Doftorul de cap Evu pus în capul listei la pezedeul muncipal. Caricel și ai lui speră că vor fi trepanați pe creer fără să plăteasca un sfanț!

0
274

Scăndălău mare, stimați concetățeni, cauzat de introducerea lui nea doftorul Lucică Evu pe lista de europărlamentari de la pezedeul muncipal. Așa se întâmplă atunci când tăți nătărăii sunt lăsați să umble liberi pe la conducerea partidelor politikienești. Această deciziune, absolut tâmpită, a declanșat reacții în lanț. Mariusică O’Stăficiuc s-a înrolat la Haur pe chestiunea asta, ca și piticul atomic Tudoraș Circodaru de la curgențele spetalului condus… de cine credeți? Egzact de proaspătul nominalizat, Lucică Evu! Scandal mare stimabililor, se rupe feleala condusă cu incompetență de urmașul lui Caricel Pompa, respectiv Cojocărel Trompa! Dihonia a ajuns până șî la limbutul de Gâdea, lacheul Văranului, care îi face de caterincă îm plan național pe tăți protagoniștii acestei combinațiuni politikienești năroade. Unchiul nostru s-a interesat și a aflat egzact motivele pentru care spintecătorul de cranii de la spetalul neurologic locale a fost pus în capul bucatelor pentru sinecură pezedistă la Briuxel. Nea Lucică le-a promis lui Caricel și ai lui că îi va trepana pe creer fără să plătească. Însă, binenînțeles că le-a tras o mare țeapă nătărăilor ciumei roșii din frumosul muncipiu. Practic, ei l-au pus degeaba in capul listei. Adică, trepanarea gratuită nu va avea loc niciodată, pentru simplul motiv că la pezedeul muncipal nici unul nu are creer! Deștept nea Lucică, deși mulți cred că e doar înalt, frumos și de prisos. Noi urmărim cazul, deoarece pare deosebit de palpitant. Fiți și domniile voastre pe fază, bibicilor concetățeni.

Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments