O revistă cu legionarul Valeriu Gafencu este vândută pe site-ul Familia Ortodoxă și într-un magazin din Sibiu. Unul dintre asociații site-ului, Virgiliu George Vlăescu, este partener cu Gigi Becali în afacerea spitalului din Capitală care ar folosi metode neconvenționale și controversate de tratament. Vlăescu este, de asemenea, promovat de ”Lumina” și ”Basilica”, site-uri care fac parte din comunicarea oficială a Bisericii Ortodoxe Române. În România, Ordonanța de Urgență 31/2002 interzice și pedepsește cu închisoarea promovarea în public a doctrinelor sau figurilor legionare, însă parchetele închid 96% din dosare, conform unei analize G4Media din 2023.
Contactat de G4Media, biroul de presă al BOR s-a delimitat de revista ”Familia Ortodoxă” și a transmis că instituția se dezice de manifestările extremiste precum legionarismul și comunismul și a explicat de ce, din punctul său de vedere, subiectul lui Valeriu Gafencu este unul sensibil:
- ”Revista menționată NU aparține Patriarhiei Române, nu e una bisericească, ci strict privată. 1. Dl Virgiliu Gheorghe nu are absolut nicio relație oficială sau un statut anume în BOR. 2. BOR a condamnat oficial orice formă de extremism ideologic trecut (atât legionarismul, cât și comunismul) și respinge orice formă de extremism ideologic și politic prezent. Cazul Valeriu Gafencu este unul sensibil, întrucât acest om a murit foarte tânăr în închisoarea comunistă de exterminare de la Târgu Ocna și, datorită torturilor îndurate și mărturisirii martirice a credinței sale creștine, a fost numit chiar de către Nicolae Steinhardt „sfântul închisorilor”. Dincolo de trecutul său legionar scurt (nu a luat parte la mișcări asociate cu holocaustul din România), el este perceput de foarte mulți ca fiind un om care a trecut printr-o reală convertire și care a murit ca deținut politic anticomunist, dându-și viața prin cedarea medicamentelor care l-ar fi putut salva inclusiv pastorului Richard Wurmbrand”.
În Sibiu, magazinul unde se vinde revista cu Valeriu Gafencu este situat pe Bulevardul Victoriei, nr. 15, și este deținut de societatea Alimentara LCM, cu sediul în Sibiu, înființată în urmă cu trei ani și care este deținută de George Lucian Bucurenciu și Cristina Maria Bucurenciu.
- Firma nu are date de contact afișate pe portalurile agregatoare de informații despre societăți, iar G4Media nu a reușit să contacteze reprezentanții societății pentru un punct de vedere.
Revista se vinde și pe site-ul familiaortodoxă.ro care este deținut, conform informațiilor de la ”Termeni și condiții” de societatea Ortodoxpress SRL, înregistrată în București, în 2006. Firma are doi asociați: Mihaela Raluca Tănăseanu (autor al revistei) și Virgiliu George Vlăescu.
Virgiliu George Vlăescu (cunoscut în spațiul public ca Virgiliu Gheorghe) este prezentat și invitat de parohii la diferite evenimente în calitate de ”specialist în bioetică, biofizică și spiritualitate creștină (…) redactor la Revista Familia Ortodoxa”. Conform informațiilor din Monitorul Oficial, Vlăescu este asociat cu omul de afaceri Gigi Becali în societatea Imunomedica Provita SRL, înființată în 2017, care deține un spital din București, controversat în spațiul public prin prisma tratamentelor neconvenționale pe care le-ar aplica bolnavilor de cancer și celor care au suferit de COVID-19.