Noul viceprimar al Iaşului ar putea fi unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai primarului Mihai Chirica. Surse politice au declarat pentru „Ziarul de Iaşi” că, în şedinţa Consiliului Local (CL) de mâine, liberalii ar urma să-l susţină pentru acest post pe Răzvan Timofciuc (ex-PNL şi recent exclus din USR).
Potrivit informaţiilor ZDI, negocierile între liberali şi Timofciuc sunt avansate: consilierul local ar fi acceptat deja propunerea. De altfel, pe ordinea de zi a plenului de mâine, figurează un proiect de hotărâre pentru alegerea unui nou viceprimar. Timofciuc nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. În acelaşi timp, liberalii cu care am vorbit ieri nu au vrut să-şi asume declaraţii oficiale, dar ne-au confirmat existenţa negocierilor.
Votul în plen va fi unul secret, iar surse ZDI spun că nu toţi liberalii agreează ideea ca fostul lor coleg să devină viceprimar: Timofciuc a demisionat din PNL înainte de alegerile din 2020, după ce în partid a intrat Mihai Chirica. Ulterior, fostul liberal s-a înscris în USR şi a fost (re)ales consilier local. Între timp, Timofciuc a intrat în conflict cu conducerea USR, iar, luna trecută, a fost exclus din acest partid. Din 2016 încoace, Timofciuc a fost un critic constant şi vehement al primarului Chirica, între cei doi fiind dese schimburi de replici, unele dure.