Premierul a considerat că „nu este necesară” participarea reprezentanţilor Ambasadei la Washington la întâlnirile politice din SUA, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru, duminică, la o recepţie în cadrul căreia şeful Executivului de la Bucureşti s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Statele Unite ale Americii, transmite Agerpres. Marcel Ciolacu a susținut că fiecare are o „misiune”.
În replică, Marcel Ciolacu i-a spus că „important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare”.
„Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile, însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu îmi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici, în America, înseamnă succesul României. Şi în definitiv vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii – întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”, a spus Alexandru Muraru, în intervenţia sa la eveniment.
Ulterior, diplomatul a adăugat că a făcut „o constatare”.
„O să îmi permit… cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea. Nu cred că este mare diferenţă între politică şi diplomaţie şi sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale”, a arătat premierul.
Prima vizită a unui premier român în SUA după 2016
Luni, Marcel Ciolacu participă la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Ceremonialul include 19 salve de tun şi onorul drapelului.
Ulterior, premierul român se va întâlni, la Pentagon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi cu şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken. La finalul zilei, se va întâlni şi cu Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al SUA.
Marcel Ciolacu este în vizită oficială la Washington D.C. şi la New York până miercuri, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.