Medicii ieseni au redat sansa la viata unui baiat de 12 ani diagnosticat cu o tumoră cerebrală de 7 cm

0
56

Un copil de doar 12 ani a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală de 7 cm, iar viața lui era în pericol. După un transfer de urgență de la Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, Anton a primit o șansa la o viață nouă.
Echipa medicală, condusă de Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, a realizat cu succes a doua operație revoluționară în semiîntuneric, folosind substanța inovatoare – acidul 5-aminolevulinic (5-ALA). Această procedură de ultimă generație, efectuată pentru a doua oară în România, la Iași – la un copil, a permis identificarea și protejarea țesutului cerebral sănătos, oferindu-i lui Anton șansa de a trăi.
“Când vorbim de copii, există o implicare emoțională, pentru că responsabilitatea se triplează față de un adult, având în vedere că este o ființă umană aflată la început de drum și de ceea ce faci în sala de operație poate să depindă viitorul acestuia. Există o doză de responsabilitate și de încărcare emoțională mult mai mare, mai ales în situația când mulți dintre noi avem și noi copii. Suntem doar simpli oameni care ne facem ceea ce am învățat să facem și ne pregătim în fiecare zi pentru astfel de situații,” a declarat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments