Duminică, 12 mai, la ora 21.30, Stadionul Emil Alexandrescu din Copou va găzdui partida dintre Poli Iași și Petrolul Ploiești, din ultima etapă a Playout-ului Superligii, un joc în care echipa noastră are nevoie să nu piardă pentru a evita retrogradarea directă în liga secundă.
Biletele pot fi procurate online, precum și de la casele de bilete de la stadion, începând de miercuri, 8 mai, ora 16.00.
Accesul la meci se va face doar pe baza tichetelor emise de la case, online (cod QR pe telefon/printat) sau a abonamentelor. Fiecare spectator va putea achiziționa maximum 4 bilete – online (pe o singură adresă de e-mail) sau de la casele de bilete (pe baza actului de identitate).
Programul caselor de bilete este următorul:
Casa de bilete de la Peluza A:
Miercuri – sâmbătă (8-11 mai), 16.00-20.00
Duminică (12 mai), 16.00-21.00
Casa de bilete de la Tribuna A:
Duminică (12 mai), 19.00-21.00
Prețurile biletelor sunt următoarele:
0 lei – Peluza A
0 lei – Tribuna A și Tribuna B
20 lei – Tribuna 0A și 0B, Tribuna A4 și A8
80 lei – Tribuna 0
300 lei – Tribuna 0 Fotolii
20 lei – Peluza B Oaspeți (B5 și B6)
Copiii cu vârsta până la 14 ani (cu ducument justificativ – certificat de naștere sau pașaport) au acces gratuit, însoțiți de un adult, tot pe baza tichetelor cu valoare 0, eliberate la casele de bilete sau online, alături de tichetul pentru adult.
La Peluza B, Sectoarele 5 si 6 sunt rezervate pentru suporterii oaspeți. Eliberarea biletelor se va face prin intermediul reprezentanților fanilor echipei vizitatoare.
Pentru evitarea aglomerației la case și la porțile de acces în ziua jocului, clubul recomanda achiziționarea din timp a biletelor.
Accesul în tribune se va face cu începere de la ora 19.30!