Festivalul „Mărțișor – Simbol și tradiție”, ajuns la cea de-a IX-a ediție, are loc în Piața Unirii, fiind organizat de Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, în colaborare cu mai mulți parteneri, printre care și Primăria Municipiului Iași.
Totodată, Festivalul Mărțișorului se desfășoară pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, fiind organizat de Asociația Meșterilor Populari din Moldova și municipalitate.
„Îmi doresc din suflet ca 1 martie să însemne pentru noi toți renașterea bucuriei de a trăi frumos, de a ne regăsi calea spre o lume a înțelegerii și prieteniei, de a ne primeni sufletele cu energia și frumusețea naturii care ne-a insuflat întotdeauna dragostea de tot ceea ce înseamnă viață.
În lumina lui martie, să ne regenerăm spiritul și încrederea în puterea primăverii de a înverzi tot ceea ce părea uscat și trist”, a spus Mihai Chirica.