Aproape jumătate din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății nu au autorizații ISU. Iașul are unități aflate sub risc seismic

0
69

Un document al Curții de Conturi, trimis Președinției, Parlamentului, Guvernului și Ministerului Sănătății, pune un diagnostic îngrijorător sistemului spitalicesc românesc. Este vorba despre un raport care face o analiză riguroasă a managamentului resurselor umane și infrastructurii spitalicești în România, aferent perioadei 2014 – 2021. Documentul a ajuns pe mesele decidenților politici în urmă cu două săptămâni, conține 64 de pagini, iar Digi24.ro a studiat cu atenție informațiile și semnalele de alarmă trase de specialiștii Curții de Conturi.

Spitalele își desfășoară activitatea în clădiri și/sau terenuri din domeniul public al statului, domeniul public al unităților administrativ-teritoriale precum și din domeniul privat al statului. Din punctul de vedere al vechimii clădirilor, rezultă că peste 50% au o vechime mai mare de 60 ani, doar 3% fiind construite în ultimii 20 de ani.
Zece unități sanitare au în administrare și clădiri cu o vechime mai mare de 100 ani, din care exemplificăm: Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu, Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice “N.C. Paulescu”. Dintre unitățile sanitare cu paturi, 3 au în administrare clădiri monumente istorice: Spitalul Județean Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” Iași (din perioada 1756-1758), Institutul Regional de
Oncologie Iași (din sec XIX)
și Spitalul Județean Clinic de Urgență Cluj-Napoca.
În ceea ce privește riscul seismic, aproximativ 15% din numărul clădirilor, reprezentând 20% din totalul suprafeței utile aferentă unităților sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, sunt încadrate în una din cele 4 clase de risc seismic, RsI, RsII, RsIII sau RsIV. Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” și Spitalul Județean Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” Iași, au în administrare 10 clădiri încadrate în Clasa de risc seismic RsI, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării- limită ultime.

În același timp, 590 de clădiri nu sunt încadrate în clase de risc seismic. Referitor la litigiile unităților sanitare, s-a reținut faptul că unele unități spitalicești din subordinea MS sunt parte în dosare vizând litigii, nefinalizate, aflate pe rolurile instanțelor de judecată, având ca obiect pretenții asupra patrimoniului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments