De la istorie stim ca Romania Mare s-a sfarsit in vara lui 1940, cand o conjunctura externa nefasta a dus, in doar trei luni, la pierderea a circa o treime din teritoriul tarii. Ceea ce se relateaza mai putin este ca procesul de prabusire a Romaniei Mari s-a declansat cu mult mai devreme si a avut cauze interne, soarta jucand un rol major in aceasta poveste.
Moartea Regelui Ferdinand, la 28 iulie 1927, urmata la doar cateva luni distanta de cea a principalului lider politic Ion I. C. Bratianu, apoi – in decembrie 1930 – decesul fratelui acestuia, Vintila Bratianu, a decapitat fulgerator o tara, dandu-le ocazia unor aventurieri si politicieni de mana a doua sa preia puterea.
Mecanismele constitutionale pregatite pentru a asigura succesiunea si pastrarea institutiilor democratice s-au gripat brusc, odata cu moartea regelui si a prim-ministrului, si au putut fi scurtcircuitate din cauza arhitecturii de putere specifice a statului roman.Romania era, in primele decenii ale secolului trecut, o democratie dirijata. In realitate, puterea era concentrata in mainile unei elite foarte restranse. Regele avea prerogative foarte importante, iar scena politica era dominata fara drept de apel de liberali. In varful lantului trofic al puterii statea Ionel Bratianu, liderul cu o putere uriasa, care facea si desfacea inclusiv atunci cand, ocazional si din calcule strategice, ii mai lasa si pe altii sa preia sefia guvernului.
Regele Ferdinand, socotit de contemporani un om slab, dar a carui corectitudine si loialitate fata de tara nu poate fi pusa de nimeni la indoiala, a murit rapid, la nici 62 de ani, intr-o conjunctura vulnerabila pentru dinastie si inainte de a apuca sa-si consolideze succesiunea. Doar patru luni mai tarziu, disparea fulgerator si omul care a facut efectiv Romania Mare, premierul liberal Ionel Bratianu, la 63 de ani. Vidul de putere creat brusc a fost speculat de national-taranisti, de printul renegat Carol Caraiman si de veleitari care simtisera brusc oportunitatea ivita. In urmatorii trei ani, Romania a fost zguduita de lovituri de stat esuate, recesiune, miscari violente si uneltiri. In final, cu acordul si sprijinul premierului Iuliu Maniu, printul Carol s-a intors in tara in iunie 1930, si-a rasturnat fiul (pe Mihai) de pe tron si a inceput opera de demolare a democratiei romanesti, impingand tara pe drumul fara intoarcere al catastrofei din vara lui 1940.
Moartea regelui Ferdinand: medicul personal i-a grabit sfarsitul gresindu-i diagnosticul si, apoi, tratamentul
Regele Ferdinand a murit de cancer la 20 iulie 1927. Foarte probabil, boala care l-a rapus inainte sa implineasca 62 de ani (se nascuse la 24 august 1865) a fost provocata de stresul formidabil trait din momentul urcarii sale pe tron. Regele a fost incoronat in 1914, dupa moartea unchiului sau, Carol I, si din acel moment n-a avut o zi linistita.
A prins o perioada absolut cumplita. Intre 1914 si 1916 a indurat presiunile formidabile ale fortelor interne si puterilor straine pentru ca Romania sa intre in razboiul mondial fie de partea Antantei, fie de partea Puterilor Centrale. Cand, in sfarsit, in august 1916 a semnat tratatul cu Antanta, lucrurile au mers foarte prost si, pana la sfarsitul anului, doua treimi din tara fusesera ocupate de fortele Puterilor Centrale. In 1917 si 1918 a trecut prin emotiile cumplitelor batalii de aparare de la Marasesti si Oituz, tentativele de lovitura de stat incercate de rusii bolsevizati, situatia aparent fara speranta de dupa iesirea Rusiei din razboiul mondial. In 1919 au urmat razboiul cu Ungaria sovietica si complicatele negocieri de pace de la Paris.
Dupa razboi, dificultatile integrarii noilor provincii in Romania Mare, redesenarea statului, reforma votului si cea agrara au continuat sa-i dea mari batai de cap. Peste toate, supararile provocate de comportamentul iresponsabil al fiului sau, printul Carol (viitorul rege Carol al II-lea), a reprezentat o permanenta sursa de stres.
Peste toate acestea, sfarsitul regelui pare sa fi fost grabit cu cativa ani de o serie de gafe greu de inteles din partea doctorilor sai.
Debutul bolii lui Ferdinand pare sa aiba loc in primavara anului 1926. Elisa Bratianu, sora printului Barbu Stirbey si sotia lui Ionel Bratianu, relateaza ca, pe fondul scandalului provocat de printul Carol – care fusese bagat in niste scandaluri grave de coruptie si renuntase la tron pentru a doua oara –, suveranul roman capata o paloare si incepe sa slabeasca rapid.
Doctorul regal este Romalo. In mod ciudat, acesta nu se alarmeaza si da asigurari ca e vorba de probleme temporare provocate de suparare.
Dar regina Maria (sotia lui Ferdinand) si Ionel Bratianu, din ce in ce mai ingrijorati, il cheama pentru a doua opinie pe doctorul Mamulea.
Acesta constata „o malfunctionare a intestinelor, a presupus chiar o tumoare maligna si a comunicat reginei ca trebuieste consultat un specialist in rectoscopie, doctorul Bensaude din Paris“.
Regele Ferdinand tocmai urma sa plece la o cura balneara in strainatate, asa ca lucrurile par sa se aranjeze de la sine. Numai ca doctorul Romalo – un personaj dubios, conectat la cercuri oculte si la interesele printului exilat Carol – refuza sa apeleze la expertul francez.
Fotografia cu regele Ferdinand inainte de inmormantare
„Meritati sa va impusc!“
Eliza Bratianu descrie in memoriile sale aceasta inlantuire de evenimente incredibila, totusi, pentru un personaj precum regele Romaniei: „Curand s-a vazut rezultatul refuzului doctorului Romalo de a-si consulta confratii. Indispozitiile regelui continuau si se agravau. Doctorul Romalo a hotarat sa recurga la o analiza care s-a facut la Sinaia de catre un obscur necunoscut si s-a declarat ca pacientul suferea de un diabet grav. Regele a plecat la Paris. Doctorul Romalo avea o singura preocupare, aceea de a obliga pe rege sa vada pe principele Carol. Nu a fost consultat doctor Bensaude, iar doctor Lable, dupa o foarte superficiala examinare, a confirmat diagnosticul de diabet al doctorului Romalo si a recomandat o cura la Vichy. Fara a se face analizele – sub pretextul unor hemoroizi – doctorul din Vichy a prescris dusuri ascendente (clisma – n. red.). Rezultatul a fost dramatic, aceste dusuri provocand o grava hemoragie, urmata de o sincopa, iar regele s-a dus la Sinaia extenuat – starea lui inrautatindu-se din zi in zi”.
In octombrie, dupa ce ii agravase nemasurat starea de sanatate, doctorul Romalo fuge pur si simplu, abandonandu-si pacientul sub pretextul unor probleme de familie. E chemat din nou doctorul Mamulea, care-i face lui Ferdinand un nou control amanuntit si constata, de data aceasta indubitabil, ca exista o tumoare maligna rectala.
Alexandru Averescu, premierul in functie al Romaniei, suspecteaza in acest moment un complot, asa ca-i cheama in fata sa pe cei doi doctori, Romelo si Mamulea. Cel din urma prezinta situatia, iar generalul Averescu, eroul Romaniei in Primul Razboi Mondial, se intoarce catre Romelo: „Iar dumneavoastra cand ati mintit? Acum o saptamana, cand mi-ati afirmat ca starea regelui nu era grava, sau acum, cand admiteti ca starea sa este disperata?”. „Am mintit atunci“, mormaie Romalo – dialog redat de Simona Lahovary (una din doamnele de onoare ale reginei Maria). Furios, Averescu ii suiera: „Meritati sa va impusc!“.
