Spitalul de Recuperare va înființa un Centru de audiofonologie și vestibulogie

0
87

Primăria Iași pregătește depunerea unui proiect privind extinderea Spitalului de Recuperare cu scopul de a înființa un Centru de audiofonologie și vestibulogie: va fi ridicată o construcție nouă și va fi dotat ambulatoriul clinic.

Deocamdată, municipalitatea a încheiat un contract de consultanță cu Avensa Consulting, firmă care, pentru suma de 110.000 lei, va întocmi documentația necesară și va actualiza un studiu de fezabilitate existent – investiția figurează și în lista extinsă de proiecte prioritare ale Primăriei incluse în Strategia integrată de dezvoltare urbană (SIDU), scrie apix.

Spitalul de Recuperare va înființa un Centru de audiofonologie și vestibulogie

Intenția Primăriei este de a accesa fondurile necesare extinderii spitalului fie în cadrul unui program european (Programul Sănătate), fie în cadrul unui program național care urmează a fi lansat de guvern, respectiv pentru investiții in infrastructura unităților spitalicești. Astfel, Avensa va preda două documentații: una pentru programul UE (termen 2 luni) și cealalată pentru cel național (termen 4 luni).Conform Primăriei, Spitalul de Recuperare are 530 de paturi, 250 de cadre medicale (asistenți medicale, kinetoterapueți, biologi, biochimiști) și 210 medici pe 8 specializări. „Conducerea acestui spital a identificat nevoia de construire a unui centru de audiofonologie și vestibulogie în cadrul unității”, se arată în caietul de sarcini aferent achiziției serviciilor de consultanță.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments