Consilierul repetent, Marian Dalban, de la PSD, își lansează o “Biblie a parvenitului politic”, cu bani de la universitatea care l-a respins ca asistent

0
807

Repetentul zilei de azi, exponentul politicii de mâine! Sub semnul acestui dicton stă și activitatea consilierului Marian Dalban, un politician de un mandat, care a descoperit drumul spre succes parvenind în funcții publice prin propteaua politică. În cursul anului trecut, fostul consilier al deputatei PSD, Camelia Gavrilă, a fost respins rușinos, cu nota 4 la proba scrisă, la concursul susținut pentru ocuparea postului de asistent universitar în cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Facultății de Filozofie de la UAIC. La nici un an distanță, un colectiv de titrați profesori de la această facultate îi conferă repetentului Marian Dalban toate onorurile și sprijinul necondiționat pentru o tipăritură cu veleități de cercetare sociologică, scoasă pe banii editurii UAIC

H._C.F._2_iulie_2023_bun_v_2_

Consilierul local PSD, Marian Dalban, își lansează prima sa apariție editorial – 𝘾𝙪𝙢 𝙖𝙟𝙪𝙣𝙜𝙞 𝙤𝙢 𝙥𝙤𝙡𝙞𝙩𝙞𝙘?,  o cercetare a 22 de ani  de politică în România (2000-2022), cu peste 6600 de documente analizate (declarații de avere, declarații de interese, CV-uri etc.) și zeci de interviuri, după cum anunță autorul.  După cum se va vedea din activitatea sa universitară, pare nevrerosimilă o astfel de cercetare asumată solidar doar de Marian Dalban.

În esenţă, întreaga cercetare mi-a arătat că, dincolo de reţete de succes, dincolo de vizibilele sau tenebroasele jocuri politice, dincolo de calculul raţional, ceva ne scapă întotdeauna. De ce un personaj politic este adulat sau un altul respins? De ce un profesionist desăvârșit este catastrofal politic, iar un ins mai puţin mobilat intelectual face o carieră de succes?  Aceasta este magia jocului politic, care ne provoacă spre a o cerceta și înţelege.”, susține Marian Dalban.

La evenimentul de lansare de miercuri, 17 aprilie, ce va avea loc la cafeneaua  „Tafrali” de la UAIC, nu vor lipsi cei care l-ai ghidat în această cercetare, respectiv prof. univ. dr. Cristina Gavriluta, conf. univ. dr. Romeo Asiminei  și prof. univ. dr. Virgil Stoica, cadre universitare în cadrul Facultății de Filozofie, cât și reprezentanți ai Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care au sprijinit această apariție editorială.

Note mici în facultate, tupeu mare în politică

Nu puteam trece peste acest preambul, deoarece legăturile sunt prea strânse cu ceea ce va urma. În vara anului 2023, Marian Dalban susține un concurs pentru ocuparea postului de asistent universitar în cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Facultății de Filozofie de la UAIC. Comisia Facultății de Filozofie și Științe Social Polițice din care, surprinzător, fac parte foști social-democrați, cât și soțul mentorei lui Dalban, prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță, avizează favorabil raportul asupra concursului dezastruos pentru Dalban, în care acesta a fost notat cu 4 la proba scrisă. Din totalul de 19 membri cu drept de vot, 16 l-au declarat corigent și respectiv respins pe Dalban.  Ca într-o mare familie universitaro-politică, în nici un an de zile, politicianul –doctorand Marian Dalban a fost apretat în catalogul universitar al rușinii, și recompensat cu bani și resurse umane ale aceleiași universități care își spusese cuvântul, cu un an în urmă, asupra resurselor intelectuale limitate ale acestuia ce, se pare că deține secretului prin care poți ajunge om politic chiar și fără multe rezultate universitare sau profesionale.

3.7 6 votes
Article Rating


Articolul precedentJUDECATOAREA SOFERULUI DROGAT, PROPUSA LA SUSPENDARE – Inspectia Judiciara cere Sectiei pentru judecatori din CSM s-o suspende din functie pe Ioana-Ancuta Popoviciu de la Judecatoria Mangalia pana la solutionarea dosarului disciplinar
Articolul următorVIDEO! Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul „Stăpânului Moldovei”
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments