Mesajul unui medic rezident pentru un tânăr care vrea să dea la Medicină: ”E unul regret enorm”

0
196

Un tânăr care s-a gândit pe ultima sută de metri că vrea să dea la Medicină a primit un sfat de la un rezindent în anul 1. Acesta explică ce înseamnă sistemul de sănătate din România.

Un tânăr care urmează să susțină examenul de Bacalaureat anul acesta a întrebat pe un grup de socializare destinat tinerilor de la Medicină dacă mai are timp să se pregătească de facultate având în vedere că s-a gândit recent ce vrea să urmeze.

A primit unele răspunsuri mai acide însă unul dintre rezideți i-a explicat ce îl așteaptă de fapt după anii de școală.

Mesajul unui rezident pentru un elev de liceu care vrea să dea la Medicină: ”E unul regret enorm”

”Vin cu o întrebare care mă macină din Decembrie până acuma: după părerea voastră , am șanse să intru la medicină (măcar la taxă) în condițiile în care m-am apucat de învățat de la jumătatea lui Iulie – August?

Ca și context, decizia de a merge pe medicină a fost una care a venit „pe ultimul moment” înaintea bacului și, long story short, am decis să-mi iau un liber pt a mă pregăti.

Țin să menționez că am terminat liceu pe profil uman, însă odată ce m-am apucat de învățat, după o perioadă am observat că materia devenea ușor de înțeles și că nu aveam dificultate prea mare de a cunoaște materia.

Pe partea de biologie, materia încă nu e parcursă, însă ușor-ușor mă aii de final cu ea, iar la chimie am terminat materia și acuma ma axez pe probleme. La amândouă fac grile (la bio din ce am făcut până acum + tocit răspunsuri din ce n-am făcut).

Pentru învățat aloc 10-12 ore pe zi în caz că contează timpul de învățare, iar centrul la care vreau să dau este la Iași”, este mesajul tânărului care se pregătește pentru Bac.

După ce mulți i-au sugerat că nu mai are timp de învățat, un rezident i-a explicat că mai bine se reorientează către alt domeniu.

”Eu acum sunt rezident anul 1. Mereu am fost pasionat de biologie și chimie dar am ajuns să realizez că timp de 6 ani ești pus pe pieestal de toată lumea ” oo domn doctor!!” până când realizezi cât de jegos este sistemul medical în România. Gărzi neplătite, ore suplimentare, șeful de secție bine mers la restaurant după ora 2 faci condica.Din punctul meu de vedere ar trebui mediatazată mai mult mizeria din cariera asta. Sistemul medical trebuia să fie lichidat împreună cu generațiile comuniste care au pus mână pe el și gândirea predecembristă care încă se moștenește din an în an. Generația nouă ar trebui să-l sufoce.

5 1 vote
Article Rating


Articolul precedentClaudiu Manda, cel mai absent eurodeputat din Parlamentul European. Încasează 90.0000 euro/an. Rareș Bogdan, pe locul 5
Articolul următorMoldova in pericol: partidele pro-ruse s-au intalnit la Moscova pentru a forma un bloc anti-european, impotriva Maiei Sandu
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments