Încă de la tragedia de la Colectiv se vorbește despre faptul că România are nevoie de spitale noi, în care pacienții să nu mai moară din cauza infecțiilor nosocomiale. Timpul trece și numărul persoanelor care mor din cauza actului medical este în creștere. Doar în ultimii ani, Iașul a reușit să șocheze o țară întreagă prin cazurile grave de malpraxis care s-au petrecut aici. Au murit oameni tineri, medici sau persoane în vârstă care ar fi avut șansa să supraviețuiască dacă statul le-ar fi oferit condiții mai bune.
„Erorile sunt inevitabile prin natura umană. Este imposibil ca un spital să aibă zero erori medicale. Erorile neraportate se vor repeta şi vor ajunge să provoace daune reale pacienţilor”, avertizează medicul Constantin Radu, într-un raportul despre „Siguranţa pacientului în actul medical” publicat în 2021. De atunci și până acum nu am mai auzit foarte multe date însă cazurile care s-au petrecut în ultimii ani îți dau fiori reci.
Printre cele mai serioase erori medicale se află administrarea de medicamente greşite, aplicarea unui tratament chirurgical greşit, căderile care au loc în timpul actului medical şi duc la traumatisme etc.
Copiii sunt pacienţii cel mai des expuşi erorilor medicale. La nivel global, copiii sunt de 3 ori mai des victima unor erori de medicaţie decât adulţii.
„Până acum 30 de ani, personalul medical era principalul blamat pentru erorile medicale. Dar discuţia a fost mutată, în zilele noastre, pe cauzele de sistem, precum dotarea insuficientă, epuizarea personalului medical, adesea insuficient numeric”, a explicat medicul Constantin Radu.
În teorie, legea sănătății prevede ca oamenii să se adreseze unei comisii de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică. În practică, aceasta nu funcționează, pentru că cei care depun plângerea ar trebui să plătească între 1.000 și 4.000 de lei pentru expertiza medicală. Iar în final ar obține doar o decizie, nu o despăgubire, așa cum se întâmplă în instanță.
Și medicii mor cu zile
Psihologul Bogdan Săndulescu, neîmpăcat cu moartea fulgerătoare a soției sale, medic de profesie, scrie la persoana întâi tulburătoarea trecere la cele veșnice a Ioanei, petrecută sub privirile colegilor de breaslă care au fost nu doar superficiali și neprofesioniști, ci și de o lipsă de umanitate șocantă, lăsând să se stingă o tânără colegă, cu o cruzime demnă de un Josef Mengele. Redăm mai jos postarea sa de pe pagina de Facebook a Ioanei Săndulescu, alături de imaginea care surprinde chipul blând și candid al tinerei femei chiar înainte să devină victimă a unui sistem medical nemilos și ticăloșit care a decis s-o externeze după o intervenție chirurgicală cu infecție intraspitalicească și apoi să nu-i acorde nicio șansă: „Aceasta este ultima imagine (foto jos) făcute mie de către soțul meu, Bogdan, pe 24 Martie anul acesta… Țin minte ziua de ca şi cum a fost ieri: Bogdan făcea fotografii în apropierea spitalului unde lucram iar când am ieşit, m-am dus pe la el să-l iau, i-am zâmbit şi apoi am mers să mâncam fericiți în Piața Unirii, la Romeo şi Julieta; Bogdan paste iar eu pizza, mâncarea mea preferată. Apoi, mi s-a descoperit un „guguloi”, a trebuit să fiu operată de urgență, fără să fi ştiut că „de urgență” nu înseamnă să mă taie a doua zi, pe repede înainte, ci cu totul altceva… Am vrut inițial să fiu operată în spitalul unde lucram, dar la recomandările insistente ale unor colege m-am dus la un altul, unde am fost operată chiar de cumnatul uneia dintre ele, care a şi fost la nunta mea. Apoi lucrurile au mers prost, foarte prost… Am făcut febră după operație, m-am întors de două ori la spital iar a doua oară am luat clostridium. Aşa cu febră şi cu clostridium m-au externat, spuneau ca e totul bine postoperatoriu. Primisesem rapoartele anatomo-patologice ale „guguloiului”, ambele îmi erau extrem de favorabile, cred că nici nu trebuia să mai fac chimioterapie. Unul fusese făcut acolo iar celălalt la Bucureşti, se ocupase Bogdan de asta. Şi totuşi aşa, cu febră şi cu clostridium m-au externat, deşi Bogdan făcuse chiar şi o cerere scrisă prin care se opunea categoric acestui lucru, are