Presedintele interimar al PNL Olt, Gigel Stirbu, a avut vineri o reactie de revolta fata de conducerea PNL, care mentine partidul in coalitie cu PSD-ul. El a atacat dur PSD-ul chiar in fata liderilor partidului, Nicolae Ciuca si Lucian Bode.
Stirbu a sustinut ca liberalii care se opun coalitiei cu PSD-ul au ajuns sa aiba probleme cu „institutiile statului”.
„Anul 2024 este crucial pentru PNL si pentru Romania. Salvarea acestei natiuni este ca la prezidentiale, PNL sa dea presedintele. Aici nu este vorba despre PNL. E vorba despre cei 20 de milioane de cetateni. Este inadmisibil ca in 2024 aceasta tara sa fie condusa de cineva care inca nu isi gaseste diploma de bacalaureat. Nu cred ca aceasta tara isi permite sa se intoarca cu 30 de ani in urma si sa piarda legatura cu lumea civilizata.
In ce priveste lupta din judetul Olt. Acum doua cicluri electorale in judetul Olt erau 50 de primari de dreapta, sase orase din cele opt erau conduse de primari de dreapta. Ce s-a intamplat? Sa stiti ca oamenii in judetul Olt, sau Oltenia, nu voteaza neaparat stanga, toate aceste lucruri se intampla poate din cauza faptului ca liderii nostri, unora dintre liderii nostri, le este mult mai confortabil sa puna batista pe tambal. E mult mai greu sa te bati cu PSD-ul, sa te iei cu iei de piept si… sa ai probleme! Sa ai anumite neconcordante, ca sa fiu mai elegant, cu institutiile statului. E mult mai usor sa spui, ‘Gata sefu, facem asa, mata iei 95, eu iau 5’. Ca numar de primari ma refer. Acesta este efectul pe care il traim in judetul Olt.
Niciodata in judetul Olt, PNL nu va mai sta la masa cu PSD-ul! In Olt vom face o alianta, am lansat invitatia catre toate fortele de dreapta, sa facem o alianta mare impotriva a tot ce inseamna subdezvoltarea in acest judet. De 34 de ani, acest judet a fost condus de PSD”, a spus Stirbu.
Declaratiile au fost facute in cadrul intalnirii regionale a Ligii Alesilor Locali a Partidului National Liberal, regiunea S-V Oltenia, in prezenta lui Lucian Bode si a lui Nicolae Ciuca.
Ciuca a tinut insa sa spuna ca „nu-i pare rau” ca a intrat in coalitie cu PSD.
”Am asumat guvernarea cu Partidul Social Democrat si am fost prim-ministru, a trebuit sa-mi asum aceasta chestiune, recunosc si nu-mi pare rau. Accept orice critica pe aceasta chestiune, dar nu a existat nu a existat alta solutie la vremea respectiva, pentru ca, si aici ajungem la simpla aritmetica parlamentara, cifrele nu aratau altfel. Daca PNL avea si in alegerile parlamentare acelasi scor cu cel de la alegerile locale, atunci fratilor, nu aveam astazi aceasta discutie. Si atunci am vazut care erau tendintele de evolutie a situatiei de securitate, atunci am vazut care erau primele efecte de dupa pandemie in ceea ce priveste impactul pe economie in general, aparuse criza energetica cu preturile la energie care o luasera razna inca din vara, toamna anului 2021 si a trebuit sa facem acest construct politic, aceasta coalitie pentru guvernare.
E o coalitie de guvernare, nu sta nimeni cu nimeni in camera, cu atat mai putin in pat. Chestiunea cu patul e dificila, pentru ca am fost la un moment dat trei si era posibil sa n-avem loc, in camera incapem si este posibil la un moment dat sa fim chiar mai multi, intr-o astfel astfel de constructie”, a transmis Ciuca.