Pe 25 octombrie 1924, prefectul Politiei Iasi, Constantin Manciu, se prabusea pe scarile tribunalului, impuscat in plina zi si in vazul tuturor de tanarul Corneliu Zelea Codreanu. Victima n-avusese nicio sansa: tras de aproape, „glontul i-a trecut prin urechea stanga, patrunzandu-i in creier si omorandu-l pe loc“.
Crima era socanta, dar cumva previzibila: in anii precedenti, o serie de comploturi si asasinate puse la cale de extremisti fusesera tratate cu indulgenta, vinovatii fiind achitati de fiecare data in uralele publicului. Asa avea sa se intample, de altfel, si cu Corneliu Zelea Codreanu dupa uciderea prefectului Manciu.
Povestea ascensiunii legionarilor in Romania interbelica ar putea sluji oricand drept avertisment: la inceput tolerata si chiar agreata de puterea care credea ca se poate folosi de extremisti, miscarea a scapat curand de sub control pe fondul coruptiei extreme, al incompetentei si lasitatii vechii clase politice.
Crima era socanta, dar cumva previzibila: in anii precedenti, o serie de comploturi si asasinate puse la cale de extremisti fusesera tratate cu indulgenta, vinovatii fiind achitati de fiecare data in uralele publicului. Asa avea sa se intample, de altfel, si cu Corneliu Zelea Codreanu dupa uciderea prefectului Manciu.
Povestea ascensiunii legionarilor in Romania interbelica ar putea sluji oricand drept avertisment: la inceput tolerata si chiar agreata de puterea care credea ca se poate folosi de extremisti, miscarea a scapat curand de sub control pe fondul coruptiei extreme, al incompetentei si lasitatii vechii clase politice.
Extins masiv ca suprafata (atat teritoriul, cat si populatia i s-au marit brusc de peste doua ori), Regatul Romaniei se confrunta insa cu noi probleme necunoscute pana atunci. Trebuiau integrate populatii care traisera sute de ani in sisteme total diferite si care fusesera atribuite Romaniei, de catre Marile Puteri invingatoare, impreuna cu minoritati foarte insemnate.
Milioane de romani din Basarabia, alaturi de rusi, evrei si tatari, fusesera obisnuiti cu regimul represiv tarist. Alte milioane de transilvaneni, cu mari minoritati maghiara, germana si evreiasca, traisera in Imperiul Austro-Ungar, sub administratie maghiara. Cei 800.000 de bucovineni erau un ghiveci de nationalitati, din care romanii reprezentau doar 34%. In rest, evreii si germanii populau orasele, iar in mediul rural intalneai ucraineni, polonezi, ruteni etc. O compozitie etnica la fel de pestrita era in Banat, unde romanii reprezentau cea mai mare comunitate, fara sa fie insa majoritari, alaturi de alte trei mari grupuri etnice: germanii, maghiarii si sarbii.
O tara cu multe probleme si un slogan care nu rezolva nimic dar e usor de inteles
Dificultatile noului stat erau colosale. Azi, dupa 100 de ani, romanii pur si simplu nu-si pot imagina cum era viata intr-o tara unde trebuiau uniformizate legislatia, limba, modul de plata, comunicatiile, administratia, pana si credinta. Spre exemplu, Biserica Ortodoxa din Basarabia inca se ghida dupa calendarul vechi, rusesc, iar cand s-a incercat trecerea la calendarul gregorian a izbucnit o adevarata revolta in randurile populatiei si ale preotilor.
La toate acestea se adauga coruptia teribila a administratiei romanesti. Ranile razboiului nu se vindecasera deloc. Oamenii nu uitasera ca liberalii si conservatorii furasera banii pentru inzestrarea Armatei, apoi trimisesera la lupta soldatii neinstruiti si neechipati, din care pricina se inregistrasera pierderi colosale pe front si infrangerile care au dus la ocuparea Munteniei si Dobrogei.
Elocvent pentru frustrarile oamenilor este succesul extraordinar de care s-a bucurat prima miscare politica antisistem, Partidul Poporului condus de generalul Alexandru Averescu. Aparuta chiar in 1918, aceasta formatiune care fluturase ideea „raspunderilor“, adica a justitiei pentru toti cei vinovati de dezastrul din Primul Razboi Mondial, s-a compromis insa curand prin integrarea in vechiul sistem politic, iar in 1923 isi pierduse deja priza la mase, care cautau alti salvatori. Astfel s-a facut loc pentru miscarile extremiste.
Pe de alta parte, indeplinirea idealului Romaniei Mari lasase elitele romanesti fara un proiect de tara viabil, in conditiile in care rezolvarea problemelor administrative si economice erau totusi greu de inteles si transformat in ceva „vandabil“ maselor. Asa ca, dupa cum scrie istoricul Cristian Manolachi in volumul „Revolverul arhanghelului“, publicul a fost curand captat de un nou slogan scurt, de impact, usor de retinut si care putea fi inteles de oricine: „Romania romanilor“.
Tema este simpla si usor de inteles pentru toti: se exploateaza sentimentele antisemite. La momentul 1920, in Europa sunt in voga teoriile conspirationiste despre complotul evreimii mondiale, pentru a pune stapanire pe lume. Se tiparesc si se publica in tiraje masive brosuri cu tot felul de povesti, intre care „Protocoalele inteleptilor Sionului“ este cea mai cunoscuta. Respectivul text va fi tradus, de altfel, si in Romania de Ionel Mota (aghiotantul lui Corneliu Zelea Codreanu si sufletul miscarii legionare din Cluj) si publicat in 1923, cu un an inaintea asasinatului de la Iasi, care a inaugurat seria crimelor legionare din perioada interbelica.
Astazi se spune ca legionarii au reprezentat doar o minoritate si ca n-au avut o baza de masa. Totusi, dupa cum observa Cristian Manolachi in lucrarea sus-amintita, „cronica judiciara a crimelor politice din perioada interbelica ne dovedeste ca tinerii asasini – achitati in repetate randuri – au cucerit inimile juratilor si ale romanilor de rand… Procesele s-au judecat la Curtea cu Juri, acolo unde vinovatia inculpatilor este decisa de jurati – alesi din randurile clasei de mijloc, mici functionari, invatatori etc –, nu de judecatori“.
Corneliu Zelea Codreanu in anii 1920, la inceputurile miscarii extremiste.
Primul pas: la congresul studentesc tinut in 1920, la Cluj, Codreanu cere interzicerea necrestinilor in centrele studentesti. El se justifica: trebuie evitata „transformarea unor centre romanesti in centre mixte romano-jidanesti“
Miscarea legionara isi are obarsia in Moldova, la Iasi. Explicatiile sunt simple. Orasul are o foarte mare comunitate evreiasca. La universitatea de aici vin, dupa Unire, si numerosi studenti basarabeni, multi contaminati de ideile bolsevice. Nu trebuie sa uitam ca, in epoca, amenintarea Rusiei comunizate reprezinta principala amenintare pentru statul roman.
Pe fundalul greutatilor vietii si al problemelor descrise mai sus – atat interne, cat si externe –,tensiunile cresc foarte mult. In randurile studentilor exista un foarte viu spirit polemic, participativ, politic. Codreanu chiar va spune mai tarziu, in memoriile sale, ca teama de o invazie de peste Nistru si a unor sabotaje ale „bandelor iudeo-comuniste“ din interior l-a determinat sa treaca la actiune.
In mod surprinzator, insa, primul pas se face la congresul national studentesc de la Cluj, din 1920, si nu la Iasi. Inaintea deschiderii anului scolar, studentii care se proclama crestini cer interzicerea necrestinilor (adica a evreilor) in centrele studentesti, ca sa se evite „transformarea unor centre romanesti in centre mixte romano-jidanesti“. Corneliu Zelea Codreanu este cel care vine cu propunerea, dar nu primeste decat sustinerea basarabenilor si a unei parti din delegatia moldovenilor de dincoace de Prut.
Acesta este primul moment de slabiciune, in care extremistii vad ca folosirea fortei este solutia pentru obstacolele intampinate. Ca sa obtina voturile necesare, factiunea condusa de Codreanu trece la presiuni.
Participantii la congres sunt amenintati, intimidati, convinsi. Cei care nu se lasa sunt calomniati, acuzati ca sunt vanduti evreilor si ca sunt platiti de familia Blank, detinatoarea unei puternice banci in perioada interbelica.
Pana la urma, aceste mijloace dau roade si motiunea trece, spre satisfactia lui Codreanu, care revine la Iasi triumfator si pus pe fapte mari. Studentii nationalisti pornesc scandalul inca dinaintea primei zi de curs. Acestia sunt „cu ciomege inmaini, ca sa impiedice intrarea studentilor in universitate pana nu se va face un serviciu religios“ („Antisemitismul universitar in Romania (1919-1939), Marturii documentare“, editor Lucian Nastasa).
Din nou, majoritatea nu este de acord, dar ezitarea autoritatilor si nehotararea celorlalti le da castig de cauza batausilor. Studentii ardeleni si bucovineni din Universitatea Iasi informeaza conducerea ca nu accepta metodele „de natura demagogica si brutala“ ale lui Codreanu, desi sunt de acord ca o slujba ar trebui facuta. Conducerea universitatii cedeaza si face aceasta slujba religioasa.
Probleme sunt insa nu doar cu nationalistii violenti. In primavara lui 1921, la Corpul 4 Armata din Iasi ajunge informarea ca studentii evrei basarabeni si-au facut „cuiburi bolsevice si comuniste, dispunand de tipografii secrete“. Un student basarabean e prins imprastiind „manifeste prin care indemna studentii la greva“. Serviciile de informatii romanesti relateaza ca printre studentii comunisti este raspandita moda purtarii sepcilor rusesti, ca simbol distinctiv. Siguranta Statului (echivalentul SRI de azi) stampileaza carnetele studentilor basarabeni din Iasi care nu sunt de etnie romana, pentru ca „in acest mod controlul strainilor se poate face mult mai usor“.
In fata acestor provocari evidente (sa nu uitam ca in 1924 va avea loc si celebra miscare bolsevica separatista de la Tatarbunar), autoritatile statului roman nu actioneaza ferm, tolerand in schimb reactia violenta a gruparii extremiste avandu-l in frunte pe Corneliu Zelea Codreanu. Nu e deloc clar cat a fost indecizie a statului si cat complicitate a acestuia cu batausii, lasati sa faca ordine cu batele in strada intr-un moment in care pericolul bolsevic e autentic. S-a preferat aceasta rezolvare paramilitara, in loc sa se impuna legea.
Corneliu Zelea Codreanu si un grup de legionari.
1921: Codreanu e exmatriculat dupa ce „bate bine“ cativa ziaristi locali. Studentul se justifica invocand atacurile nedrepte din „presa jidaneasca“ locala. Au loc agresiuni, dar statul nu intervine, multumit ca batausii se ocupa „neoficial“ de miscarea bolsevica din Iasi
Codreanu ia initiativa si, cand studentii basarabeni din Iasi intra in greva, in primavara lui 1921, in semn de protest fata de arestarile facute de autoritati, le interzice acestora accesul in cantina universitatii. Bineinteles ca astfel de masuri nu pot fi luate de studenti – cine mananca si cine nu –, dar extremistii profita din nou de indecizia conducerii. Cei vizati i se plang rectorului „contra atitudinii insuportabile fata de studentii basarabeni a unor studenti grupati in jurul studentului Zelea Codreanu (…), cautand prin teroare sa impuna modul lor de cugetare si purtare fratilor din Basarabia“.
Nu se intampla insa nimic si Codreanu anunta ca sepcile rusesti purtate de studentii bosevici sunt arse in public. Cum basarabenii sunt supravegheati informativ de Siguranta, in mod clar autoritatile stiu cu precizie ce se intampla. Si totusi, nu se ia nicio masura pentru a calma spiritele teribil de inveninate. Practic, se incearca rezolvarea problemei cu mana studentilor nationalisti.
Dar, in loc sa se intample asta, violenta tolerata de stat se revarsa in afara campusului studentesc, pe strazile Iasiului. Un chiosc de ziare detinut de un evreu este devastat de Codreanu si banda sa. Un student cu care are o disputa verbala este palmuit. „Cativa ziaristi locali sunt «batuti bine» de Codreanu, la sfarsitul lunii mai a anului 1921. Studentul acuza atacurile nedrepte din «presa jidaneasca» locala, dar mai ales faptul ca ziaristul Ghiulea i-ar fi calomniat tatal“, scrie Cristian Manolachi in „Revolverul arhanghelului“.
Acest nou incident duce la protestul oficial al sindicatului ziaristilor din Moldova, in urma caruia Senatul Universitar din Iasi decide, in sfarsit, exmatricularea lui Codreanu. Centrul Studentesc Iasi si toate celealte societati studentesti sustin decizia pentru ca „niciun om civilizat nu poate aproba procedeul brutal al domnului Codreanu“.
Dar, surpriza! Lucrurile nu se incheie aici, asa cum ar fi normal. In scena intra profesorul Alexandru Constantin Cuza (A.C. Cuza), care intervine in ajutorul extremistului! Pentru ca n-are argumente juridice, A.C. Cuza invoca un asa-zis cod de onoare al barbatilor: „Din punct de vedere pedagogic, universitatea nu poate cultiva lasitatea“.
Acest sprijin, direct sau discret, primit mereu de miscarea extremista in primii sai ani fie din partea statului, fie a unor politicieni ori personalitati din societatea civila va juca un rol decisiv in supravietuirea, dezvoltarea si ascensiunea miscarii legionare.
In cazul de fata, desi Senatul Universitatii Iasi mentine decizia de exmatriculare a lui Codreanu, acesta continua nestingherit sa mearga la cursuri pentru ca Facultatea de Drept (unde este el student), unde este decan A.C. Cuza, nu recunoaste decizia!
Profesorii A.C. Cuza si Nicolae Iorga, in 1910. In perioada interbelica, primul a sprijinit miscarea antisemita si extremista care, pe 27 noiembrie 1940, va organiza asasinarea celui de-al doilea.
„Lipsa cadavrelor evreiesti din salile de disectie“, scanteia care duce la explozia antisemitismului in universitati. Se ajunge la „batai sangeroase“ si devastari de magazine evreiesti
Tolerarea acestor lucruri aduce haosul in mediul universitar iesean. Codreanu nu mai recunoaste autoritatea Centrului Studentesc Iasi – bineinteles, „vandut jidanilor“ – si-si face propria Asociatie a Studentilor Crestini, „adevaratul centru studentesc“. Practic, in acest moment numai scoala nu se mai face la Universitatea din Iasi, iar studentii sunt polarizati in tabere ireconciliabile politic.
Codreanu pleaca temporar in Germania, in 1922, pentru a-si continua studiile de drept, dar gruparea extremista construita de el isi va continua actiunile. Noul sef, Ilie Garneata, va face scandal la un spectacol tinut la Teatrul National din Iasi, pe motiv ca in distributie fusese si o actrita evreica. Va fi nevoie de interventia jandarmilor pentru ca lucrurile sa nu escaladeze. Incidentele antisemite se raspandesc si in alte orase din Moldova, iar o trupa evreiasca este alungata de la Husi si Barlad. Codreanu jubileaza.
In acest moment, evenimentele antisemite scapa complet de sub control si se extind la nivel national. Spre sfarsitul anului 1922, studentii din Cluj reclama „lipsa cadavrelor evreiesti din salile de disectie“. Istoricul Alex Mihai Stoenescu scrie, in „Istoria loviturilor de stat din Romania“, ca acestea sunt sustrase de comunitatea evreiasca, in conformitate cu prevederile religiei mozaice. Studentii cer „cadavre de evrei in raport cu numarul studentilor evrei“. „Revendicarea a fost cu atat mai dificil de satisfacut, cu cat majoritatea studentilor medicinisti clujeni erau evrei“, scrie Cristian Manolachi in „Revolverul arhanghelului“.
Studentii crestini interzic accesul celor evrei la orele de anatomie practica, iar liderul comunitatii evreiesti din Cluj dezminte oficial presupusa rascumparare a cadavrelor evreiesti destinate disectiei.
Lucrurile escaladeaza si in decembrie 1922 se ajunge la violente publice. De la tribuna Parlamentului, deputatii minoritatii evreiesti denunta atacurile impotriva cetatenilor evrei si cer ca Ministerul de Interne si Ministerul Educatiei sa iasa, in sfarsit, din pasivitate. Parlamentarii afla despre actele de vandalism, distrugerea unor sedii de firme evreiesti, „batai sangeroase“ si chiar decesul unei persoane.
Atentatul la rectorul Universitatii Cluj. Vinovatii scapa
Studentii intra in greva generala, blocand anul universitar. Se solicita acum nu numai clauza numerica la cadavrele evreiesti din salile de disectie, ci alocalrea pe criterii de reprezentare etnica a locurilor de admitere la universitati. Miza este, din nou, inlaturarea evreilor, care reprezinta doar 4,03% din populatia totala a Romaniei. „Se forteaza aplicarea unui soi de corectitudine (dictatura) aritmetica, o forma de protectionism educational, de discriminare pozitiva a romanilor majoritari“, observa Cristian Manolachi. Ionel Mota, liderul studentilor extremisti clujeni, il invoca pe Dumnezeu in aceasta poveste: „Numerus clausus al nostru e moral (…). Cauza noastra e, asadar, dreapta si sfanta. (…) Asa a facut Cristos!”.
Evenimentele din Romania nu sunt insa singulare. La nivelul intregii Europe Centrale e in desfasurare o furie antisemita. In universitatile din Polonia, Lituania, Cehoslovacia, Ungaria si Austria au loc incidente care-i vizeaza pe evrei.
In fata acestui balamuc, autoritatile au din nou o atitudine oscilanta si sovaielnica. Initial, este acceptat numerus clausus. Apoi se razgandesc si dupa o luna spun ca e inacceptabil. Rectorul Universitatii din Cluj, Iacob Iacobovici – chirurg si profesor de medicina – va fi, 6 luni mai tarziu, tinta unui atentat cand asupra locuintei sale se trag patru focuri de revolver.
Autoritatile il banuiesc pe studentul Ioan Moldovan, recent exclus din Universitatea Cluj, dar acesta neaga cu vehementa. Nu exista probe.
In acest haos reapare Corneliu Zelea Codreanu, revenit din Germania pentru a prelua conducerea miscarii extremiste. E nemultumit ca liderii miscarii studentesti au tinte prea mici. Ei vor conditii mai bune in camine, la cantine si in laboratoarele de studiu. Lui Codreanu i se par nesemnificative aceste revendicari, el vrea ca totul sa ia o directie politica la nivel national.
Capatarea dreptului la cetatenie de catre evrei provoaca, in 1923, coagularea miscarii extremiste antisemite. Se face fuziunea intre elite si studentii agresivi
Momentul in care agitatia extremista tolerata de autoritati se coaguleaza intr-o miscare coerenta vine la inceputul lui 1923. Parlamentul introduce in Constitutie dreptul evreilor de a primi cetatenie. Cazul este foarte puternic dezbatut in epoca, pentru ca pe parcursul ultimelor decenii in tara au intrat sute de mii de refugiati, mai ales din Imperiul Tarist. Multi nu sunt integrati si nu vorbesc limba romana. Ionel Bratianu vrea ca fiecare persoana sa primeasca individual cetatenie atunci cand intruneste conditiile. Marile Puteri conditioneaza insa recunoasterea Marii Uniri de la 1918 de acest criteriu, incetatenirea tuturor evreilor din Romania.
Dincolo de disputa pe aceasta tema ramane realitatea ca votarea Constitutiei in Parlament este speculata de nationalistii antisemiti. Se incheaga o coalitie intre vechii reprezentanti ai curentului, profesorii A.C. Cuza, Sumuleanu si Ion Zelea Codreanu (tatal lui Corneliu Zelea Codreanu) si studentii extremisti. Pe scena politica, la 4 martie 1923 apare Liga Apararii National-Crestine (LANC), partid nationalist si violent antisemit, care strange laolalta profesori, ofiteri, studenti – mai ales din Moldova. Liderul partidului devine profesorul A.C. Cuza, iar Corneliu Zelea Codreanu preia sarcina organizarii si administrarii acestei miscari.
Situatia din mediul universitar romanesc este exploziva. Greva continua, „manifestatiile si violentele antisemite devin parte a cotidianului, studentilor evrei fiindu-le restrictionat accesul in salile de disectie, la cursuri, examene sau cantina“ (Cristian Manolachi).
Si profesorii se plang de agresivitatea studentilor nationalisti care vegheaza la respectarea grevei. Dar, din nou, nu se intampla nimic. Plangerile profesorilor ajung la decani, decanii transmit mai departe la rectori, iar acestia expediaza rapoarte la minister, unde nu se ia nicio masura.
Confiscarea anului universitar de minoritatea agresiva a extremistilor. La Iasi, reactia Senatului Universitatii e blocata din interior de profesorul A.C. Cuza. La Cluj, rectorul e huiduit, iar derbedeii incearca sa preia in forta cladirea universitatii
In final, pe 16 aprilie 1923, cand ministrul si rectorii decid reluarea cu forta a cursurilor, cu exmatricularea studentilor care nu se vor conforma, „in Cluj si Cernauti inca exista o greva pasiva, iar la Bucuresti cursurile se tin cu armata“ („Antisemitismul universitar in Romania…“). Iasiul este iar centrul rezistentei. Studentii ocupa salile si proclama: „Juram sa nu primim rusinea de a pleca fruntea intrand la cursuri (…). Juram lupta pentru numerus clausus”.
Confiscarea anului universitar de minoritatea agresiva a derbedeilor condusi de Codreanu este sprijinita din interiorul conducerii de profesorul A.C. Cuza. Rectorul Universitatii Iasi, Ion Simionescu, propune in Senatul Universitar organizarea unui referendum printre studenti, daca se se continue greva sau sa se reia cursurile, dar initiativa e sabotata de A.C. Cuza, decanul Facultatii de Drept, care proclama: „Suntem stapaniti de o eroare profunda, eroarea majoritatii“.
Haosul si violenta continua si in alte parti. La Cluj, dupa doar doua saptamani de la reluarea cursurilor, studentii extremisti le interzic studentilor evrei accesul in salile de curs si in laboratoare. In oras sosesc intariri de la studentii „crestini“ din Iasi, Cernauti si Bucuresti, iar grupurile violente incearca sa ocupe cladirea centrala a Universitatii Cluj. Impotriva rectorului se organizeaza o demonstratie (profesorul Iacob Iacobovici se va si retrage, de altfel, in 1924 din functie).
Pe 3 mai 1923, sapte studenti clujeni sunt exclusi din universitate, cu interdictia de a mai intra in vreo alta institutie de invatamant superior din Romania. Printre ei, fanaticul Ionel Mota.
E insa prea tarziu si prea putin, extremismul a luat amploare si a aruncat in aer sistemul universitar din tara, iar violenta se indreapta cu repeziciune spre suprimarea fizica a opozantilor.
Complotul. Extremistii fac liste negre pe care le publica in ziare, apoi pregatesc asasinatele, dar politia ii prinde la timp
In acest moment are loc intrunirea, intr-o casa conspirativa din Bucuresti, a unui grup de reprezentanti ai tinerilor extremisti din tara. Codreanu, Garneata, Mironovici, Bandac (din Iasi), Mota, Vernichescu (Cluj), Bandac si Tudose Popescu (Cernauti) concep un plan de „pedepsire“ a elitelor evreimii (rabini, bancheri, proprietari de ziare) si a ministrilor romani care nu accepta numerus clausus in universitati.
Apar si listele negre. Revista nationalista Libertatea ii insira pe cei care trebuie „pedepsiti“: „(…) studentul Codreanu a spus ca il aveau in vedere pe Moritz Blank, pa Aristide Blank (capii bancii Marmorosch Blank, de unde se conduce lupta de stapanire a Jidovimei in Romania), apoibancherul Berkovitz, Dr. Filderman, marele Rabi al Bucurestilor, – Rosenthal, directorul foilor jidovesti scrise romaneste Adevarul si Dimineata; – urma si Ministrul Constantinescu (…) si Ministrul Banu (…), apoi Marzescu, de fel din Iasi, (…) si Florescu (…)“. Ultimii doi fac parte din Ministerul Justitiei si complotistii considera ca i-au persecutat pe studentii „crestini“.
De acum incolo, evenimentele intra pe o directie deopotriva surprinzatoare si tragica. Pe 8 octombrie 1923, politia navaleste peste complotisti, care sunt „surprinsi in timpul sedintei cand se punea la cale atentatul“. Toata lumea e arestata si, la ancheta, studentii marturisesc. Libertatea relateaza ca extremistii isi incalca juramantul de a pastra tacerea: „Pe urma a fost chemat I.I. Mota si i s-a aratat ca toti au marturisit (…). Mota a spus: «Daca toti cei 6 ortaci ai mei au facut marturisiri, ma socot si eu deslegat de juramant si marturisesc»”.
In presa e un vacarm de nedescris. Publicatiile socialiste, precum Adevarul, reclama ca nu s-au luat masuri mai dure impotriva grevistilor si ca nu s-au dispus sanctiuni contra profesorilor antisemiti: „Nu se poate ca d. A.C. Cuza, criminalul maniac dela Iasi, sa nu fie luat de guler si sa nu fie chemat sa raspunda (…)”. Publicatiile nationaliste acuza includerea in Constitutie a prevederilor privind primirea cetateniei de catre evrei si spun ca statul a folosit abuziv armata si politia impotriva miscarii studentesti, precum si ignorarea numerus clausus cerut de grevisti.
„Procesul s-a judecat intr-o radiatiune de calda simpatie a celor prezenti, pledoariile au miscat asistenta pana la lacrimi, iar juratii in unanimitate au adus verdict de achitare“
Peste toate, cazul grupului de extremisti care complota cade din cauza unei chichite juridice. Conform jurisprudentei din Justitia romana, pentru a se putea spune ca acolo a fost un complot e nevoie sa fie fixata data comiterii faradelegilor. Iar aceasta data nu fusese fixata in momentul cand politia i-a luat pe sus pe Codreanu si acolitii sai. La locul faptei se gasesc si revolvere, dar nici macar asta nu schimba perceptia pe care publicul, influentat de foarte vehementa propaganda a nationalistilor, si-o formeaza asupra evenimentelor. Oamenii ajung sa creada ca la mijloc e doar o inscenare a guvernului.
Ancheta si pregatirea procesului dureaza aproape 6 luni, ceea ce da timp propagandei nationaliste si extremiste sa dea alta semnificatie acestui caz – pana la urma simplu – de complot in vederea comiterii unor atentate. Publicatia Cuvantul studentesc proclama ca „alaturi de cei 6 vori fi judecati toti studentii si miscarea noastra sfanta, intreaga!“. „Acuzatii primesc misive de sustinere, bani si alimente din intreaga tara, intrucat un spectru larg de reprezentanti ai corpului social participa la efortul colectiv: «un copilas», «doamne», «domnisoare», elevi, studenti, ofiteri si chiar vechea boierime. Sprijinul taranilor e si el la mare pret“, descrie atmosfera istoricul Cristian Manolachi.
Asistam, in acest moment – care precede cu doar un an primul om ucis prin impuscare, ostentativ, de legionari –, la o punere in scena care se va repeta obsedant in perioada urmatoare si la care ia parte, din pacate, o parte foarte larga a societatii romanesti.
„Pe masura ce ziua judecatii se apropie, entuziasmul popular se intensifica“, scrie Cristian Manolachi in „Revolverul arhanghelului“. Statul roman, care multa vreme a tolerat chiar complice debutul miscarii extremiste, incearca acum sa intervina in stilul sau caracteristic, stangaci si brutal, lipsit de orice eficienta. Se mobilizeaza „mari forte militare si politienesti“, iar in Bucuresti se introduce un fel de stare de urgenta, interzicandu-se „circulatia in grupuri“. Zadarnic, bineinteles, pentru ca vitrinele magazinelor evreiesti sunt facute tandari, iar evreii recunoscuti pe strada sunt batuti. E cazul inclusiv cu bancherul Aristide Blank.
Pe lista avocatilor care pledeaza in favoarea studentilor complotisti se inscriu multe nume sonore, iar procesul – exact cum se va intampla in Germania cu Hitler – se transforma dintr-unul care judeca o faradelege intr-o tribuna nationalista. Acuzatii devin acuzatori.
Studentii nu ascund ca au planuit sa comita asasinate si recunosc acest lucru sfidator, sustinand insa permanent ca „nu hotarasem data“. In schimb, ei vorbesc, in pledoariile lor, despre „tradarea de neam“, „coruptie“ si „pericolul problemei jidanesti“.
Ionel Mota justifica intentia de omori oameni: „Am hotarat ca, daca vom fi adusi la desperare, vom face orice sacrificii”. Tatal sau, preotul Mota, il aproba: „Nu a facut altceva (Ionel Mota – n. red.) decat a urmat o traditie a familiei“.
Poetul Octavian Goga afirma: „Ne-a fost dat sa vedem proiectandu-se sentimentul de jertfa in ochii limpezi ai unor baietandri, care-au preferat sa-si exagereze greselile decat sa ceara milostenie. (…)
Procesul s-a judecat intr-o radiatiune de calda simpatie a celor prezenti, pledoariile au miscat asistenta pana la lacrimi, iar juratii in unanimitate au adus verdict de achitare”. Potentialii criminali sunt transformati astfel in victime, ei devin cei care se jertfesc si nu personajele care vor sa ia viata altor oameni.
„Fa-ti cruce, ticalosule, caci vei pieri!“
Aceasta atmosfera deliranta produce efecte imediate si concrete. In chiar ajunul procesului, unul dintre inculpati – studentul Vernichescu – este victima unei tentative de omor, tocmai in inchisoare, din partea lui Ionel Mota. Vernichescu e acuzat de camarazi ca i-a tradat autoritatilor, din cauza lor fiind prins.
Povestea e confuza. Intr-adevar, Vernichescu a fost cel care a denuntat autoritatilor complotul. El a fost initial arestat impreuna cu restul grupului, pentru a nu trezi banuieli, dar ziarul socialist Adevarul l-a dat de gol cand a dezvaluit, citand sursele din Politie, ca „totul se datoreste unui caz de constiinta a unui student (…) care n-a rezistat groazei de a-si asuma raspunderea unor crime atat de odioase. Studentul a povestit faptele unei rude, prefect de provincie“.
Plecand de la acest indiciu, studentii extremisti afla ca Vernichescu s-a intalnit cu prefectul din Buzau si i-a relatat acestuia ce urmeaza sa se intample. Publicatia Cuvantul studentesc il acuza ca ulterior si-a continuat „si in inchioare rolul sau de spion si denuntator al colegilor sai“.
Cand, apoi, Vernichescu mai si este eliberat din inchisoare inaintea celorlalti, dubiile dispar. Mota, care-l adusese pe colegul sau clujean in organizatie, se angajeaza sa-l lichideze personal, ca sa-si rascumpere eroarea. Obtine pe furis un revolver si, cand Vernichescu vine sa-si viziteze colegii la inchisoarea Vacaresti, Mota ii striga „fa-ti cruce, ticalosule, caci vei pieri“ si trage mai multe gloante asupra lui.
Mota, sfidator in fata juriului, dupa tentativa de asasinat: „Recunosc faptul ce mi se imputa. L-am premeditat si l-am executat”. Este si el achitat
La ancheta, dupa episodul complotului descoperit de autoritati in toamna lui 1923, este pentru a doua oara cand faptasul isi asuma public si sfidator faptele. Mota afirma: „Recunosc faptul ce mi se imputa. L-am premeditat si l-am executat”.
Si o luam de la capat. Cazul tentativei de asasinat asupra lui Vernichescu se judeca la Tribunalul Ilfov in septembrie 1923, cu doar doua luni inaintea asasinarii prefectului de politie iesean Manciu pe scarile tribunalului din orasul moldav.
Mota se tine batos si se infatiseaza, in fata juratilor, ca un om adevarat, car nu suporta tradarea si tradatorii. Le spune acestora: „Am fost tradati de Vernichescu, pe care am incercat sa-l omor! El ne-a tradat si ceea ce n-am gandit noi”.
„In acest caz, apararea nu se agata de pretexte juridice, cum sunt legitima aparare, ori inexistenta unei date certe pentru comiterea atentatelor (cum tocmai fusese cazul complotului studentesc), speta fiind fundamentata strict pe argumente de etica nationalista“, scrie istoricul Cristian Manolachi.
Pe scurt, Mota e eliberat dupa doar un an, fiind ulterior achitat pentru fapta sa, in uralele presei nationaliste care-l prezinta ca pe un erou si un simbol al romanilor verzi. „Studentimea clujeana le organizeaza o primire triumfala lui Mota si lui Vlad (Leonida Vlad, cel care-i daduse revolverul – n. red.), in ciuda opozitiei prefectului de politie al orasului, continuand astfel traditia celebrarii achitarii cu o baie de multime, Mota fiind totodata ales presedinte de onoare pe viata al Centrului studentesc Petru Maior“ (Cristian Manolachi in „Revolverul arhanghelului“).
„Studentii inculpati poarta la proces traditionala ie, in vreme ce aparatorii lor se intrec in discursuri nationaliste. Crimele, asumate de tineri, nu poarta vreo responsabilitate penala, sunt doar un cost minor al apararii interesului national. Achitarea izbavitoare este urmata de o celebrare campeneasca si purtarea pe brate a eroilor criminali, uneori chiar de catre insisi juratii“
Asa ne indreptam in linie dreapta spre prima crima simbolica din istoria miscarii legionare – deschiderea unei Cutii a Pandorei pe care statul si societatea romaneasca interbelica n-au mai putut s-o inchida.
Grupul complotistilor – inclusiv Mota – se stabileste la Iasi, dupa teribilele evenimente petrecute in 1923 la Bucuresti. Capitala Moldovei e aleasa pentru ca e considerata un bastion al miscarii nationaliste si antisemitiste. „Ne-am hotarat sa venim toti la Iasi pentru a stabili aici centrul acestei actiuni“, avea sa scrie Corneliu Zelea Codreanu. Aici, tinerii extremisti beneficiaza de suportul studentilor, al profesorilor, al ofiterilor si jurnalistilor inscrisi in Liga Apararii National-Crestine.
Cristian Manolachi face, in „Revolverul arhanghelului“, o descriere a conjuncturii care se construise in acel moment: „Aripa radicala a miscarii studentesti antisemite, coagulata in jurul personalitatile studentilor Mota si Codreanu, a izbutit sa identifice reteta aplicarii cu succes a violentei: asasinat, achitare, glorie. Apelul la crima este prezentat ca ultimul resort al disperarii, unica solutie a salvarii cauzei romanesti. Interesul, intotdeauna de grup si niciodata individual, vizeaza salvarea unei colectivitati viciate de interesele meschine ale evreilor si romanilor tradatori. Asumarea deciziei asasinatului are loc in peisajul mistic romanesc, al haiducilor de altadata, al muntilor (precum Raraul), al padurilor seculare (precum Dobrina) si este consfintita in spatiul sacru al bisericilor ortodoxe (Mitropolia Iasilor). Ritualul asasinatului este completat de juramantul loialitatii si al tacerii, care implica si utilizarea unor obiecte sfinte pentru istoria romanilor (obuzele de la Marasesti, tarana amestecata cu sangele luptatorilor romani pentru idealul national). Disponibilitatea pentru jertfa nu este negociabila in nucleul dur al studentilor crestini, constienti ca urmarile faptelor violente pot fi fatale.
Cum revolverul inlocuieste sabia Arhanghelului Mihail, crimele au fost asadar comise cu angelica si curata constiinta. Campania de victimizare a atentatorilor a inceput odata cu arestarea lor, chiar inlauntrul zidurilor inchisorii Vacaresti. Frigul, alimentatia proasta si tratamentul inuman al gardienilor (romani) au fost adeseori folosite ca arme mediatice. Alinarea suferintelor se face insa cu sprijinul romanilor buni, materializat in alimente, bani si scrisori de sustinere. Afara, camarazii declanseaza o veritabila campanie de convingere a opiniei publice. Gazetele nationaliste isi intra si ele in rol, iar brosurile care prezinta Adevarul sunt distribuite tuturor. Orasele gazda ale proceselor se transforma in locuri de pelerinaj ale sustinatorilor cauzei: studenti, profesori, ofiteri, tarani si avocati binevoitori.
Opinia publica este esentiala in stabilirea verdictului, in conditiile judecarii cauzelor de catre jurati romani – de regula, parte a fragilei inteligentii romanesti. Studentii inculpati poarta la proces traditionala ie, in vreme ce aparatorii lor si alti avocati cunoscuti se intrec in discursuri nationaliste.
Crimele, asumate de tineri, nu poarta vreo responsabilitate penala, sunt doar un cost minor al apararii interesului national. Achitarea izbavitoare este urmata de o celebrare campeneasca si purtarea pe brate a eroilor criminali, uneori chiar de catre insisi juratii”.
Studentii extremisti se imbracau in costum popular des, mai ales cand apareau in fata juratilor, dupa ce comiteau cate o faradelege. In imagine, grupul celor 6 „vacaresteni“, incarcerati dupa ce a fost descoperit complotul din 1923: SUS, de la stanga – Corneliu Georgescu, Teodosie Popescu, Ion I. Mota. JOS, de la stanga – Radu Mironovici, Corneliu Zelea Codreanu, Ilie Garneata.
Crima: Codreanu il impusca pe la spate pe prefect, apoi povesteste cum s-a batut cu 20 de politisti si a infruntat „mii de jidani“ care voiau sa-l sfasie
Asa putem intelege mai bine de ce asasinarea prefectului Manciu, produsa in noiembrie 1924 de catre Corneliu Zelea Codreanu, are loc ostentativ, in vazul lumii, pe treptele Tribunalului Iasi. Procesele si achitarile triumfale de pana atunci ii incurajeaza pe extremisti, care chiar ajung sa se considere niste justitiari ai natiunii.
Corneliu Zelea Codreanu in timpul nuntii din iunie 1925, pe care a facut-o imediat dupa ce a fost achitat, la Turnu Severin, pentru asasinarea prefectului de politie Constantin Manciu
Imprejurarile sunt tulburi si foarte agitate. Sprijinit inclusiv material de elitele locale, Corneliu Zelea Codreanu organizeaza primele tabere de munca pentru voluntari: o caramidarie si un teren unde se cultiva zarzavaturi. La un moment dat, politia face o perchezitie si descopera la una din aceste tabere planul casei prefectului Manciu – un tip dur si violent, care avea din cauza asta o relatie tensionata cu studentii din miscarea nationalista.
Suspectii sunt saltati, dusi la arest si batuti zdravan, ca de obicei, dar si torturati. Tinerii sunt eliberati doar dupa ce elitele locale, in frunte cu influentul profesor A.C. Cuza, intervin la autoritatile statului.
Urmeaza procesul, unde inculpatii si rudele lor acuza brutalitatea fortelor de ordine conduse de prefectul Manciu. Unul din termenele de la judecata este intrerupt din cauza „incidentelor violente“ si scandalul se muta in fata Tribunalului, unde Codreanu – acum avocat al unuia dintre studentii acuzati – comite asasinatul: il impusca pe prefectul Manciu.
Se creeaza o busculada in care alti doi ofiteri de politie sunt raniti si spitalizati in stare grava, iar Corneliu Zelea Codreanu e arestat si dus la inchisoarea Galata din Iasi, unde isi va petrece urmatoarele 6 luni.
Mult mai tarziu, in 1936, el va oferi o varianta fictiva si eroica a acestui asasinat in care si-a impuscat pur si simplu pe la spate victima. In autobiografia sa, Codreanu va relata cum l-a impuscat pe Manciu nu la iesire, pe scarile Tribunalului, ci chiar inauntru, in timpul procesului, in timp ce se lupta cu politistii si evreii: „(…) strivit de cei 20 de politisti inarmati, am scos revolverul si am tras. (…) Peste cateva minute, in fata Judecatoriei, se gaseau mii de jidani, care (…) asteptau sa ies pentru a ma sfasia”.
Balamucul de la Focsani: procesul se tine in Teatrul Pastia, intr-un oras sub asediu. Valurile de simpatizanti ai extremistilor umplu strazile, fac demonstratii, sparg magazinele evreilor si vandalizeaza sinagoga
Dupa reteta de-acum stiuta si verificata ca fiind eficienta, crima este imediat politizata. Studentii nationalisti din Iasi ii trimit rapid o telegrama de solidarizare lui Codreanu, iar Ionel Mota, in calitate de „lider al studentilor crestini din Cluj“, ii trimite o scrisoare deschisa chiar regelui Ferdinand, in care acuza actiunile violente ale politiei, care „n-au putut duce decat la deznodaminte fatale“. In hora intra si abilul profesor A.C. Cuza, „publicand o filipica indreptata impotriva ministrului liberal G.G. Marzescu, cel «care l-a pus si l-a sustinut in fruntea politiei» pe Manciu, o premisa numai buna pentru a tese o intreaga teorie conspirationista: «Sistemul fatal inspirat lui Manciu a fost terorizarea studentimii crestine, ca sa dea satisfactie jidanilor si sa faca dovada ca ordinea se poate mentine prin mijloace energice»“, scrie istoricul Cristian Manolachi.
Din nou, procesul asasinarii lui Manciu ajunge la Curtea cu Juri, unde – exact dupa sistemul american – judecatorul este un arbitru intre procurori si avocati, in timp ce juratii urmeaza sa decida daca inculpatul e vinovat ori nu. Procurorii ii aduc in banca acuzatilor, pe langa asasinul Corneliu Zelea Codreanu, si pe colaboratorii sai Ionel Mota, Radu Mironovici, Ilie Garneata, Tudose Popescu si Corneliu Georgescu, invinuiti ca ar fi complici si ca totul a fost premeditat.
Dar, pentru ca presiunea publica e prea mare, in martie 1925 se decide mutarea procesului la Focsani, oras considerat fief al liberalilor. Teatrul Pastia, din localitate, e transformat in sala de proces, iar guvernul aduce efective de soldati si politisti, pentru a pazi tribunalul improvizat devenit o fortareata.
Aici navalesc insa puhoi de simpatizanti ai nationalistilor. Sute de studenti vin la Focsani pentru a duce campania de influentare a opiniei publice. Cand in oras vine A.C. Cuza, la gara i se organizeaza o primire extraordinara. Pe strazi curg materialele de propaganda care transmit mesajul pro-acuzati. Se scot culegeri cu cantece populare despre Codreanu si se imprastie manifeste.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Restaurantele si magazinele evreiesti din Focsani sunt devastate, iar sinagoga este vandaliata.
O noua achitare triumfala. In uralele multimii, criminalul scapa nepedepsit: in Romania se deschide sezonul la vanatoarea de oameni
Dupa trei zile de haos in care guvernul inchide orasul si blocheaza accesul spre teatrul-tribunal, procesul e mutat din nou, din ratiuni de siguranta, in celalalt capat al tarii – la Turnu-Severin.
Apararea se foloseste de aceasta noua situatie si se victimizeaza, iar presa scrie ca totul s-a intamplat de teama autoritatilor ca asasinul si complicii sai vor fi achitati: este o „rusinoasa fuga a guvernului din fata dreptatii“, dupa cum proclama gazetele nationaliste.
La Turnu-Severin, procesul se reia in luna mai 1925, dar in aceleasi conditii de presiune publica maxima in favoarea criminalului. Vaduva prefectului Manciu este jignita in mod repetat in sala de judecata, fara ca judecatorul sa intervina.
Revedem tot circul de la procesele anterioare: studentii dau navala in oras (profitand si de faptul ca pot calatori gratuit cu trenul), se fac manifestatii si actiuni de protest. Apar iar brosuri propagandistice, se trimit scrisori publice de solidarizare, se nascocesc poezii in care criminalul e transformat in erou: „Severinul clocoteste/Si grozav se pregateste/Ca de-o nunta de-mparat/Caci Codreanu-i asteptat“. Sotia profesorului A.C. Cuza lanseaza un patetic apel la solidaritate catre „mamele romane“, iar publicatia nationalista Libertatea scrie ca nu mai putin de 19.600 de persoane s-au inscris pe lista aparatorilor celor inculpati.
Orasul cunoaste o efervescenta nemaiintalnita in istoria sa. Vin din toate partile tarii „studenti si tarani, profesori universitari, avocati si ofiteri, organizatii ale femeilor, inclusiv fostii jurati de la Focsani“, cu totii de partea inculpatilor.
Procesul seamana mai degraba a farsa juridica. Bineinteles ca toti cei cinci studenti acuzati ca ar fi complicii lui Codreanu neaga vehement orice implicare. Asasinul insusi da niste justificari absolut neconvingatoare si acuza politia ca l-ar fi provocat. In schimb, isi muta centrul de greutate al pledoariei catre ce-l intereseaza pe el, politizand fapta. El invoca amenintarea evreiasca: „Peste pamantul tarii noastre a dat navala ingrijitoare un popor strein, poporul jidovesc!”. Martorii apararii ii ridica toti in slavi pe acuzati, laudandu-i ca fiind niste buni romani, persoane cu mari calitati morale etc.
In final, juriul da verdictul asteptat: Corneliu Zelea Codreanu si ciracii sai sunt, o data in plus, achitati. Pare ca hotararea luata dupa meditatia de 6 saptamani pe Rarau, unde se retrasese inaintea asasinatului, se confima ca fiind corecta: „La cea dintai, cea mai mica provocare, trag! De la aceasta hotarare nu ma va clinti nimeni”.
Asa se deschide, in uralele publicului entuziasmat, un nou capitol sangeros din istoria Romaniei: ascensiunea miscarii legionare si valul de crime care o insoteste. Oameni de cultura si politicieni, functionari si oameni de afaceri, politisti si civili, evrei si romani deopotriva urmeaza sa cada, in urmatoarele decenii, sub gloantele extremistilor.
