Cine e omul despre care se speculează că a pus focul la Ferma Dacilor. A intrat în flăcări și n-a mai ieșit

0
316

Prima etapă a audierilor în cazul incendiului de la Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova, s-au încheiat luni, 26 decembrie, în jurul orelor 20.00, fără a fi trase concluzii cu privire la cauza izbucnirii focului care a mistuit până la temelie pensiunea.

Au fost chemați să dea declarații atât patronul mediatizat al complexului turistic, Cornel Dinicu, dar și angajați și rude ale victimelor surprinse de flăcări.

Fostul interlop bucureștean Cornel Dinicu, care apare în media ca patron al Fermei Dacilor, nu are nicio legătură „în acte” cu pensiunea din Tohani care s-a făcut scrum marți dimineață, 26 decembrie.

Datele arată că Ferma Dacilor este pusă pe numele a doi asociați, Viorel Marian Olteanu și Adrian Vitomir Ristin. În această cauză a fost deschis dosar penal ”in rem” (asupra faptei), audierile având loc, începând cu orele 16.00 la sediul Poliției Orașului Mizil.

Au fost chemați la declarații în primul rând patronul declarat Cornel Dinicu.

Acesta a venit însoțit de un avocat și a declarat că nu poate să dea explicații, invocând starea de șoc în care se află, având în vedere că și-a pierdut un copil în incendiu. Dinicu a solicitat un răgaz pentru a putea fi capabil să suporte ancheta.

Cornel Dinicu a fost lăsat să plece fără ca procurorul să ia vreo măsură preventivă. Tot în cursul acestei zile au fost audiați angajații pensiunii și turiștii care au supraviețuit dezastrului de la Tohani.

Surse judiciare citate de ziare.com au precizat că multe dintre speculațiile care au fost vehiculate peste zi atât în presă cât și la fața locului au fost infirmate în timpul audierilor preliminarii.

S-a vorbit la primele ore ale dimineții despre varianta că incendiul a fost provocat intenționat de unul dintre turiștii cazați la Ferma Dacilor.

Au fost martori care au declarat că între două persoane, soț și soție, a avut loc o ceartă, chiar un scandal violent, soldat cu rănirea gravă a femeii. Ca urmare, bărbatul care și-ar fi agresat soția a fost somat să părăsească pensiunea de unul dintre angajați. Deranjat de această situație, omul ar fi amenințat că dă foc fermei, fiind chiar găsit într-o stare de agitație în bucătăria restaurantului. Această ”poveste” a fost infirmată în timpul audierilor.

Angajații complexului turistic au precizat că un scandal între cele două persoane a existat cu adevărat, dar după ce focul deja izbucnise și s-a petrecut pe fondul panicii create în acele momente teribile.

Bărbatul a fost informat pe un ton ridicat că în imobilul cuprins de flăcări se află doi dintre cei trei copii ai familiei. Atunci respectivul ar fi avut o ieșire nervoasă. A intrat în cameră să salveze copiii și nu a mai ieșit. Se află acum pe lista persoanelor dispărute în incendiu, cadavrul acestuia nefiind încă identificat.

Doi copii care au murit la „Ferma dacilor” jucau fotbal la Steaua și la New Stars. Tatăl lor, care a pierit în flăcări, era mâna dreaptă a patronului. Soția lui și singurul copil care a supraviețuit au fost transportați la spital. Ea a rămas la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, la secția de arși, iar copilul a fost transportat la București.

Pe de altă parte, informațiile cu privire la absența unui sistem de detecție, alarmare și avertizare de incendiu nu se confirmă. S-a tot vorbit că pensiunea Ferma Dacilor nu era dotată cu un astfel de sistem.

Sursele judiciare citate anterior au explicat că, din contră, în imobilul cuprins de flăcări erau montate detectoare de fum doar că acestea nu au funcționat, cauza nefuncționării nefiind cunoscută la acest moment.

Angajații audiați au explicat că singurul care se ocupa de sistemul de detecție era Cornel Dinicu, ei neavând în fișa postului supravegherea acestei instalații. Știau doar că există și că funcționează.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments