Sedinta coalitiei pe comasarea alegerilor s-a amanat pe miercuri, la solicitarea PSD. Negocierile PSD-PNL au esuat de trei ori pana acum

0
49

Sedinta liderilor PSD si PNL privind comasarea alegerilor, prevazuta pentru duminica, s-a amanat pentru ziua de miercuri, au declarat surse politice pentru aktual24.ro. Negocierile dintre cele doua partide au esuat deja de trei ori.

Sursele au precizat ca sedinta s-a amanat la solicitarea PSD. Iar luni si marti, liderul PNL Nicolae Ciuca va fi plecat din tara.

Negocierile dintre liderii PSD si PNL pentru comasarea alegerilor au esuat si vineri. Noua intalnire ar fi trebuit sa aiba loc duminica, in conditiile in care liderii PNL sunt tot mai iritati de jocurile facute de PSD.

PNL doreste comasarea alegerilor europarlamentare cu localele, in timp ce PSD vrea ca PNL sa-i sustina candidatul la Presedintie in schimbul acestei masuri.

Dupa primele doua runde de intalniri, cele doua partide nu au ajuns la niciun acord. Intalnirea de vineri ar fi trebuit sa fie ultima pe subiectul comasarii alegerilor, a avertizat liderul PNL Nicolae Ciuca: „Eu cred ca orice prelungire dincolo de ziua de vineri este inoportuna si nu mai are niciun fel de rost sa mai discutam”.

Un lider PNL de prim rang a declarat joi pentru aktual24.ro ca intalnirea de vineri era „ultima sansa a Coalitiei”. Iata insa ca urmeaza inca una, duminica.

Joi, la pranz, Ciuca a lansat atac dur la adresa PSD, acuzand „guvernantii” ca au uitat de ce au format coalitia.

„Am intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate. In politica, in guvern, in societate. Indemn guvernantii care au uitat aceasta motivatie in ultimii ani sa isi reaminteasca de angajamentul lor, sa isi aduca aminte ce ne-am propus sa realizam pentru romani si pentru tara, in vremuri complicate.

In contextul acestor zile, saturat de discurs politic, sa nu uitam ca suntem aici pentru oameni. Nu pentru noi si nu pentru functii.

Sa ne amintim ce le-am promis romanilor. Nu am promis nimanui conflicte, nu asta e menirea noastra aici.

Ne asteapta inca multa munca in urmatorii ani. Avem oportunitatea sa aducem mai multi bani europeni, sa imbunatatim sistemul de sanatate, sa crestem veniturile tuturor si sa dezvoltam comunitatile. Asta e promisiunea noastra si este juramantul pe care l-am facut romanilor, pentru care conflictele si discutiile despre functii nu inseamna nimic si nu le fac cu nimic viata mai buna”, a tranmis Nicolae Ciuca pe Facebook .

Anterior, confirmand implicit tensiunile, premierul Ciolacu a amenintat ca isi va depune mandatul daca PNL va parasi guvernarea.

„Daca este o decizie politica a partenerilor de Coalitie sa se retraga de la guvernare, in acel moment, domnul presedinte Iohannis va primi mandatul meu de prim-ministru”, a anuntat Ciolacu la Roma, unde este in vizita oficiala.

„Eu am intrat in acest proiect dupa o discutie, inclusiv cu presedintele Romaniei, ca vom duce aceasta coalitie si aceasta guvernare cel putin pana in anul 2024. Daca ne suparam ca nu mai avem prim-ministru, cu toate ca am avut prim-ministru timp de trei ani si jumatate, avand un scor electoral de 20%, si ni se pare normal sa avem in continuare prim-ministru sau anumite decizii, cred ca este o abordare gresita”, a mai spus Ciolacu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments