Diana Șoșoacă și-a dat afară din partid (SOS) soțul. Silvestru spune că a aflat din presă: Decizia este ilegală și de neînțeles

0
245

Dumitru- Silvestru Șoșoacă este soțul Dianei Șoșoacă. Se pare că între cei doi ar fi alte probleme decât politica, zvonindu-se că ar urma un divorț. Înainte de anunțul suspendării din partid și termenul de 48 de ore pentru Dumitru- Silvestru Șoșoacă de a preda tot ce deține către partid, se pare că acesta ar fi făcut mai multe declarații jignitoare despre senatoare. 

”Cu privire la Decizia dnei Diana Iovanovici-Șoșoacă, Președintele S.O.S. România, de suspendarea subsemnatului din calitatea de Prim-vicepreședinte al partidului, aduc la cunoștința opiniei publice următoarele:

1. Am aflat despre această Decizie din presă. Decizia este ilegală, membrii partidelor putând fi sancționați numai în condițiile legii partidelor politice, care garantează dreptul la apărare în fața forurilor statutare și în fața instanțelor de judecată. Potrivit art. 16 (1) din Statutul S.O.S. ”Suspendarea ori destituirea din funcția de conducere pe care o îndeplinește (un membru) se face de către organul care l-a ales, cu votul majorității simple a acestuia”. Suspendarea mea din funcția de Prim-vicepreședinte al partidului se poate face numai de Congresul partidului. Decizia nu are consecințe juridice, subsemnatul deținând în continuare funcția de Prim-vicepreședinte al partidului.

2. Este de neînțeles o asemenea Decizie, în condițiile în care proiectul S.O.S. România a fost ideea mea și sunt principalul organizator al partidului, fapt ce nu diminuează meritele dnei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Nu se pot accepta totuși acțiunile abuzive ale acesteia împotriva membrilor și liderilor din partid.

3. Motivele invocate de dna Președinte S.O.S., că aș fi victima unor acțiuni de intimidare și șantaj din partea serviciilor secrete, în scopul distrugerii carierie sale politice, nu sunt reale. Nu sunt de acord cu folosirea mea și a familiei pentru ca dna Iovanovici-Șoșoacă să se victimizeze în scop electoral. Nu cauționez sub nicio formă serviciile secrete, a căror implicare în viața politică este cunoscută, dar asta nu înseamnă că putem fi necinstiți în fața electoratului și a membrilor de partid.

4. Îmi voi continua activitatea în cadrul partidului în calitatea de Prim-vicepreședinte, Decizia neavând nicio valoare juridică. Sunt convins că partidul nu poate funcționa și cu atât mai mult nu se poate dezvolta în afara cadrului statutar, prin manifestări abuzive și discreționare.

5. Îmi asum să fiu garantul respectării Statutului pentru toți membrii partidului în fața abuzurilor dnei Președinte S.O.S. Deciziile discreționare, bazate pe reacții nejustificate, vor conduce cu siguranță la distrugerea partidului și compromiterea în fața electoratului. Avem responsabilitate uriașă față de poporul român și nu avem voie să-l dezamăgim” arată comunicatul semnat de prim-vicepreședintele S.O.S. România, Dumitru- Silvestru Șoșoacă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments