Liga Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – LS IAȘI are deschise o serie de litigii cel puțin ciudate cu o parte din universitățile din țară. Unul dintre dosare se referă la conflictul generat de omerta impusă pe rezultatele nominale ale evaluării cadrelor didactice de către studenți, care au fost secretizate, chiar dacă acestea sunt informații de ordin public. În demersul lor de tranparentizare a acestor informații, studenții ieșeni s-au lovit de mafia judecătorilor, în frunte cu magistratul Petrică Ghergheșanu și soția acestuia. Cei doi au încălcat proceduri legale și au făcut tot posibilul, la intervențiile foștilor miniștri Sorin Câmpeanu și Tudorel Toader, ca să anuleze posibilitatea legală de reprezentare a studenților și, implicit, aceștia să piardă procesele aflate pe rol.
Universitatea Tehnică de Construcții din București – UTCB a pus gând rău Ligii Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – LS IAȘI, care are deschise o serie de litigii cu o parte din universitățile din țară. Studenții au solicitat să li se comunice rezultatele nominale ale evaluării cadrelor didactice de către studenți, conflictul fiind tranșat de către judecătorii de la Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași. Au existat o serie de dosare similare în perioada 2018-2019, organizația ieșeană câștigând majoritatea covârșitoare a litigiilor. Practic, au înaintat cereri pe legea 544/2001 a accesului la informații de interes public, iar instituțiile care nu au răspuns au fost date în judecată.
Aceste evaluări sunt realizate la finalul fiecărui semestru de către studenţi, iar rezultatele, conform legii, sunt înformaţii de interes public. Numai că multe universităţi se tem ca părinţii să vadă pe mâna căror profesori au încăput copiii lor!
În dosarul cu Universitatea Tehnică de Construcții din București studenții au pierdut la Tribunal, instanța considerând că lor li s-ar fi răspuns deja la cerere, deși nu au primit rezultatele evaluării profesori și, astfel, au atacat hotărârea cu recurs la Curtea de Apel Iași. Dosarul a nimerit la completul de judecată R3, unde judecători sunt Petrică Ghergheșanu, Mădălina Cioară și Elena Gânju, care, ignorând documentele de la dosar, au dat dreptate Universității.
Ulterior, reprezentanții Universității au transmis către alte universități horărârea Curții de Apel, ca aceștia să o poată invoca ca practică judecătorească, oferind și consultanță juridică. În schimb, Liga se apără cu peste 40 de decizii definitive favorabile ei.
Surse din cadrul UTCB ne-au relatat sub protecția anonimatului că miza este foarte mare, cu implicații la nivel înalt:
„Domnul Cîmpeanu ne-a cerut prin Consiliu (Consiliul Național al Rectorilor – n.red.) să intervenim și să ajutăm și pe alții ca să oprim Liga Studenților. Este un judecător, Petrică Ghergheșanu, care are ciudă pe Ligă și pe liderul ei, Man. Am aflat că în trecut a încercat să blocheze posibilitatea ca ei să se reprezinte singuri dar după s-au dus la Curtea Constituțională și nu s-a mai putut (să se blocheze posibilitatea ca Liga să fie reprezentantă de conducerea ei – n.red.). Suntem bucuroși că el împreună cu judecătorii Mădălina Cioară și Elena Gânju au blocat acțiunea Ligii împotriva noastră. Trei e completul norocos! Sperăm ca soția lui la doi să facă la fel. Cine vorbește cu noi are succesul garantat, putem aranja să fie bine. Mai mult, ni s-a confirmat că Tudorel Toader, cunoscut că are influență în justiție, ar fi intervenit prin grefieri loiali ca dosarele cheie să fie repartizate cu precădere completului R3 sau completului R2, unde sunt soții Ghergheșanu, fie prin neselectarea completului R1 la repartizare, fie prin metoda „coperta”. Intervențiile acestea vin după ce, Sorin Cîmpeanu, ar fi pierdut personal un litigiu cu Liga Studenților în fața Curții de Apel Iași”.
Strategia gândită de UTCB aparent funcționează din moment ce două dosare aflate pe rolul Curții de Apel Iași la completul R2 au fost amânate.
Mână în mână cu videochatiștii
Conducerea UTCB dorește să pună pumnul în gură Ligii Studenților după ce organizația a demarat în toamnă o anchetă cu privire la „campania” universității întreptată la prima vedere împotriva firmelor de videochat. Universitatea bucureșteană a comandat mai multe mașini personalizate cu mesajele „Se poate și altfel” sau „Noi construim caractere” parcate lângă cele care fac reclamă la videochat.
„Ei au acuzat universitatea că ar avea un parteneriat cu Charm (firma de videochat – n.red.). Nu este problema lor, să își vadă de studenție!” a declarat un reprezentant al oficiului juridic al Universității de Construcții.
Organizația ieșeană reclama la momentul respectiv că este suspect faptul că întreaga campanie de desfășoară împotriva unei singure firme de videochat, în mașini identice cu cele folosite pentru promovarea acesteia și cu grafică aproape identică, pornind o investigație în acest sens.
Contactat de reporterii 7Est, Silvian Man, reprezentantul Ligii Studenților, a declarat:
„Deciziile instanțelor de judecată nu pot fi comentate pur și simplu. Vom face precizări publice la momentul oportun. Știm despre înscrisurile și consilierea oferite de UTCB către alte universități și de discuțiile de culise de la Consiliul Național al Rectorilor. Nu comentăm, la moment, alte aspecte dintre cele menționate de dumneavoastră. Vă mulțumesc!”