Dan Dungaciu, fostul director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu (ISPRI), este suspect pentru săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu, potrivit unor surse Presshub apropiate dosarului DNA.
Procurorii DNA îl acuză că, în perioada în care deținea funcția de director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”, Dan Dungaciu a semnat un contract de împrumut de folosință în data de 07.06.2017, și ulterior, alte două acte adiționale, cu Asociația „Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS)” în calitate de comodatar, prin care au fost date spre folosință, cu titlu gratuit și fără organizarea unor licitații publice, două spații situate în sediul instituției ISPRI. Acest institut aparține Academiei Române.
Pentru perioada în care a fost derulat acest contract de comodat (noiembrie 2017-noiembrie 2022), paguba materială estimată institutului ISPRI ar fi în cuantum de 101.607 lei, reprezentând echivalentul chiriei care nu a fost percepută de instituția publică unei persoane juridice cu drept privat (asociație), în speță LARICS.
Cei care au descoperit neregulile sunt inspectorii Curții de Conturi.
De precizat că în perioada în care Dan Dungaciu a deținut funcția de director ISPRI, laboratorul LARICS era prezentat pe site-ul instituției drept un departament distinct care aparține institulului.
În fapt, laboratorul de analiză a războiului informațional avea statut de asociație, persoană juridică de drept privat, de interes general, non-profit, neguvernamentală și a fost înființață în anul 2017.
Membrii fondatori ai acestei asociații sunt Dan Dungaciu, Darie Cristea, Lucian Dumitrescu, Mihai Bârsan și Mara Stroescu.
Pe site ul ISPRI, Darie Cristea și Lucian Dumitrescu apar în calitate de cercetătorii instituției. În actul fondator al asociației, adresa sediului LARICS coincide cu adresa ISPRI.
Presshub a solicitat DNA să transmită un punct de vedere oficial în legătură cu acest caz și va fi publicat când el va fi transmis.