Anul viitor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie, 15 cuvioşi şi mărturisitori români sunt propuşi spre canonizare. Oameni pe care poate i-aţi văzut, le-aţi admirat credinţa şi aţi auzit despre ei că au făcut minuni, vor deveni sfinţi. În ultimul material din această serie, vi-l prezentăm pe părintele Gherasim Iscu sau ultimul stareţ al Mănăstirii Tismana.
Părintele Gherasim Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912, într-o familie de țărani credincioși. La vârsta de 12 ani a intrat în viața monahală de la Mânăstirea Bogdana iar între anii 1995-1928 a urmat cursurile monahale de la Mănăstirea Neamț.
Părintele Gherasim Iscu, unul dintre românii propuşi spre canonizare | Mari duhovnici ai României
„Părinte, de ce ați intrat așa timpuriu în mănăstire?”, a fost întrebat el la maturitate. Este o întrebare care apare firesc în mințile multora. Răspunsul lui a fost: „mă căutam pe mine și îmi puneam nădejdea în Dumnezeu! Lui Iisus Hristos care este ca mine și ca tine i-am tot pândit umbra iar la Tismana umbra copacilor e mai deasă, poți citi în ea mai lesne”.
Era un mod de a spune că la Tismana și-a găsit răspunsul căutărilor sale. Numele de Gherasim îl primește după ce este adus în monahism la mănăstirea Tismana.
„Părintele de cum intră în mănăstire mărturisește obștii că este locul de care sufletul său se simte cel mai atras si că aici simte cel mai mult evalvie pentru calea pe care a ales să o urmeze, a vieții monahale. Gherasim înseamnă cinstit, are această nuanță de noblețe. Ori el a căutat această finețe în relația cu Dumnezeu, relație pe care o au sfinții”, a spus maica Tecla de la Mănăstirea Tismana.
Este și hirotonit foarte repede, cu puțin timp înainte de a absolvi seminarul ca șef de promoție. A avut ca și colegi nume mari ale bisericii de mai târziu: IPS Teoctist, părintele Sofian Boghiu, Babus. Mulți dintre colegii lui povestesc că avea capacități extraordinare.
A renunțat la studii pentru a se dedica refacerii Mănăstirii Arnota
În 1937, Mănăstirea Arnota trecuse printr-un incendiu grav. Episcopul Vratolomeu Popescu își dă seama că este nevoie și de o refacere duhovnicească nu doar materială așa că decide să îl trimită ca stareț pe tânărul ieromonarh Gherasim. Renunță la studii vreme de doi ani și se dedică în totalitate refacerii mănăstirii până când în anul 1939 este trimis la seminarul monahal de la Cernica unde este bibliotecar și contabil în același timp și unde îi sfătuiește pe tineri să nu se implice în treburi politice.
După desființarea seminarului este trimis în Transnistria. Situația era dramatică în Transnistria. Din sute de biserici și mii de preoți mai era o singură biserică și un preot și sunt nevoiți să refacă bisericile și viața religioasă de acolo.
După numai un an se întoarce la Mănăstirea Tismana unde reface lăcașul de cult devastat. În 1948 este contactat de luptătorii din rezistența anti-comunistă și ține o predică. Regimului comunist îi este incomod un astfel de om și atunci cei din cadrul acestuia decid să îl înlăture.
