Două firme au obținut recent avizul de oportunitate pentru construirea de noi blocuri în zona Ursulea, proiectul fiind unul major: Oscar Eigo Group (Iași) și Parteners Avenue (Bacău) au la dispoziție un teren cu o suprafață de peste 6,2 hectare.Conform planșelor incluse în PUZ, ar urma să fie construite 33 de blocuri, 5 imobile (2 cu 2 tronsoane) și o biserică, conform apix.
„Deși se află în extravilanul municipiului Iași, zona din care fac parte și terenurile studiate, prin realizarea unor planuri urbanistice zonale s-a conturat ca o zonă destinată în principal locuirii colective și locuirii individuale. Introducerea în intravilan a terenurilor studiate și atribuirii unor funcțiuni de locuire colectivă, individuală, servicii și alte fucțiuni complementare, reprezintă o continuare firească de dezvoltare a zonei”, se precizează în proiectul de PUZ.
În apropierea amplasamentului, care însumează 6,2 hectare, au fost aprobate anii trecuți și alte proiecte urbanistice, în zonă fiind construite câteva blocuri deja, iar altele sunt pe cale de a fi ridicate. „Din punct de vedere al circulației existente, se constată ca disfuncționalitate starea drumurilor. Acestea nu sunt modernizate în integralitatea lor, neavând starea, lățimea și finisajul carosabil corespunzător”, se mai arată în PUZ.