Hotărâre pentru construcția unei Săli Polivalente în Iași. Doi ani, 100 de milioane euro de la buget și 10.000 de persoane capacitate

0
333

O Sală Polivalentă va fi construită în Iași de către Compania Națională de Investiții, în urma unei investiții de 475 milioane lei de la buget, potrivit unei Hotărâri de Guvern promovată în ședința de joi a Executivului. Ordonatorul de credite în acest proiect este Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.

Sala Polivalentă va trebui finalizată în doi ani, fiind situată în zona Moara de Vânt, aproape de Aeroportul Internațional și viitorul Spital Regional de Urgență, respectiv viitorul Stadion „Regele Ferdinand”. Va avea o suprafață desfășurată de 40.000 de metri pătrați, pe patru etaje, iar construcția va fi compusă din sala polivalentă propriu-zisă și încă o sală de antrenament pentru diferite sporturi, având o capacitate totală de 10.000 de persoane.

„Sălile polivalente moderne au o influență majoră asupra percepției comunității locale despre sport. De exemplu, la meciurile de tenis, handbal, baschet etc. desfășurate chiar în sălile polivalente din orașe mult mai mici decât Iașul (Mioveni, Bistrița, Sf. Gheorghe, Oradea etc.) tribunele au fost pline, iar publicul a făcut o atmosferă specială, specifică marilor competiții!

Pe termen lung, practicarea sportului contribuie la menținerea unei condiții fizice și psihice bune, întărirea sistemului imunitar și, implicit, o stare de sănătate mai bună, elemente care înseamnă o presiune mai mică asupra sistemului de sănătate și asupra bugetului național. Astfel, apare ca evidentă necesitatea ca Iașul, un oraș în care trăiesc peste 400.000 de locuitori, mulți dintre ei iubitori de sport și de cultură, să dețină o sală polivalentă.

Cele de mai sus se completează cu deficiențele sistemice aferente infrastructurii sportive și socio-culturale de la nivelul municipiului Iași, constând în: – lipsa infrastructurii care să respecte normele și standardele federațiilor de profil pentru organizarea, după caz, a evenimentelor sportive de tipul cupelor și campionatelor europene, evenimente FIFA, competiții pe plan național, județean sau local; – lipsa infrastructurii care să permită desfășurarea unor manifestări de amploare, cu spații adecvate presei, protocol, servicii medicale, vestiare, spații de antrenament și pregătire adecvate și care să îndeplinească toate normele europene în materie; – oferta limitată de evenimente socio-culturale dedicate tinerilor, având în vedere faptul că Iași este un oraș universitar, cu o populație tânără.”, este fundamentarea proiectului.

Cifre-cheie. Sala Polivalentă este constituită din CORP C1 – Sala Polivalentă – cuprinde următoarele funcțiuni: teren de joc, zona de vestiare, cabinet medical, sală antidoping cu grup sanitar, acces sportivi, acces VIP, acces presă, zona SPA, spații administrative, spații tehnice și C2, sala de antrenament.

În cadrul complexului vor fi amenajate și terenuri sportive în aer liber cu o suprafață totală de 1.666 de metri pătrați. Complexul sportiv va include străzi pe o suprafață de 5.860 metri pătrați, parcări pe 3.267,50 metri pătrați, alei pietonale pe 11.230 metri pătrați și spații verzi pe 59.249,70 metri pătrați.

Construcția unei săli polivalente în Iași face parte din programul de guvernare PSD-PNL 2021 – 2024. În total, coaliția de guvernare și-a asumat construcția a cinci astfel de săli. Niciuna nu este încă finalizată.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments