadrul DAJ Iași, în timp ce Georgescu Elena, soție de inginer la SC Cotnari, a fost angajată pe postul de consilier superior la DAJ. Nici neamurile nu au rămas pe dinafară, Hoha reușind să găsească un loc călduț, de inspector carcase, și pentru finul său, Casapu Alexandru. Un post unic pentru finuțul cel drag.

 

Cine ar trebui să controleze angajările și alocările asupra cărora Hoha decide după bunul plac? Scriptic, o comisie de monitorizare internă a managementului instituției. Asupra existenței și bunei funcționări a acesteia, însuși Vasile Hoha a dat o dare de seamă la finalul anului 2020, cum că aceasta dă o “asigurare rezonabilă a faptului că fondurile publice gestionate de conducerea DAJ au fost folosite în condiții  de legalitate”.

Afaceri cu terenuri între de Hoha și Cozmanciuc

În cursul acestui an, Vasile Hoha îi împrumută liberalului Mugur Cozmanciuc suma de 48.700 lei, potrivit propriei declarații de avere. În fapt, suma ar acoperi o promisiune de vânzare cumpărare a unui teren în suprafață de 5684 mp pe care Vasile Hoha îl deține în proprietate în intravilanul comunei Rediu. Ciudat este faptul că acest teren, care apare în declarația lui Hoha ca fiind cumpărat de acesta în anul 2021, în declarația lui Cozmanciuc, terenul apare  ca fiind grevat de acea promisiune de vânzare cumpărare cu data de 14 decembrie 2019.

Atribuții nerespectate, salariu de te dă pe spate

Am vrut să aflam cum reușește directorul Hoha să ducă la îndeplinire atribuțiile celor două locuri de muncă și am căutat fișele postului și agenda zilnică. Zadarnic!  Din 2020 până acum nu există astfel de detalii în spațiul public, deși legea prevede în mod clar acest lucru. Conducătorul instituției are obligația de a face publică agenda. Vă întrebați cum a reușit falsul profesionist să convingă Ministerul  Agriculturii și administrația locală? Simplu! Mințind cu nonsalanță, eludând legea, încălcând reguli de bun simț, improvizând, profitând de legăturile din mediul politic! În calitatea sa de funcționar public cu două joburi la stat, în paralel, Hoha are timp și pentru ședințele de partid, fiind văzut destul de des la ședințele PNL chiar în timpul orelor de program.  Prezent la majoritatea activităților politice organizate de PNL, falsul profesionist reușește încă să manipuleze și să intimideze prin asocierea publică cu politicianul Costel Alexe. Nu ne mai întrebăm cum e posibil ca funcționarul public să facă politică și să încalce codul administrativ. Ne întrebăm când vor lua măsuri autoritățile?

3.5 15 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments