Daniel Hanganu a fost desemnat elevului anului la Gala Excelentei in Educatie. Acesta a obtinut anul trecut medalia de aur la Olimpiada Internationala de Geografie
Daniel Hanganu a fost desemnat elevului anului la Gala Excelentei in Educatie
Daniel Hanganu, elev la Colegiul Național Iași a fost desemnat „Elevul Anului” la Gala Excelenței în Educație. Daniel a obtinut anul trecut medalia de aur la Olimpiada Internationala de Georgrafie care a avut loc in Indonezia.
”Cea mai dificilă probă mi s-a părut a fi proba multimedia. Întrebările au fost grele. Acolo au fost cele mai multe probleme. Proba practică a fost şi ea destul de dificilă. A necesitat noţiuni de geologie, dar a trebuit să stăm şi mult timp în soare, climatul nefiind chiar prietenos. A fost o competiţie de anduranţă. După 6 ore de stat în teren a trebuit să revenim în sală să scriem, să fim creativi, să răspundem la întrebări cu soluţii şi proiecte. Proba scrisă a fost nivelul standard pentru o olimpiadă internaţională, dar nu mi-a pus probleme aşa de mari”, spunea Daniel dupa ce a obtinut medalia de aur.
La acelasi concurs, Tudor Sebastian Olariu de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, a obtinut medalia de argint.
Coordonatorii lotului au fost profesorii Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean de la Colegiul Național Iași. „Povestea de succes care s-a scris în Indonezia completează palmaresul impresionant al şcolii de geografie de la Iaşi cu o nouă recunoaştere în plan competițional internațional şi situează încă o dată România pe harta performanțelor educaționale ale lumii”, a declarat prof. Luciana Antoci, Inspector Școlar General al I.S.J. Iași.
La festivitatea de astazi sunt premiați cei 242 de elevi care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele naționale și internaționale și cei 198 de profesori care i-au îndrumat, împreună cu directorii celor 35 de școli.