Primăria Municipiului Iași va organiza în noaptea dintre ani „Revelionul ieșenilor”. Spectacolul va avea loc în Piața Palatului Culturii în seara zilei de duminică, 31 decembrie 2023.
Pentru spectacolul de Revelion, Primăria a publicat pe site-ul oficial două anunțuri privitoare la intenția de a contracta servicii specifice. Primul se referă la asigurarea întregii scenotehnici necesare (scenă de minim 14 metri lungime x 10 metri lățime x 8 metri înălțime, lumini, sonorizare, ecrane video, backstage etc.), iar suma pusă la dispoziție este de 150.000 lei fără TVA.
Cel de-al doilea anunț vizează realizarea unui foc de artificii (de minim 10 minute, minim 2.000 de lovituri, cu înălțimi între 10 și 130 de metri, cu fond muzical etc.), iar suma disponibilă este de 50.400 lei fără TVA.
Pentru concert intenția municipalității este de a contracta artișți ieșeni, precum Andra Botez și DJ Line, și tineri artiști români, precum JO și JUNO, care vor evolua începând cu ora 21.00.
În deschiderea spectacolului, de la ora 19.00, va fi organizat „Revelionul copiilor”, dedicat celor mai tineri artiști ieșeni câștigători la concursuri naționale și internaționale.