şi dovezi… Chirurgul care mă operase a fost de negăsit, nici măcar nu îmi spusese că nu îl va mai interesa de mine după operație. Am încercat şi eu şi Bogdan să aflăm numărul lui de telefon dar colega mea, al cărui cumnat e şi cea pe care mi-l recomandase cu „prietenie” a refuzat să ni-l dea, mi-a spus doar că îl va suna ea şi că se roagă pentru mine. Ştiam cumva că mâinile care fac sunt mult mai sfinte decât gurile care se roagă… Chiar mi-am cerut şi iertare de la ea, cu smerenie, pentru că Bogdan îi vorbise mai răspicat la telefon într-o seară, deşi a spus doar lucrurilor pe nume, fără să o jignească, doar voia numărul de telefon… Aşa că am ajuns la al doilea spital, cu hemoglobina 6, unde am fost tratată de un medic mediocru şi delăsător, care se supunea unui altuia, la fel de mediocru şi de delăsător doar că era şi trufaş pe deasupra. Au refuzat cu mândrie ajutorul oferit de alți medici, cu care Bogdam vorbise şi care chiar voiau să facă ceva pentru mine. Mi-au dat albumină la un moment dat, pe care nu o aveau în spital, săracii, a trebuit să o cumpere Bogdan, care se uita mirat la sărăcia spitalului şi la maşinile scumpe ale medicilor. Cred că atunci au început şi primele semne că voi intra în anasarcă…
Apoi m-au externat cu parşivenie şi ei, deşi făceam febră şi aveam în continuare clostridium. Am plecat din acel spital cu aceleaşi probleme, doar că acum slăbisem şi mai mult şi aveam şi lichid la plămâni, pe fond inflamatoriu şi al lipsei de proteine… Apoi am ajuns acasă, adusă de Bogdan, cu febră, clostridium, lichid la plămâni, hemoglobina 6,5 şi abia mai puteam respira. M-am uitat la Pepsi şi Gyuri şi nu am avut putere să le zâmbesc, m-am aşezat cu greu în pat, aşteptând nu ştiu nici eu ce… Bogdan se dădea în ceasul morții să facă ceva să mă fac bine, vorbea cu alți medici, la alte spitale, orice numai să mă pun pe picioare. I-am spus mamei mele, cu un pic de speranță:
„Vezi mamă, bibit mă va duce într-un loc unde am să mă fac bine!”… Eram atât de deshidratată, mă simțeam atât de slăbită şi de pierdută, aşa de bine mi-ar fi prins măcar atunci să fiu dusă la ATI, dar nimeni nu mi-a sugerat asta, nu ştiam nici eu cât de gravă era starea mea… Şi aşa am ajuns la al treilea spital… Medicii de acolo se uitau la mine din capul uşii, nu aveau cum să vadă cât de larg ajunsese să-mi stea pe deget verigheta. Au fost la fel de mediocri, delăsători şi trufaşi. Slăbeam în continuare, fizic şi psihic, nu mai ştiam de nimeni şi de nimic. La un moment dat, la insistențele lui Bogdan, un doctor de la spitalul unde lucram şi unde am vrut să fiu operată de la început, a luat legătura cu medicul meu curant de aici şi i-a spus să vină de urgență la spital, la mine, că nu sunt bine deloc şi să mă transfere la el, la ATI, unde trebuia să fiu de la început, imediat ce am făcut febră după operație…
Dar a fost prea târziu, mult, mult prea târziu, nu am mai avut resurse… M-am luptat cât am putut, mi-am dat toată silința, chiar le-am spus clar că nu vreau să fiu cumva intubată dar nu a contat; una din colegele mele a preferat să ia ea singură aceasta decizie fără să țină cont de dorința mea ori să îl întrebe pe Bogdan, soțul meu, care era jos ori la un telefon distanţă… Aşa că am plecat la Domnul pe 16 Iunie, la 39 de ani abia împliniți pe 9 Iunie, după 6 internări în 4 spitale timp de 7 săptămâni… Nu am vrut să fac asta, nu, mi-am dat toată silința, cât am putut eu cu inimioara mea, la fel cum făceam şi acasă şi la serviciu şi peste tot. Atât de multe lucruri aş mai fi făcut, atât de multe locuri mai aveam de văzut, atât de multe bunătați mai aveam de gustat şi aşa de rău îmi pare… Am fost ucisă de medici, prieteni, rude, oameni care nu au făcut, nu s-au interesat, au tăcut, nu s-au urcat în maşină să vină să se uite la mine 5 minute să mă vadă în ce hal ajunsesem…
Fiecare credea că face altcineva ceva, că lucrurile merg şi aşa dar nu, nu au mers. Bogdan chiar făcuse de la început un fişier online, cu toate datele mele medicale, pentru ca cei ce ar fi putut să mă ajute să o facă, dar nu a fost nimeni care să îşi asume responsabilitatea… M-au lăsat să mor, atât au putut ei face pentru mine, m-au lăsat cu toții să mor, cu superficialitate, mediocritate, delăsare, neştiință, dezinteres şi tăcere, în anasarcă (edem generalizat, n.red)… Am murit cu nişte ochi mari, larg deschişi şi mirați, foarte mirați, pentru că mi-au spus cu toții că le sunt dragă, că le place de mine, că sunt frumoasă şi finuță, harnică, ambițioasă, silitoare, iubitoare şi smerită, dar cu toate astea m-au lăsat să mor şi nu am să înțeleg niciodată de ce, de ce m-au mințit, de ce au tăcut, de ce s-au descotorosit de mine, de ce…
Păcat, aşa e de păcat că m-au părăsit cu toții exact când aveam mai multă nevoie de ei, păcat… Cândva, ne vom privi cu toții în ochi şi voi căpăta toate răspunsurile acestui păcat, cândva, acuşi… Până atunci însă am să mă mai gândesc şi dacă îl las pe Bogdan să depună la Parchet plângerea pentru ucidere din culpă care aşteaptă revoltată în rucsacul cu care mergeam la serviciu când eram de gardă, încă mai am multe, multe lucruri de vorbit cu el, cu Bogdan al meu…”. Șirul de incompetențe și indiferențe descrise de Bogdan Săndulescu s-a petrecut la Iași. Într-un comentariu lăsat la postare, soțul Ioanei precizează: „De la moartea Ioanei mele scumpe nu fac decât două lucruri, o plâng şi apoi mă gândesc la cum de s-a ajuns acolo, apoi iar o plâng…
Mă gândesc la toți oamenii cu care am interacționat, la privirile lor, la ceea ce n-au facut, e incredibil cât de nenorociți sunt, incredibil cât de mult i-a durut în fund de Ioana mea scumpă, au defilat cu cruci şi cu un creştinism de grădiniță, de câte şi mai câte… Şi cărțile sfinte îmi spun apoi cum că trebuie să-i iubesc, la fel ca pe mine, cel puțin, cum?!…”.
Stimulatoarele cardiace refolosite de medici erau luate de la cei cu morţi violente
Medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, a fost reţinut pe 18 februarie 2023 în dosarul dispozitivelor medicale montate fără respectarea legislaţiei. El a fost ulterior arestat preventiv, prin decizia judecătorilor.
Medicul Tesloianu este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege.
De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.
În dosarul de corupție privind stimulatoarele cardiace, anchetatorii verifică și modul în care medicul cardiolog Dan Tesloianu cu o altă persoană ar fi construit ilegal o cabană de vacanță într-o arie protejată din localitatea Movileni, județul Iași. Doctorul Dan Tesloianu, împreună cu un alt medic din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov, deținea un ONG prin care introducea banii în circuit legal, iar din banii respectivi, aceștia ar fi construit o casă.
Nu este pentru prima dată când medicul Dan Tesloianu are probleme cu legea. Acesta a mai fost urmărit penal în 2011, având calitatea de suspect. Acuzaţiile care i se aduceau erau de luare de mită în formă continuată, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals.
Nu există o instituție care să judece cazurile medicale
În România, peste 90% dintre plângerile făcute la adresa medicilor ajung în fața unui judecător. Se întâmplă acest lucru pentru că bolnavii sau rudele lor nu au la îndemână un alt organism care să le judece speța și să le acorde despăgubiri atunci când este cazul.
Nicoleta Popescu, avocat: „Polița de malpraxis nu funcţionează în practică. Există atât de multe clauze de excludere încât medicul nu este protejat deloc în situaţia în care se află într-un caz de malpraxis. 90% dintre poliţe exclud daunele morale. Ori cea mai mare parte a despăgubirilor se referă la daune morale”
Dr. Andrei Nanu: „În 2021, cinci condamnări penale împotriva medicilor, pentru greșeli medicale care au implicat șase medici şi un spital. La fel ca în Franța, dar la un număr de medici de 5 ori mai mic”
În Franța, de exemplu, mai puțin de 20% dintre plângerile făcute la adresa doctorilor ajung în instanță. Cazurile pot fi soluționate la nivelul spitalului sau de o Comisie specială, pentru consiliere.
Aceasta este formată dintr-un magistrat și reprezentanții pacienților, ai medicilor, ai spitalelor și ai firmelor de asigurări. Oamenii nu plătesc nimic, iar cazurilor sunt soluționate în cel mult 1 an.
