Almanahe șî scrutine. Dacă ești Prejdinte te poate durea la rață de limbă. Două forțe nasoale se bat pentru ciolanul generat de cetățeanul onest!

0
163

Dragi stimați cititori. Mâini, poimâini începe răzbelu, că așa tot zic ghinărarii de pe tăte tembeliziunile, numai moftangiii își văd mai departe de treabă. Adică de conservarea de foncții și putere cu parale, să fure fară frică de lege, să dea la buci discreționar la tăte subalternele măritate au ba. Șî nu numai. Într-un cuvânt trai neneacă, bibicilor, pe banii strânși cu japca de la domniile voastre. Biata noastră țărișoară a redevenit fanariotă, gașca politikianistă a pus cruce democrațiunii. Peste tăt, așa cum tot raportăm noi la rubricuță aproape zilnic, bimbașele trag cu dinții de taburete. Monstruoasa coaliție, regizată șî coordonată de la Kotroțeni cu șfichiul de pluș într-o mână și cubuleț de zahăr în cealantă mână, trage tare să comensureze elecțiunile. Simi șî lupchii daci le suflă în ceafă conților, baronilor șî baronașilor coalitici. Spiritul sălbatic din doamna Șoșo atacă și ea călare pe orca din fizicul dumneaei. Cohorte de flămânzi ies din grote și se alătură furibunzi armatelor lui Săuron, conduse de cele două personagii. Bibicilor, avem de-a face, din păcate cu personagii obstrucțoniste peste tăt în politikia țărișoarei! Monstruoasa coaliție cu stăpânii inelelor de tablă, unii cu grădini zoo, alții cu farmazoni, Lamborghini, putred de bogați din parandăraturi pe de o parte; desculți ai peșterilor dacice, zombi, buboși, ultrași de galerie și șoșonari turbați și dezlănțuiți de cealaltă parte. Între ei populațiunea, stimabililor! Populațiunea din Tărâmul de Mijloc, jecmănită, suduită, tâlhărită la facturi, alimentație șî tevea, văduvită de drepturi legale. Trist RMN al națiunii nene Iancule! Unde ești? Ți-ai luat de o grijă, muriși șî ne-ai lasat pe mâna moftangiilior, bibicule!

Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments