Gică Hagi plănuieşte să-l readucă la Farul pe Jefte Betancor, atacantul care s-a despărţit recent de CFR Cluj.
Gică Hagi, pregăteşte un TUN pe piaţa transferurilor! „Regele” îşi aduce atacant pentru a se lupta din nou la campionat
După mai multe neînţelegeri între Jefte şi Andrea Mandorlini, tehnicianul celor de la CFR Cluj, cele două părţi au decis încheierea contractului, astfel că atacantul spaniol este un jucător liber de contract.
Gică Hagi nu a avut un start foarte bun de campionat cu Farul, iar acum caută întăriri pentru a reuşi să intre în play-off, iar ulterior să încerce să-şi apere titlul de campion obţinut în sezonul precedent.
Ciprian Marica, cel care este acţionar minoritar la Farul, a recunoscut că Jefte este un fotbalist interesant şi că ar putea veni la echipa campioană.
„E jucător interesant, dar scump. Să vedem. Pe partea tehnică Gică are decizia finală, ne spunem părerea iar el e cel care decide şi în funcţie de buget
- 1 milion de euro este cota de piaţă a lui Jefte Betancor, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt
- Jefte a mai jucat sub comanda lui Gică Hagi, în sezonul 2021-2022
Dacă ne vom permite un jucător ca el, să vedem. El trece însă printr-o perioadă în care nu s-a acomodat şi nu a fost fericit la CFR”, a declarat Ciprian Marica, potrivit Fanatik.