Dinozaurii politici, la apusul traseismului ce i-a făcut nefrecventabili

0
607

Pe lângă faptul că selectează învingătorii din arenă, alegerile reprezintă și un moment al dispariției, nu întotdeauna în glorie, a unor figuri politice altădată notorii. Indivizi care într-o vreme făceau legea prin pozițiile lor înalte în sistemul legislativ sau administrativ se regăsesc la crepusculul activității și prezenței lor publice, lăsându-se învăluiți de o notă consistentă de penibil.

Viorel Blăjuț, cameleonicul candidat la funcția de primar al Iașului, face parte din această categorie a candidaților care nu sesizează postura ridicolă în care s-au pus prin oferta afișată în fața electorilor. Traseismul i-a caracterizat întreaga carieră politică. Ieșit la rampă în 2012, în PP – DD, partidul – circ al lui Dan Diaconescu, Blăjuț nu și-a găsit niciodată busola, fiind un veșnic perdant în politică. După o perioadă de independență, acesta s-a rătăcit pe la PNL, apoi la PSD, pentru ca în acest an să se prezinte sub sigla unui partid de sufragerie, Partidul Societății Ieșene (PSI), acronim care te duce imediat cu gândul la cel care poate însemna Prevenirea și Stingerea Incendiilor, activitate din domeniul afacerilor cu stingătoare dezvoltate de Blăjuț. O ofertă caricaturală din partea acestuia, care îl va duce la un scor microscopic la scrutinul din 9 iunie. Ce mai caută Blăjuț în alegeri, știind perfect că se va face de râs? Dorința – care poate fi și patologică -de a ieși din anonimatul în care se afundase? Pentru două afișe lipite pe gard și trei comunicate de presă merită oare să le readuci aminte oamenilor că ești un personaj nefrecventabil?

Sunt si alte exemple de oameni politici care n-au reușit încă să-și evalueze corect imaginea nu numai în rândul electoratului, ci mai ales să-și facă o minimă analiză a ceea ce au reprezentat pentru comunitate, ce au făcut cu adevărat util în cariera lor politică. Există un minim de respect pentru cei din jur, pentru omul obișnuit, pe care trebuie să îl ai atunci când pretinzi să fii respectat și chiar ales de către aceștia pentru a le reprezenta interesele.

Și mai există un simț al ridicolului, o intuiție a momentului în care trebuie să te retragi și să înțelegi că vremea ta a trecut. Nu poți cere la nesfârșit încredere din partea unor oameni cărora le-ai înșelat-o de fiecare dată când ai schimbat partidul.

Rămâne ca, Blăjuț să-și numere voturile pipernicite, dar suficient de convingătoare pentru a-l liniști definitiv în privința revenirii sale inoportune în politică.

5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments