Venituri de aproape 174 milioane de lei pentru alegerile locale și 79 de milioane de lei pentru alegerile europarlamentare, raportate până la finalul lunii mai de candidați, partide, alianțe, organizațiile minorităților

0
35

Până la finalul lunii mai, au fost raportate venituri de aproape 174 milioane de lei pentru alegerile locale și 79 de milioane de lei pentru alegerile europarlamentare din partea candidaților, partidelor politice, alianțelor și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, potrivit unei analize publicată vineri de Expert Forum (EFOR) privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie.

Europarlamentare

  • Până la data de 30 mai s-au raportat venituri de 79 de milioane de lei, din care 37,7 milioane de lei provin de la candidați și 41,6 de milioane de la partid, prin transfer de la partide.
  • Nu au fost declarate fonduri din subvenții.

  • Pe partide, situația este următoarea:
    • PSD a declarat cei mai mulți bani – 11,6 milioane din partea unui număr de 12 candidați și transferuri de aproape 30 de milioane de lei.
    • PNL a declarat contribuții de 7,6 milioane de lei din partea unui număr de 9 candidați și niciun fel de transferuri din partea partidului.
    • AUR a declarat contribuții de 14,7 milioane de lei de la 13 candidați (în creștere semnificativă de la 5,6 milioane cât declarase săptămână anterioară) și transferuri de 850 mii lei. AUR a declarat cele mai mari contribuții de la candidați.
    • UDMR a transferat doar fonduri de la partid, 1,1 milioane de lei.
    • USR a declarat contribuții de 393 mii lei lei, de la 8 candidați și transferuri de 4,2 milioane lei, care provin mai ales din împrumuturi (3,7 milioane de la persoane fizice și 300 mii de la persoane juridice)
    • PUSL a declarat contribuții de 500 lei din partea unui singur candidat și transferuri de 2,4 mil. lei.
    • REPER a declarat 308 mii lei din partea unui număr de 6 candidați (majoritatea venituri proprii), care se adaugă împrumuturi de la persoane fizice de 805 mii lei.
    • Forța Dreptei a transferat 2,1 mil. lei din veniturile partidului.
    • SOS România a declarat 203 mii lei, de la 2 candidați, venituri proprii.
    • Nicolae Ștefănuță a declarat 109 mii lei, iar Vlad Gheorghe 42 mii lei.
  • Spre deosebire de săptămâna anterioară când jumătate din fondurile candidaților proveneau din resurse proprii, conform împrumuturile reprezintă 59% din bani, adică 22 de milioane. Veniturile proprii declarate s-au totalizează 14,8 milioane, adică 39%. La finanțarea din partea partidului prevalează însă veniturile din fonduri private – 34 milioane de lei, adică 82%, urmate de împrumuturi 6,8 milioane de lei (majoritar de la persoane fizice).

  • Cei mai mari contributori sunt liberalul Ciprian Epure (2,4 milioane din împrumut), social democratul Florin Cârciu (2,4 mil din venituri proprii), Ștefan Moșoiu (2,4 – împrumut), Răzvan Biro, Ramona Lovin, Cosmin Iosub, Mirela Irindea – AUR (2,3 mil lei din împrumut), respectiv social democratul Vasile Dîncu, cu 2 milioane de lei, din venituri proprii. Notăm că cei patru candidați de la AUR care au contribuit cu 2,3 milioane, au venituri vizibil mai mici sub valoarea împrumuturilor obținute, conform declarațiilor de avere publicate pe site-ul BEC. Mai mult, sunt pe locuri departe de a fi eligible: R. Lovin este pe locul, Cosmin Iosub pe locul 43 (ultimul), Daniel Biro pe locul 16, iar Mirela Irindea pe locul 35. Nu se menționează dacă împrumuturile sunt obținute de la persoane fizice sau juridice. George Axinia de la AUR a contribuit cu 1,2 mil lei, iar Dimitrie Sturdza cu 1,1 milioane lei.
  • Au fost angajate cheltuieli de 75 de milioane, comparativ cu 49 milioane de lei cât figurau săptămâna trecută. Din total, cele mai importante cheltuieli au fost: 30 de milioane au mers pe online (40%), 20 milioane (27%) pe propagandă electorală radio/TV și aproape 11 milioane (14%) pe vestimentație. Pe afișe s-au cheltuit doar 791 mii lei, adică 1%, iar pe tipărituri 7 milioane, adică 9%.
  • Pe partide, situația stă astfel (cele mai mari cheltuieli):
    • PSD a cheltuit 47 de milioane de lei – 16 mil pe  online, 13 mil propagandă electorală TV, 10 mil vestimentație
    • Partidul Național Liberal a declarat cheltuieli de 6 milioane de lei, din care aproape 5 reprezintă online
    • Forța Dreptei a cheltuit toți banii pe online – 2,1 milioane de lei
    • PMP a cheltuit 944 mii de lei – 217 mii lei pe online și 402 mii lei pe radio/presă/tv, 303 mii lei pentru tipărituri
    • USR a cheltuit 3,2 milioane de lei – din care 1,7 mil pe online și 1 milion pe radio/presă/tv
    • AUR a cheltuit 12,2 milioane de lei, din care 3,6 pe online, 4,3 pe presă/radio/online, 2,3 mil pe diverse și 1 milion pe tipărituri. AUR a cheltuit cel mai mult dintre toate partidele pe afișe, adică 424 mii.

 

 Locale

  • În perioada 10-29.05.2024, la capitolul venituri s-au raportat 168 de milioane de lei din partea candidaților (inclusiv 4,7 mil lei la cei independenți) și 5,9 milioane din partea partidelor politice, alianțelor și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, prin transferuri la nivel central și la nivel de județ. USR e singurul partid care a declarat venituri din subvenții, și anume 96 mii lei.
    • Candidații PSD au declarat contribuții de 69 de milioane de lei; partidul a transferat în contul central 680 mii lei
    • Liberalii au declarat 51 milioane de lei din partea candidaților; nu există transferuri de la partid
    • AUR a declarat contribuții de 13 milioane de lei, în creștere semnificativă față de săptămâna. – din document lipsesc contribuții ale AUR în valoare de 2,4 înregistrate în 13.05 și publicate în centralizatorul AEP anterior; nu există transferuri de la partid
    • La USR s-au înregistrat contribuții de 7.8 milioane de lei plus și 4,7 milioane de lei în contul central, sume transferate apoi în conturi județene.
    • PMP a declarat contribuții de 4,3 milioane de lei; nu există transferuri de la partid.
    • Menționăm că mai figurează 2,5 milioane ca ADU, însă nu este menționat partidul de la care provin banii – cel mai probabil este vorba de Forța Dreptei.
    • PUSL a declarat contribuții de 4,9 milioane de lei; nu există transferuri de la partid
    • UDMR a declarat 4,4 mil lei; partidul a transferat 180 mii lei în contul central
    • SOS România a declarat contribuții de 1 milioane de lei; nu există transferuri de la partid
  • Un număr de 361 de candidații independenți au declarat 4,6 milioane de lei. Candidatul care a declarat cele mai multe fonduri rămâne Nicușor Dan – 180.000 lei, urmat de Găvozdea Lucian Alexandru (primar, Sibiu), Zoltan Soos (primar, Târgu Mureș), Rodica Baciu (Tg Mureș), Cosmin Pop (Tg Mureș), Adrian Găzdaru (Bacău) și Sabin Sărmaș (Cluj Napoca) cu câte 165 mii de lei.
  • Cea mai mare parte a veniturilor – 148 de milioane (88%), provin din veniturile proprii ale candidaților, iar 10% (17 mil lei) din împrumuturi; restul de venituri provin din donații.
  • Cele mai mari contribuții pentru primării au fost declarate de primarii care candidează în București. La Primăria Generală cei mai mulți bani au fost declarați de Gabriela Firea – 600 mii de lei din împrumut, Cristian Popescu Piedone – 300 mii de lei din venituri proprii și Nicușor Dan – 180.000 de lei din împrumut. Sebastian Burduja nu figurează cu contribuții pentru campanie în calitate de candidat.. Nici Diana Șoșoacă nu a contribuit cu fonduri în calitate de candidat.

  • Până la data raportării partidele au cheltuit 82 milioane de lei, din care 1,9 milioane de  lei de către candidații independenți. Per ansamblu, aproape o treime din bani s-au cheltuit pentru online, 34% pe tipărituri, 10% pe afișe, iar 9% pe radio/tv/presă scrisă- aceste cifre sunt estimări întrucât datele nu sunt introduse în mod uniform și nu este mereu clar în ce categorie se încadrează cheltuiala. Reamintim că la alegerile locale, competitorii nu pot cumpăra spațiu de emisie, deci cheltuielile pot fi pentru producție. Din calculele de mai sus, reiese că partidele nu au cheltuit foarte mult pentru afișe, ci mai degrabă pentru alte tipuri de tipărituri, cum ar fi flyere, broșuri, ziare.
  • Cele mai mari cheltuieli se regăsesc la PNL și PSD, iar datele ilustrează faptul că partidele au cheltuit banii astfel:
    • PSD a cheltuit 30 mil: jumătate din bani pe tipărituri (inclusiv afișe), 27% pe online și 12% pe radio/TV/presă scrisă. Cele mai mari cheltuieli din totalul declarat de PSD au fost la Dolj (11%) și la Iași (6%). Cheltuielile declarate de partid în București sunt de aprox. 1,8 milioane de lei.
    • PNL a cheltuit 25 milioane de lei, în creștere semnificativă față de raportarea trecută – 40% pe tipărituri și afișe, 33% pe online și aproape 5% pe radio/tv/presă. Cheltuielile declarate de partid în București sunt de aproximativ 300 de mii de lei.
    • AUR a cheltuit în total 10 milioane de lei, în creștere semnificativă față de raportarea anterioară. Aproape 43% din bani au mers către online și 44% pe tipărituri și afișe.
    • USR a cheltuit în total 5,9 mil lei, din care 45% au mers către online și o treime pe tipărituri.
    • PUSL a declarat cheltuieli de 2,5 mii lei, din care aproape jumătate au mers pe radio/tv/presă și un sfert pe online. Banii au nfost cheltuiți pentru promovarea candidaților din Bucureșt Din total, 1,7 milioane au fost cheltuite în București, din care câte 300 de mii de lei în sectoarele 5 și 6, iar 833 pentru Mun. București.
    • SOS România a cheltuit 341 mii lei, iar 70% din bani au mers pe tipărituri

Reclamă platită pe Facebook

  • Datele legate de Facebook acoperă perioada 16-23 mai, când s-au înregistrat cheltuieli de natură politică aproape 4,3 milioane de lei, față de un 2,6 de lei, cât se cheltuise în săptămâna anterioară, respectiv 1 milion de lei în prima săptămână de campanie. Datele nu includ sumele cheltuite de instituții, publicații a căror activitate nu poate fi asociată direct cu un partid politic și alte pagini care nu au caracter direct politic. Cheltuielile mai mici de 100 de lei și marcate cu <100 au fost echivalate cu 50 de lei.

  • Cei mai mulți bani au fost cheltuiți de PNL – 1,1 milioane, PSD – un milion de lei, USR – 570 mii și AUR – 500 mii lei.
  • Cel mai mult s-a cheltuit pe pagina președintelui PSD, Marcel Ciolacu (116 mii), prin pagina oficială REPER (77 mii), pagina liberalului Mircea Fechet și a social democratei Gabriela Firea (câte 63 mii de lei).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments