Date șocante din dosarul de omor în care avocatul din Iași a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce și-ar fi aruncat iubita însărcinată de la etaj. Victima și-a înregistrat ultimele minute din viață.
Înregistrările arată cum tânăra de 26 de ani ar fi fost lovită, iar proba a fost descoperită de anchetatori după ce telefonul femeii a fost expertizat în străinătate.
El: Cheamă salvarea, cheamă ce vrei tu. Dă-te de aici, că îți dau eu permisul și buletinul. Ia-ți permisul, ia-ți buletinul!
Ea: Nu vreau, nu pleci nicăieri! Te rog!
El: Lasă-mă să plec, nu mai face așa!
…
El: Te comporți aiurea cu mine?
Ea: Nu m-am comportat în niciun fel.
El: Vii și-mi demonstrezi mie că nu știu ce…
Ea: Nu pleci nicăieri.
El: Ce nu plec nicăieri? Dă-mi drumul!
Ea: Nu pleci, nu vreau!
El: Du-te și dormi! Vin eu și dorm după tine.
Ea: Nu. Nu dorm!
El: Cauți scandal să mă simt eu aiurea? Vrei să-mi demonstrezi… Vii și-mi demonstrezi mie că nu știu ce… Ca să-mi faci mie…?
…
El: Să vadă toată lumea că înnebunești și cine ești. Nu ți-am făcut nimic!
Ea: Asta ce e?
El: Monica, nu mă mai lovi!
Ea: Nu pleci! Nu pleci nicăieri!
El: Vrei să te lovesc și eu pe tine?
Ea: N-ai treabă cu mine? Fix în burtă m-ai lovit!
Ce s-a întâmplat în noaptea crimei
Monica Cioată, însărcinată la acel moment, şi iubitul ei, Sebastian Felecanu, au fost filmaţi în noaptea tragică. La ora 04.00, cei doi au ajuns acasă, în blocul din Iaşi.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum bărbatul coboară din maşină și se clatină până la intrarea în bloc. Nu este clar din ce motiv.
Cert este că Sebastian Felecanu este lovit de uşa blocului, pe care partenera sa, vizibil nervoasă, o izbește.
Conflictul ar fi continuat și în spatele ușilor închise. Potrivit vecinilor, în seara tragediei, cuplul s-ar fi certat ca la ușa cortului. Mai mult, martorii susţin că au auzit-o pe avocată în timp ce striga „Nu fă asta!”, în mod repetat.
Ulterior, femeia cade în gol de la etajul 6 al blocului. Iubitul său nu se grăbeşte să iasă din apartament, aşa că un vecin este cel care zărește trupul care zace pe asfalt.
La fața locului ajunge un echipaj medical, urmat de polițiști. Medicii ieșeni fac eforturi disperate pentru a o resuscita pe avocată. În zadar, însă.
În tot acest timp, avocatul Sebastian Felecanu, nu coboară din apartament. Într-un târziu, cel mai probabil la vederea polițiștilor, decide să-și facă apariția. După 21 de minute din momentul în care Monica a căzut de la etaj.