Pustnicul Ioan David a fost considerat de mulți oameni ca fiind un „vrăjitor”. Născut într-o familie nevoiașă din cătunul Plai, județul Alba, pustnicul ar fi dobândit în cursul vieții numeroase puteri paranormale.
Misterul pustnicului din România căruia Maica Domnului i s-ar fi arătat de trei ori. Citea gândurile
Duminică, 7 ianuarie 2024, s-au împlinit 29 de ani de la trecerea la cele veșnice a pustnicului Ioan David. Viețuirea sa ascetică este strâns legată de Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia și așezământul monahal de la Strungari.
Ioan David s-a născut la data de 15 februarie 1920, în cătunul Plai, de lângă satul Strungari, județul Alba, într-o familie nevoiașă. Încă din tinerețe, a primit din darurile povățuitorilor Simion și Varsanufie, ostenindu-se necontenit cu rugăciunea, citirea Psaltirii și lucrarea virtuților, potrivit albapress.ro.
Datorită viețuirii sale sfinte, acesta era cercetat de către mulți credincioși și chiar ucenici apropiați ai părintelui Varsanufie. Însă, pustnicul Ioan primea rar pe cineva, considerându-se nevrednic de o asemenea slujire.
Numeroase persoane au mărturisit faptul că binecredinciosul Ioan cunoștea sufletele și gândurile oamenilor, chiar și ale acelora pe care nu i-a văzut sau cunoscut vreodată.
În ultimii ani ai vieții l-a avut ca duhovnic pe unul dintre părinții de la Mănăstirea Afteia, care a confirmat în repetate rânduri acest dar al fratelui Ioan David.
De asemenea, o mărturie prețioasă a acestui fapt este cea oferită de maica Ierusalima Ghibu, de la Mănăstirea Râmeț, care a relatat despre prețioasele convorbiri cu pustnicul Ioan pe marginea a numeroase probleme.
Demne de remarcat sunt momentele în care fratele Ioan a cunoscut în duh data trecerii din această viață a părintelui Dometie Manolache și părintelui Paisie Olaru.
Era considerat „vrăjitor”
Deși nu era monah, pustnicul Ioan a fost privit ca un om al rugăciunii și al tainei. Pe de altă parte, unii îl concepeau ca pe un vrăjitor.
Duminica, pleca la Sfânta Liturghie, iar oile sale rămâneau singure la pășune, fără a fi vreodată atacate de vreun animal sălbatic.
„S-o dus fratele Ioan la munte, și erau trei turme de oi tocmite de la oameni. Una a lui și altele la doi frați din Strungari. Și s-o pornit o vijelie, așa că frații ăștia doi or zâs să adăpostească oile într-o râpă. Și-așa or făcut, și-or pus oile la adăpost, în fundu’ râpei, și l-or lăsat pe fratele Ioan în gura râpei, unde nu era ferit.
Și unde nu vine ursu’ noaptea, trece ca prin aer prin turma fratelui Ioan și rupe turma fraților! Dimineața, s-or întâlnit și or povestit câte oi le-o rupt ursul și l-or întrebat și pă Ioan câte i-or murit.
Ș-apăi fratele Ioan le-a zis că niciuna. «Cum nu ți-o rupt niciuna, că doar printre oile tale o trecut ursul? Ce, oile tale nu-s bune de mâncat?». Ș-apăi când or venit ei de la munte, or spus întâmplarea la toată lumea din sat, și or zâs toți că ăsta-i vrăjitor, strigoi, că nu să poate altminteri”.
Totodată, din mărturiile ucenicilor apropiați, i s-a arătat de trei ori Maica Domnului, fiind dăruit de Domnul cu multă înțelepciune în timpul nevoințelor sale.
Din evlavie față de viețuirea sa sfântă, atât la Mănăstirea Afteia, cât și la biserica așezământului monahal de la Strungari, s-a dorit reprezentarea sa în frescă alături de sfinți.
Și-a prevestit moartea
Fratele Ioan și-a cunoscut sfârșitul cu mult timp înainte și l-a spus celor apropiați. Domnul Nicolae M. își aduce aminte că asta s-a întâmplat cu un an înainte de moartea lui. „Mi-a spus și data exactă când va pleca la Domnul. «Frate, să ții minte că eu, în ziua de 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, o să mă duc». Asta a fost în ’94”.
Domnul Dumitru, un alt ucenic, a fost chiar chemat în duh să vină la plecarea sa la cer.
„Mi-o zâs de mult că la moartea lui eu am să-l îmbrac. Mi-o și spus cum să fie îmbrăcat, că-și pregătise din vreme haine românești, portul nostru popular, în care umblase atâta vreme. Eu m-am legat că așa am să fac, dar i-am zis că așa cum îs, cu serviciul meu, tot plecat pe colo-colo, nu știu dacă o să pot să ajung. «Mă, ai să ajungi, dar să fie o țâr de stăruință și de la tine, nu numa’ de la mine».
Eu am zâs: «Amin! Așa să hie!», ce să mai zâc. Ș-apăi or trecut anii, șepte, opt, nu mai știu. În anu’ ăla, eram pă la schit, în Valea Popii, la lucru, și, într-o dimineață, m-am sculat cu o neliniște. N-am zâs la nimeni, că nu puteam să zâc, da’ sâmțeam ceva…
Mi-am zâs că s-o întâmplat ceva acasă, că îi ceva… Ș-apăi o trecut zâua aia. În cealaltă zi, am mărs la părintele și i-am zâs că mă duc acasă.
Când am ajuns mi-o zâs soția că o sunat cineva de la Strungari, să mă duc repede pân’ la pustnicu’. Atunci mi-am dat seama că de la el e toată rânduiala și am plecat. Pe la patru, am fost acolo, și fratele Ioan mi-o zâs că are nevoie de un doctor. Și mi-a mai spus: «Vezi un’ te duci, ce faci, că eu de zâua mea, mor!»
O vinit doctorul, l-o consultat și o zâs că mai trăiește, că nu moare, da’ eu am știut că nu e așa. Ș-apăi, o fost cum o zâs fratele Ioan. De zâua lui, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, am mărs cu părintele Ioan, starețul de la Mânăstirea Afteia, să îi facă maslu’. Era deja între viață și moarte.
Am luat o lumânare, i-am pus-o în mână și-o murit în brațele mele. L-am îmbrăcat eu, așa cum mi-o spus că o să fac în urmă cu mulți ani”, potrivit formula-as.ro.
