Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a murit la vârsta de 84 de ani, în urma unui stoc cardiac, a scris Cristian Tudor Popescu (CTP) pe Facebook.
Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit unor surse medicale, se afla în evidenţă cu boli cronice, scrie Agerpres.
„Astăzi, 23 martie 2024, s-a stins din viaţă acad. Nicolae Manolescu, profesor al facultăţii noastre, autor al unei opere monumentale care a redefinit critica şi istoriografia literară românească în perioada postbelică. Colegii şi studenţii din Facultatea de Litere sunt alături de familie şi prieteni, de toţi cei care l-au preţuit, i-au citit cărţile şi cronicile şi care au învăţat de la el. Odihnească-se în pace!”, este mesajul postat, sâmbătă seară, pe Facebook, de reprezentanţii Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Nicolae Manolescu era preşedintele Uniunii Scriitorilor.
„Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), preşedintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului «România literară», critic şi istoric literar de mare reputaţie, una dintre cele mai mari personalităţi ale literaturii române din toate timpurile. Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanenţă în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenţi şi doctoranzi, ca profesor, precum şi al tinerilor scriitori din mai multe generaţii. Ca om politic şi ziarist de atitudine a militat pentru democraţie şi libertate. Prin dispariţia lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere”, se arată în postarea Uniunii Scriitorilor.