„Masa sănătoasă” din programul naţional s-a transformat în masa toxică într-o şcoală dintr-o comună din Iaşi. Cel puţin asta susţin părinţii, după ce 16 elevi au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. În loc de mâncare caldă, copiii ar fi primit sandvişuri stricate.
Primele simptome au apărut imediat după orele prânzului, după ce la ora 11:00 copiii au primit sandvişuri. Părinţii spun că mâncarea ar fi fost alterată, că aceste sandvişuri erau meniul pentru ziua de ieri. În loc să primească meniul de azi, 6 iunie, elevii ar fi primit mâncarea rămasă nefolosită din ziua precedentă.
Restaurantul Geamuri Mari din Târgu Frumos este cel care a adus mancarea stricata copiilor.
Echipaje de la SMURD şi Ambulanţă, chemate de urgenţă
Vorbim despre cel puţin 16 copii care au prezentat simptome. Mai întâi 5 dintre ei au avut urticarie, dar şi probleme digestive şi dureri de cap. Au fost trimişi la medicul din localitate, dar ulterior s-a sunat la 112 pentru numărul copiilor cu probleme începea să crească. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de prim ajutor, atât de la SMURD , cât şi de Ambulanţă. A fost trimisă inclusiv autospeciala pentru transport victime multiple.
12 copii au fost aduşi la spitalele din Iaşi pentru a primi îngrijiri medicale. Între timp, se fac verificări la unitatea şcolară unde învaţă peste 100 de copii pentru a se vedea cu exactitate ce anume a dus la această situaţie gravă.
Directorul școlii le-a spus părinților că nu verifică mâncarea oferită elevilor
Părinții au încercat să ceară explicații de la conducerea școlii, care le-ar fi transmis că mâncarea nu este verificată pentru că pachetele ajung sigilate.
Părinte: ”Sendvișurile erau stricate. Carnea era vânătă, cu mucegai pe ea. Am vorbit cu conducerea școlii. Domnul director a spus că nu are nicio vină. L-am întrebat dacă nu verifică, pentru că ar trebui să verifice. A spus că școala nu verifică.”, conform Euronews.