Doctorii francezi Bensaude si Hartman au fost chemati de urgenta in Romania, dar n-au mai reusit sa-i ofere regelui Ferdinand decat cateva luni in plus de viata. Suveranul se va stinge in gradina Castelului Peles, de la Sinaia, la 18 iulie 1927. Elisa Bratianu scrie in memoriile sale ca „operat la timp si fara cura de la Vichy, s-ar fi putut prelungi viata cu cativa ani“.
Cortegiul funerar de la inmormantarea regelui Ferdinand
Moartea rapida a lui Bratianu, aparent din cauza unei banale laringite
Doar patru luni mai tarziu murea brusc si dubios, rapus de ceva ce la prima vedere parea o laringita, si al doilea om-cheie pe care se sprijinea statul roman: premierul Ionel Bratianu. Nascut la 20 august 1864, acesta s-a sfarsit la 24 noiembrie 1927, scurt timp dupa ce implinise 63 de ani.
Moartea lui Bratianu genereaza si azi tot felul de scenarii si suspiciuni. S-a speculat ca ar fi fost otravit si ca doctorii l-au lasat sa moara. Sunt doar supozitii, dar nu e mai putin adevarat ca modul in care s-a imbolnavit si faptul ca a murit in doar 5 zile este neobisnuit.
Sabina Cantacuzino, fiica lui Ionel Bratianu, lasa o amanuntita descriere a evenimentelor. Pe 19 noiembrie 1926, liderul liberal primeste vizita diplomatului Nicolae Titulescu, la acest moment ministru de Externe al Romaniei. Titulescu se plange ca e racit: are gripa.
A doua zi, Ionel Bratianu prezinta primele simptome: tuseste si le spune celor din jur ca a inceput sa-l doara-n gat. Cei din jur vor spune ulterior ca a luat gripa de la Titulescu, dar aceasta versiune poate fi discutabila, pentru ca la intrevederea cu ministrul participase si Vintila Bratianu, fratele lui Ionel, iar acesta nu s-a imbolnavit. In plus, de seara pana dimineata trecuse prea putin timp pentru ca virusul sa fi depasit perioada de incubatie.
Cert este ca Bratianu, desi acuza dimineata tuse si dureri in gat, pe 20 noiembrie isi vede de programul sau obisnuit, ca premier al Romaniei. Dar starea sa se inrautateste si seara face febra si frisoane. A doua zi ramane in pat.
Pe 22 noiembrie e chemat doctorul Elias, care-i prescrie „gargara si o singura spalatura cu apa calda in gat“. Efectul acestui tratament e nul si, in aceeasi seara, Bratianu face febra peste 40 de grade si incepe sa delireze.
Doctorul Elias e chemat din nou, dar nu se mai prezinta la pacient, asa ca sunt adusi doctorii Constantin Angelescu, Ion Nanu-Muscel si Nicolae Metianu.
Cei trei il consulta pe pacient si a doua zi ii fac o injectie antistreptococica.
Nici aceasta nu-l ajuta, gatul lui Bratianu incepe sa se umfle si premierul nu mai poate sa respire.
Liberalul Ionel Bratianu (in negru) in vara lui 1917, la Iasi, cu generalii Constantin Prezan (in mijloc) si Constantin Christescu
Surpriza: doctorii descopera ca presupusa infectie din gatul lui Bratianu nu exista!
I se pun degraba drenuri, dar acestea se infunda. Politicianul e intors cu fata in jos, in speranta ca asa se va scurge puroiul, dar nici aceasta masura nu da rezultate. In final, lui Bratianu i se instaleaza alte drenuri, mai groase, si incepe in sfarsit sa respire din nou normal. Deja nu mai poate vorbi si comunica prin scris cu cei din jur.
Aici intervine un alt episod care face toata aceasta boala si mai ciudata. Adus degraba, doctorul Nasta improvizeaza o masa de operatie in locuinta lui Bratianu. Medicii „ii rad barba si ii fac o mare injectie in partea stanga a gatului, scotandu-i o parte din ganglioni, dar fara a gasi colectiunea de puroi”, relateaza Sabina Cantacuzino.
Asadar, puroiul din cauza caruia medicii presupun ca ar fi problemele lui Bratianu e inexistent!
La acest moment, deja premierul transpira abundent, delireaza si nu-i mai recunoaste pe cei din jur. „Intoxicatia era generala, abdomenul paralizat si el. Nu urinase din noapte“, rememoreaza Sabina Cantacuzino, fiica politicianului.
Ionel Bratianu, liderul liberal care a facut Romania Mare si stapanul incontestabil al scenei politice romanesti in ultimele doua decenii, moare in zorii zilei de 24 noiembrie 1927, la ora 6.45, tinut de mana de fiul sau, Gheorghe Bratianu. Medicii care nu reusisera sa-i puna diagnosticul corect si nici sa-l trateze corespunzator vor presupune ca infectia de care suferise ii produsese o encefalita care i-a adus moartea.
In urma au ramas speculatiile si un enorm gol politic. Fruntasul liberal I. G. Duca va scrie in memoriile sale: „S-a pretins, fata de virulenta cu totul neobisnuita a infectiei, ca Bratianu fusese otravit, se banuia ca niste rusi aflatori la el in serviciu (una dintre bucataresele sale era rusoaica – n. red.) ar fi presarat pe painea ce i s-a dat o cultura de streptococi anume pregatita. Unii afirmau ca atentatul era de natura sovietica, altii mergeau pana la a invinui opozitia national-taranista. Nu a fost dovedit nimic si nu vreau sa las plutind asupra nimanui vreo banuiala. Virulenta infectiei a fost desigur suspecta, dar pe de alta parte nefunctionarea rinichilor si angina lui Ludwig pot fi niste explicatii, fara a mai fi nevoie sa se recurga la alte ipoteze, care de altfel se fac prea des si prea usor, cand este vorba de oameni cu ocupa situatii insemnate”.
Prima pagina a ziarului Universul anuntand decesul lui Ionel Bratianu
Disparitia regelui Ferdinand si a premierului liberal Ionel Bratianu a generat doua crize suprapuse, dinastica si politica, de care a profitat Carol Caraiman, autorul loviturii de stat din iunie 1930
Moartea regelui Ferdinand, la 62 de ani neimpliniti, si a premierului Bratianu la 63 de ani, a aruncat Romania intr-o criza dinastica si una politica. In locul lui Ferdinand a fost inscaunat degraba nepotul acestuia, Mihai, care avea insa 6 ani. Acesta a fost cu usurinta detronat chiar de tatal sau, printul renegat Carol Caraiman (devenit din 1930 Carol al II-lea), in complicitate cu noii lideri ai politicii romanesti, in frunte cu premierul Iuliu Maniu.
Venirea pe tron a lui Carol n-ar fi fost posibila daca regele Ferdinand ar fi ramas in viata sau, cel putin, ar fi avut ragazul de a pune la punct un mecanism mai puternic de protectie a succesorului sau.
In acelasi timp, decesul fulgerator al lui Ionel Bratianu a lipsit Romania de cel mai puternic si mai experimentat lider politic al sau. Este extrem de putin probabil ca revenirea lui Carol Caraiman in tara si lovitura de stat din iunie 1930 sa fi fost posibile cu Ionel Bratianu in viata.
Noul rege va porni imediat la distrugerea partidelor si a sistemului parlamentar romanesc. In deceniul sau de domnie, Romania va cunoaste spirala violentei combinate a regimului carlist si a legionarilor, gestionarea iresponsabila a relatiilor internationale, neglijarea Armatei, instaurarea dictaturii si, finalmente, pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, Cadrilaterului si Transilvaniei de Nord.
Carol Caraiman (in alb) a profitat de vidul de putere creat la varful statului si a dat o lovitura de stat in 1930, inscaunandu-se rege sub numele de Carol al II-lea. Domnia sa va fi una profund nefasta pentru Romania
