România este capturată într-un sistem represiv și feudal alcătuit din instituțiile de forță și la alegerile de anul viitor ar trebui căutați cu orice preț candidații care n-au legătură cu serviciile secrete, spune profesorul universitar Bogdan Glăvan. Acesta atrage atenția că actuala putere este o sursă majoră de instabilitate pentru întreaga Românie, în ciuda faptului că tot ceea ce face este justificat tocmai prin asigurarea stabilității.
Actualii guvernanți au impresia că au contract pe viață pentru a conduce România și, în numele acestei păreri, ghidonează țara haotic, încălcându-și permanent promisiunile și cuvântul, ceea ce i-a compromis total, spune economistul. Practic, aceasta este instabilitatea pe care sistemul represiv aflat la putere o răspândește în întreaga societate. Nimeni nu mai are încredere în ce promit cei aflați la putere, din moment ce aceștia se răzgândesc uneori după doar câteva săptămâni.Bogdan Glăvan a scris vineri dimineață, pe conturile sale de Facebook și Twitter: „Referitor la alegerile din 2024: dacă voi avea de ales între un securist și o maimuță, voi vota maimuța. De ce? Fiindcă România se află cu un picior în feudalism, este condusă de o castă de «speciali», de o juntă militară specifică unor țări înapoiate din Asia sau America Latină. Nimic nu poate fi mai rău decât să perpetuăm acest feudalism. În 1989 o sumedenie de români au murit pentru a scăpa de un sistem represiv și la 3 decenii distanță este batjocoritor ca cineva asociat cu sistemele de forță, represive, să pretindă cea mai mare putere în stat“.
„România are stabilitate oligarhică, dar asta nu aduce foloase cetățenilor“
Ceva mai devreme, făcând aluzie la scuza invocată de Iohannis pentru a aduce PSD la guvernare, Glăvan scrisese:
„STA-BI-LI-TA-TE, s-a spus: asta îi lipsește României, stabilitate. Deci, să fie stabilitate. Dar să vezi efectul Pisa.
Stabilitate nu înseamnă ca puterea politică să fie exercitată de aceleași persoane. Fiindcă după acest criteriu cea mai mare stabilitate exista în monarhiile din feudalism.
Stabilitatea politică înseamnă stabilitatea instituțiilor. Înseamnă stabilitatea legilor. Să luăm un exemplu: dacă Parlamentul emite o lege, după care majoritatea care guvernează se schimbă, dar noua putere continuă să respecte și să pună în aplicare legea, acesta este un exemplu de stabilitate. În schimb, dacă Parlamentul emite o lege, iar la jumătate de an distanță sau la un an distanță legea este încălcată de aceeași putere politică, acesta este un exemplu strident de instabilitate.
România are stabilitate oligarhică, dar asta nu aduce foloase cetățenilor. România nu are stabilitate politică, deoarece legile pe care această oligarhie le emite nu sunt respectate mai mult de câteva luni. În plus, politicile pe care această putere le pune în practică fluctuează, existând o diferență uriașă între angajamentele politice și deciziile politice. De exemplu, politicienii promit în cor că nu cresc taxele, însă după jumătate de an le măresc; fenomenul se repetă anul următor; acesta este un exemplu de instabilitate politică – practic nimeni nu poate lua de bun ce spun guvernanții, nimeni nu-și poate face un plan de afaceri, deoarece nu le cunoaște adevăratele intenții. Stabilitate ar fi dacă ar exista o oarecare consecvență între programele de guvernare (angajamentele politice) și deciziile luate de autorii programelor, însă în ultimii doi ani nu a existat așa ceva în România.
Adevărul este că în ultimii ani România a traversat o acută perioadă de INSTABILITATE, cum rar am văzut după 1989. Culmea! – în timp ce puterea a declarat că face totul pentru instabilitate.
Scandalul declanșat ieri legat de planurile guvernului de a nu respecta legea salarizării profesorilor sau legea creșterii viramentului la pilonul 2 de pensii, emise cu foarte puțin timp în urmă, reprezintă dovada cea mai recentă a instabilității.
România merge ca o mașină condusă de un șofer bețiv, când pe-o bandă, când pe alta, lovind bordura, distrugându-și cauciucurile și amenințând siguranța călătorilor. Faptul că șoferul crede că are contract pe viață nu ajută. Această stabilitate în funcție este tocmai rădăcina problemei.În concluzie, România este în plină instabilitate. Am fost mințiți când ni s-a spus că va fi stabilitate. Singura stabilitate pe care o putem remarca este stabilitatea personală a celor care exercită puterea, de fapt, stabilitatea unei nomenclaturi care s-a cimentat în administrația publică și care, în contextul secolului XXI – marcat de revoluția tehnologică, de migrația cetățenilor, de evoluția aspirațiilor românilor – nu poate oferi vreun bun public și care se bâlbâie îngrozitor în fața provocărilor pe care le are în față“.
