Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Oscar Han, Ion Pacea, Ion Jalea…
69 de lucrări ale celor mai importanți artiști români vă așteaptă începând de luni, 15 ianuarie, la Palatul Braunstein, la una dintre cele mai importante expoziții organizate vreodată în orașul nostru!
Expoziția „Capodopere. Artă din România, de la clasic la contemporan”, cea mai importantă expoziție de artă românească organizată de Muzeul Național Brukenthal, ajunge la Iași grație frumoasei colaborări dintre instituția din Sibiu și Ministerul Culturii, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași și Primăria Municipiului Iași.
Exponatele, cu o valoare de câteva milioane de euro, au ajuns aseară la Palatul Braunstein, sub supravegherea jandarmilor care le-au însoțit de la Sibiu.
Expoziția este îngrijită de doamna dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal, și domnul dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Brukenthal.
Vernisajul expoziției va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale, la ora 16:00.
Expoziția va rămâne deschisă până pe 15 martie 2024 și este de neratat!