Scandal la Dior: Acuzații de exploatare a forței de muncă în întreprinderile de producție. „Genți care costă 53 de euro se vând cu 2.600”

0
145

Celebra casă de modă franceză Dior se află în centru unui scandal de proporții după ce, o filială a acesteia a fost acuzată de exploatare a forței de muncă în întreprinderile de producție. Carabinierii din Milano au pus în aplicare un decret de „administrare judiciară” emis de Tribunalul din Milano împotriva Manufactures Dior, o societate a casei franceze de haute couture.

Filiala casei de modă Dior, acuzată de exploatarea forței de muncă

Potrivit informațiilor din presa internațională, societatea este „incapabilă să prevină și să limiteze fenomenele de exploatare a forței de muncă în cadrul ciclului de producție, nereușind să pună în aplicare măsuri adecvate pentru a verifica condițiile reale de muncă sau capacitățile tehnice ale contractorilor, astfel încât să faciliteze subiecților (vinovați) existența unor probe substanțiale în legătură cu infracțiunea de muncă forțată”.

Patru fabrici ilegale gestionate de chinezi

Investigația a arătat că Dior trebuia să monitorizeze condițiile de muncă și capacitățile tehnice ale contractorilor săi, în special în ceea ce privește colecția sa de genți și accesorii pentru anul 2024. În total,  autoritățile locale din Milano au descoperit patru fabrici ilegale gestionate de cetățeni chinezi în provinciile Milano și Monza și Brianza. În aceste fabrici lucrau peste 30 de oameni, unii dintre ei fără forme legale și în condiții de exploatare. Aceștia erau prost plătiți, nu li se respecta programul de lucru, iar condițiile de trai erau precare, fiind cazați în dormitoare construite ilegal și lipsite de igienă.

Genți care costă 53 de euro se vând cu 2.600

Descoperirile făcute de autorități nu se termină aici. Potrivit acestora, gențile produse în aceste ateliere cu 50 de euro bucata, erau scoase la vânzare la prețul de 2600 de euro.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedent„A iubit-o o țară întreagă și la final nu a mai vrut-o nimeni”. Pisica Miţi, care a mers singură la spital să nască își caută o familie
Articolul următorRecord de români la EURO pe Allianz Arena cu Olanda în optimi! Diaspora și șmecheria au făcut 1-0 pentru România
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments