Palas Iaşi, record în 2023: peste 22 milioane de vizite

0
62

Ansamblul urbanistic mixt Palas Iaşi este unul dintre cele mai performante proiecte de real estate din România, dar şi una dintre cele mai populare destinaţii de shopping şi relaxare din estul ţării. Anul trecut, proiectul a înregistrat un nou record: 22 de milioane de vizite, o performanță pentru întreg portofoliul de proiecte marca  IULIUS. La acest rezultat au contribuit brandurile internaţionale intrate în proiect, precum şi agenda bogată de evenimente organizate.

 

În 2023, Palas Iași, primul proiect mixed-use realizat în România, a atins un trafic record, înregistrând 22 de milioane de vizite într-un an. Localizat în centrul Iaşului, Palas este un magnet regional datorită funcțiunilor sale diverse, publicul având în același loc: peste 270 de magazine, majoritatea branduri internaţionale, un parc de peste 5 hectare cu atracţii pentru copii şi nu numai, restaurante şi cafenele tematice, food court cu peste 20 de restaurante, un centru de evenimente și o parcare subterană cu 2.500 de locuri. Cel mai mare număr de vizite a fost înregistrat în luna octombrie, când s-a depășit pragul de 116.000 de vizite într-o singură zi.

 

Zona de retail a Palas s-a extins în 2023 cu 4.000 mp, suprafața facilitând inaugurarea mai multor locații premium. Peek & Cloppenburg este acum prezent în Iași cu un flagship store, dispus pe două niveluri. Grupul Calzedonia, unul dintre cei mai puternici retaileri din modă din lume, a venit cu 3 locații consacrate: Calzedonia, Intimissimi și Intimissimi UOMO. Parfumeria Obsentum, un brand mult așteptat de ieșeni, a inaugurat în luna decembrie în Palas, iar BOSS, unul dintre liderii pieței premium de fashion, propune o experiență luxury în locația din ansamblul mixed-use, prima din afara Bucureștiului. Ansamblul Palas a mai adus pe harta de entertainment din Iași și conceptul Hype Energize. Locația se adresează unui public larg, fiind o arenă interactivă, ce cuprinde diverse camere cu jocuri interactive destinate atât echipelor, cât și partidelor 1 la 1.

Și 2024 va fi un an dinamic pentru Ansamblul Palas, urmând să fie anunțate noutăți, atât în retail, cât și pe zona de entertainment și evenimente.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments