Judecatorul Cristi Danilet, cunoscut si pentru implicarea sa puternica in actiuni civice, a exolicat vineri de ce sia depus dosarul de pensionare.„Vine un moment cand spui ca ai facut destul si nu poti sa faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. Dupa 25 de ani, ma opresc cu activitatea in magistratura.Nu spun ‘STOP!’ celorlalte preocupari ale mele. Voi fi prezent in continuare in spatiul public pentru a lauda ceea ce se face bine si a critica ceea ce se face prost in domeniul legal si judiciar.Ma voi concentra mai mult pe educatia juridica a oamenilor, pe care am de gand sa o extind de la cea pentru copii, de care ma ocup de ani buni, la cea pentru adulti.
Voi continua sa pregatesc studenti, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine.
Voi dedica mai mult timp familiei, asa cum merita”, a transmis Danilet pe Facebook.
Sectia pentru judecatori a CSM are pe ordinea de zi cererea de pensionare depusa de judecatorul Cristi Danilet (48 de ani), in prezent angajat la Tribunalul Cluj, potrivit agendei institutiei.
Danilet s-a intors in magistratura anul acesta dupa ce a castigat si al treilea proces cu Inspectia Judiciara. El fusese exclus din magistratura tot de CSM, in decembrie 2021, pentru o serie de postari facute pe mai multe retele sociale, desi a sustinut ca postarile aveau legatura cu viata privata si nu cu cea profesionala.
In mai 2022, Sectia pentru judecatori a CSM a dispus excluderea pentru a doua oara din magistratura a judecatorului Cristi Danilet pentru abateri disciplinare, constand in apartenenta la o formatiune politica si desfasurarea de activitati publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice in exercitarea atributiilor de serviciu. Judecatorii care l-au sanctionat pe magistrat si-au terminat intre timp mandatul de membri ai CSM.
In iulie 2022, judecatorul Cristian Danilet a fost exclus pentru a treia oara din magistratura de catre Sectia pentru judecatori a CSM in materie disciplinara, cu majoritate de voturi, pentru „exercitarea functiei cu grava neglijenta”. Toate deciziile CSM s-au bazat pe dosare facute de Inspectia Judiciara.
Danilet a respins la acea vreme acuzatiile CSM, sustinand ca cele doua ONG-uri care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului sunt asociatii apolitice.
„M-am abtinut de la vot in cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat si am aratat ca nu CSM e competent sa stabileasca ce este o formatiune politica, ci legea, care pune in aceasta categorie doar ‘partidele politice’, ‘aliantele electorale’, ‘aliantele politice’ si ‘ONG-urile care reprezinta minoritati si candideaza la alegeri’, ceea ce nu este cazul in speta”, arata Danilet.
De asemenea, el sustinea ca CSM i-a reprosat ca a scris un articol stiintific despre educatie publicat de unul dintre cele doua ONG-uri si ca a participat la o intalnire nepublica a membrilor unuia dintre cele doua ONG-uri, declarat ‘formatiune politica’ de catre CSM.
„Pentru cine nu stie: cele doua ONG-uri sunt infiintate legal, de catre un judecator, ca asociatii neguvernamentale, apolitice si nonprofit. Unul se ocupa de educatia juridica, celalalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desfiintarea lor vreodata pentru ca si-ar fi incalcat statutul propriu”, mai spunea judecatorul.
Si in acest ultim caz, Danilet a contestat decizia CSM in instanta, avand castig de cauza. In ultimii ani, Danilet s-a remarcat constant in spatiul public prin mesaje si actiuni pro-reforma, fiind considerat un adversar declarat al asa-numitei „grupari Savonea” – numita astfel dupa Lia Savonea, fosta sefa a CSM.
Aceasta a fost considerata de numeroase publicatii independente liderul gruparii antireformiste din CSM, care a justificat modificarile PSD la legile Jusitiei pe vremea lui Dragnea si a impus procurorii Sectiei speciale si seful Inspectiei judiciare, care au hartuit magistratii incomozi.