Cu numeroase dosare penale constituite în mare măsură în zona încălcării normelor rutiere, dar mai ales pentru infracțiuni deosebit de grave precum înșelăciune în formă continuată și evaziune fiscală, problemele cu legea ale omului de afaceri ieșean Lucian Zlate au atins apogeul anul trecut, când acesta a fost acuzat de procurorii Parchetului European de fraudă cu fonduri europene.
Pe scurt, dosarul instrumentat de către procurorii europeni îi avea în vizor pe Lucian Zlate, tatăl acestuia, Vasile Zlate, și pe medicul stomatolog Lucian Obreja, aceștia fiind cercetați în legătură cu modalitatea de utilizare a banilor europeni în vederea echipării cu aparatură medicală a unei clinici stomatologice. Astfel, Lucian Zlate era acuzat de folosire sau prezentare de documente false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat. Procurorii au eșuat în cererea lor de arestare preventivă a celor trei, drept urmare Lucian Zlate se află acum în control judiciar.
Lucian Zlate are un istoric șocant în ceea ce privește traiectoria sa socială. Fiu al unei familii din zona elitei ieșene, acesta s-a remarcat printr-un apetit incredibil pentru fapte antisociale și de încălcare sistematică a legii.
La nivelul anului 2008, Zlate acumulase nu mai puțin de 28 de dosare penale pentru conducere fără permis. De altfel, comportamentul său coleric și agresiv din trafic, atât asupra unor conducători auto, cât și a polițiștilor, este binecunoscut la Iași. Aroganța i-a fost sporită în anul 2015, când posesia unui Ferrari F – 430 în valoare de 100.000 de euro l-a făcut să nesocotească normele legale de conducere pe drumurile publice.
Condamnat pentru violență și evaziune fiscală
Dincolo de epatările de beizadea la volanul unui bolid de lux, Zlate și-a consumat ieșirile agresive ori de câte ori a simțit nevoia.
În urma unui scandal monstru petrecut în 10 septembrie 2011, la Ciric, el a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi deţinere şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. În conflictul menționat, Zlate folosise un pistol cu bile, fapt care i-a atras o lună de arest preventiv.
O a doua condamnare, tot cu suspendare, de data asta pentru evaziune fiscală, a survenit în 2005, când omul de afaceri a fost acuzat că a introdus în țară un BMW X5, fără a plăti taxele la stat.
Tragedia care nu a oprit șirul infracțiunilor
Din păcate, spiritul infracțional care domnea în familia Zlate a dus la o tragedie. În septembrie 2020, Viorica Zlate, mama lui Lucian Zlate, a murit în Spitalul Militar din Cluj, în timp ce ispășea o pedeapsă de 3 ani și 6 luni pentru devalizarea fostei companii Terom. Ultima directoare a combinatului ieșean, proaspăt privatizat, Viorica Zlate a fost în aceeași boxă a acuzaților cu frații sirieni Ammar și Hassan Nanaa, toți trei fiind găsiți vinovați de producerea unui prejudiciu de 11 milioane de euro. Deloc întâmplător, sediul cartierului general al firmelor controlate de Zlate junior se află pe terenul defunctei Terom.
Anchetat de Parchetul European pentru fraudă
Cireașa de pe tortul infracțiunilor lui Lucian Zlate și a partenerilor, tatăl acestuia, Vasile Zlate și stomatologul Lucian Obreja, o constituie ancheta Parchetului European cu privire la fraudă în utilizarea banilor europeni. Sesizarea inspectorilor de la ANAF făcută către instituția condusă de Codruța Kovesi cuprinde referiri clare la „extragere ilegală de fonduri europene”, „grup de criminalitate organizată”, „activități evazioniste în mod activ”. Deși în iunie 2023 a fost reținut pe Aeroportul Băneasa în timp ce încerca să fugă în Grecia, Lucian Zlate a fost eliberat ulterior, aflându-se acum sub control judiciar.
În ciuda cazierului ferfeniță, afacerile merg strună
Pe de altă parte, ca să avem o imagine a influenței și a protecției pe care o are Lucian Zlate în lumea afacerilor, este de menționat faptul că, în 2019, acesta era asociat în cadrul unui proiect imobiliar bucureștean cu Marius Simion Gaga, fost director general și șef al corpului de control al ANAF în perioada 2009 – 2015. Proiectul comun al celor doi a fost inițiat în 2015, prin realizarea complexului rezidențial Solar din București, o investiție estimată la 45 de milioane de euro. Interesant este că Gaga și Zlate și-au făcut domiciliile în Dubai, astfel încât cumpărătorii apartamentelor erau încredințați că dezvoltatorul proiectului are capital arab. Ulterior, Lucian Zlate a mai făcut o asociere de succes cu un alt personaj cu spate influent în afaceri, Andrei Hrebenciuc, fiul infractorului pesedist Viorel Hrebenciuc, împreună cu care a ridicat o clădire de birouri în buricul Bucureștiului, vizavi de sediul TVR.
Recent, în martie 2024, Lucian Zlate a fost la originea unei noi mega-afaceri, de data asta din domeniul energiei. Asociat cu latifundiarul Constantin Duluțe, cel care s-a îmbogățit vânzându-și afacerile agricole din Insula Mare a Brăilei pentru 200 de milioane de euro, Zlate l-a cooptat în firma Ela Energy VS pe Remus Aurel Bența, om de afaceri din Ardeal asociat 50 – 50 cu grupul german Daw la firma Daw Bența România. Intenția lor este de a construi un parc fotovoltaic în județul Vaslui.
Tot în domeniul energiei este și cea mai recentă mișcare de afaceri făcută de Lucian Zlate. În luna mai 2024, Lucian Zlate și Vasile Armenean (fondator al grupului Betty Ice) au obținut controlul asupra firmei de producție de energie Grand Energy în urma vânzării părților sociale deținute de către Viorel Cataramă, fondatorul Elvila, și fostul europarlamentar sucevean Petru Luhan.