Se va construi un bloc cu 150 de apartamente în zona Selgros. Proiectul a fost autorizat

0
152

Un proiect urbanistic inițiat acum aproape 5 ani a primit undă verde de la Primărie Iași. În ultimii ani, proiectul a cunoscut mai multe forme (unele respinse) pentru ca, în final, ansamblul să cuprinde trei blocuri (cu mai multe tronsoane), care să găzduiască 150 de apartamente, conform apix.
Potrivit autorizației emise de Primăria Iași, parcarea va avea 208 locuri – 162 supraterane și 48 la demisol. Două dintre blocuri vor avea câte două tronsoane (unul cu 9 etaje și celălalt cu 3 etaje), iar cel de-al treilea un singur tronson (9 etaje). În total, 150 apartamente: 42 cu o cameră, 72 cu douăp camere, 33 cu 3 camere și trei cu patru camere.
Beneficiarul investiției este Styl Imobil Company SRL, firmă care deține un teren cu o suprafață de aproape 5.300 mp. Blocurile vor avea spații comerciale la parter, iar investitorul susține că pe teren vor mai fi amenajate un loc de joacă pentru copii, spații verzi, circulații auto și pietonale.
Parcarea supraterană va fi amenajată, conform autorizației, pe o parcelă din vecinătate, deținut tot de investitor, respectiv un teren cu o suprafață de aproape 3.400 mp. „Investitorul are obligația de a înstrăina unitatea locativă numai împreună cu locul de parcare aferent și, în mod corelativ, de a proceda la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară individualizat pentru fiecare proprietate în parte”, se mai precizează în autorizație.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments